Sa presupunem ca cineva drag a plecat departe (de exemplu, peste Ocean). Bineinteles ca asta este o problema pentru relatia ta insa nu este insolubila. De ce? Deoarece va puteti scrie (Internetul in serviciul sentimentelor tandre). Si chiar asta se intampla. Iti scrie aproape in fiecare zi (si tu ii raspunzi). Plictisitor, dupa un timp? Nicidecum, pentru ca de fiecare data iti scrie altceva. Uneori scrisorile ei/lui sunt haioase (te binedispun, te fac sa uiti de griji, te inveselesc), alteori sunt strabatute de un fior tragic (iti scrie si despre moarte) si te stimuleaza sa vezi viata cu ochii intelepciunii (singura capabila sa priveasca si sa imbratiseze Umbrele), adesea, si doar in cateva randuri, te poarta pe aripa de necuprins a culturii, aducandu-i in aceeasi incapere pe Platon,Marquez si Maxwell (omul cu demonul termodinamic) si nu de putine ori este simplu si nesofisticat.

Insa oricat ar fi de atragatoare, nu aceasta stralucire mentala te bucura dincolo de orice inchipuire. Ci sentimentul, mereu consolidat, ca cineva se gandeste la tine cu drag. Esti in gandul cuiva, in fiecare zi. Iar tu simti asta, deoarece „gandul se face trup” si vine la tine pentru a locui intr-un fisier. Nu chiar in fiecare zi, deoarece realitatea are limitele ei de neevitat, insa chiar si atunci cand lipseste speranta ta vecina cu certitudinea acopera golul.

Nu e putin lucru sa stii ca cineva te iubeste. Ba, as zice, e varful a tot ce conteaza aici, pe micuta noastra planeta. Nu e putin lucru sa te trezesti dimineata cu siguranta ca si azi vei primi o scrisoare, si azi vei simti dragostea lui sau a ei ascunsa printre propozitii serioase si fraze simpatice. Nu cumva aceasta este conditia mentala a unui copil care este sigur de iubirea propriilor parinti deoarece acestia i-o arata, i-o transmit, i-o dovedesc in fiecare zi fara a obosi, ba chiar dorindu-si acest dulce supliciu? Nu la fel se simte un adult care a nimerit combinatia castigatoare la marea loterie a relatiilor de parteneriat? Si, nu in ultimul rand, nu aceasta este experienta interioara a unui om lovit de cel mai mare noroc cu putinta, anume acela de a simti, in inima lui, o vibratie stranie, venita de niciunde, neprovocata prin vreo rugaciune sau meditatie, neplanificata, imposibil de controlat si, cu toate acestea, la fel de reala ca o piatra (simbolul terestru al soliditatii). L-as putea numi pe acest cineva Dumnezeu dar la fel de bine i-as putea spune flux de endorfine si alti opioizi endogeni, scandalizandu-i pe aparatorii spiritualitatii decorporalizate.

Conteaza asa de mult teoria, eticheta verbala, documentatia tehnica? Nu cumva descrierea verbala ne ascunde si mai mult natura adevarata a acestui mister? Poate mai important este sa gusti experienta fara a te stradui prea tare sa o explici. De ce ma iubeste tocmai pe mine? Ce am facut ca sa merit asta si mai ales ce trebuie sa fac astfel incat sa nu o pierd? Desi imi plac mai mult intrebarile decat raspunsurile, pe acestea le gasesc absurde. Cineva te iubeste astazi. Nu e suficient? Tu nu traiesti astazi? Poate te va iubi si maine. Sau poate nu. Asta vei vedea maine.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin