In 1996, la Tucson, Arizona, s-a tinut prima conferinta dintr-o serie devenita faimoasa pe tema unei posibile stiinte a constiintei.Iti vine sa crezi ce incearca, in astfel de ocazii, cateva din cele mai avansate minti ale planetei, sa faca? E posibil sa exista o stiinta a constiintei? Nu este asta aroganta suprema? Sau problema constiintei este o problema ca oricare alta, rezolvabila in timp, gratie unor cercetari perseverente si riguroase?

Unul dintre participantii la Tucson III (2000) a fost Daniel Dennett, un tip pe la 1.90 cu o barba de patriarh. In ce fel este relevanta aceasta informatie? Eh, tocmai a trecut si pe la noi (Universitatea din Bucuresti), unde a primit un titlu de doctor honoris causa. Ma intreb in ce fel conteaza asta pentru el. Dennett sustine ceva extrem de contraintuitiv, anume ca nu exista un „teatru al mintii” si un spectator in mijlocul lui. Cu alte cuvinte, sinele oricarui om este o iluzie. Tu citesti acest articol insa nu exista nimic in „tine” care sa fii „tu” (o entitate persistenta). Dennett a citit foarte mult si nu a meditat (in sensul scolilor spirituale) deloc. Budistii (unii dintre ei) nu citesc literatura stiintifica occidentala dar mediteaza. Nu ti se pare interesant ca si ei au ajuns la aceeasi concluzie?

Totusi, daca Dennett (Hofstadter,Blackmore, Churchland-ea si el) si budistii au dreptate, inseamna ca cel putin 5 miliarde de oameni, care sunt convinsi ca exista un sine, gresesc. Intentionez sa scriu o serie de articole in care sa explorez consecintele uneori dramatice (distrugerea planetei, de pilda) ale acestei „greseli” (eu prefer sa o numesc iluzie) Pana atunci, te las si pe tine sa meditezi la una din problemele (cea mai grea?) dezbatute in seria Tucson si in numeroase articole si carti scrise de oameni care au castigat la loteria genetica, „primind” IQ-uri de la 130 in sus:

Cum e posibil ca procesele fizice din creier sa dea nastere experientelor subiective?

Daca se intampla chiar acum sa te gandesti la ideile de mai sus, reformulata, intrebarea suna asa: Cum e posibil ca atomi „prosti” (lipsiti de minte-neuronii sunt formati, in ultima instanta, din atomi) sa dea nastere unei experiente de intelegere (mentala)?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin