Acest articol a fost scris pe 13 iunie 2010, in onoarea lui Irvin Yalom, un terapeut pe care il pretuiesc nu pentru rigoarea lui metodologica, chestionabila, ci pentru curajul de a trata cele mai adanci spaime ale clientilor lui.

Parintii lui au sosit in Statele Unite in 1921, fara niciun banut in buzunar. Au venit de la granita ruso-polona, fiind evrei (asta i-a creat serioase dificultati la admiterea la medicina: 19 scoli medicale l-au respins, desi avea 10 pe linie-de fapt „A” pe linie, asa e la americani). A fost, in cele din urma, acceptat la George Washington School of Medicine, de unde a iesit psihiatru. Inca din primul an de rezidentiat a fost dezamagit de psihanaliza, ceea ce nu l-a impiedicat sa acumuleze 750 de ore de psihanaliza clasica (de 5 ori pe sapatamana). Mai tarziu a lucrat, in calitate de client, cu terapeuti de alta orientari (Gestalt, analiza bioenergetica, Rolfing si chiar un grup maraton in pielea goala). Analiza de trei ani cu Rollo May, totusi, a facut diferenta (ce pacat ca May nu a fost tradus in limba romana, tinerii terapeuti de astazi ar avea ce sa invete!). Astfel a optat pentru scoala existentiala si se defineste, astazi, ca un psihoterapeut de orientare existentiala. Si pentru ca resimt o profunda afinitate cu acest tip de demers terapeutic, voi preciza si pe ce anume se focalizeaza: cele mai profunde preocupari ale unui om (intelesul propriei vieti, libertatea si responsabilitatea, singuratatea existentiala si, bineinteles, moartea). Cu o asemenea arie de interes subiectul articolului de fata nu-mi putea ramane indiferent. Mai mult, insa, am o pretuire speciala pentru el, cu atat mai mult cu cat se pricepe si la scris (e foarte greu sa intalnesti un psihoterapeut care lucreaza la un nivel de excelenta si este si capabil sa transmita, prin scris, aspecte esentiale din experienta lui-acesta este unul din motivele pentru care imi incurajez si uneori imi manipulez studentii, da, recunosc!, in directia scrisului)

Si-a cunoscut sotia la 15 ani, sunt in continuare casatoriti si au 4 copii (dintre care doar unul s-a facut psiholog). Cu ei si cu nepotii lor merg in fiecare an intr-o „vacanta de famile”, un ritual deja bine stabilit. Profesor la Stanford (universitate din Ivy League), a scris probabil cel mai bine cunoscut tratat de psihoterapie de grup.

De-a lungul timpului a accentuat importanta extraordinara pe care o are relatia terapeutica. Dincolo de varietatea metodelor si tehnicilor de interventie, legatura stabilita de client cu un alt om caruia ii pasa cu adevarat, cald,empatic si dornic de a depune eforturi pentru a fi pe deplin prezent in relatie este variabila-cheie care distinge terapia adevarata de „fotocopiile” inselatoare si lipsite de rezultate profunde pe termen lung. Nu as putea argumenta intr-o maniera mai convingatoare importanta relatiei (decat a facut-o subiectul neintamplator al acestor randuri in cartile lui-la egalitate, poate, cu uriasul Carl Rogers). Insa ca unul care, fara a-l intalni vreodata, am fost influentat de gandirea lui, imi vine sa-mi exprim recunostinta.

De ce tocmai astazi? Deoarece astazi implineste 79 de ani. Multumesc,Irvin Yalom!

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin