Viata avanseaza gratie unei serii nesfarsite de renuntari. M-am convins de mult de lucrul acesta. Renuntarea este un fel de moarte. Fatul moare si se naste bebelusul. Lumea intrauterina ramane in urma sau, mai bine zis, isi inchide portile pentru totdeauna. Apoi bebelusul moare, deoarece este intarcat, si se naste copilul. Ceva mai tarziu copilul trebuie sa renunte la fantasma omnipotentei („pot influenta lumea prin gandul meu!”, iti suna cunoscut?) si la dorinta de a-si poseda unul din parintii (complexul Oedip). Pentru ca adolescentul sa se nasca e necesar sa moara copilul, deci copilaria. Urmeaza renuntarea la imaginea distorsionata a parintilor, „coborarea de pe piedestal” si „recuperarea din infern”. Adultul se naste, adolescentul moare. Il voi numi adultul tanar. Ceva mai tarziu renunta si el la tineretea lui sprintena si plina de viata si incepe sa accepte ca este muritor. Asa apare adultul in varsta, cel care trebuie sa renunte la diferite forme de putere (de exemplu, autoritatea asupra copiilor sau angajatilor). Sanatatea fizica devine subreda. Suntem in fata ultimei nasteri:batranul. El va oficia ultima renuntare, la viata insasi in acest corp. Povestea s-a derulat pana la capatul ei.

In realitate lucrurile nu stau chiar asa. Oamenii nu sunt dispusi sa renunte. Nu vor sa dea drumul, atunci cand a sosit timpul. Numesc asta agatare si am impresia ca este una din principalele cauze ale suferintei. Bebelusul nu vrea sa dea drumul sanului asa ca il inlocuieste cu degetul mare, cu suzeta si, mai tarziu, cu un san simbolic (o tigara, de exemplu, din care „suge”). Copilul nu vrea sa renunte la parintele de sex opus, se fixeaza pe el si mai tarziu il cauta in relatiile de cuplu. Adolescentul pastreaza neschimbate imago-urile parentale, le proiecteaza mai tarziu in exterior si, dupa caz, isi poarta luptele disperate sau incearca sa-i salveze. Toate acestea sunt blocaje. Viata ramane pe loc. De ce? Deoarece, pentru a inainta, trebuie sa sacrifici ceva. Trebuie sa platesti! Viata nu poate fi pacalita. Oamenii din jur pot fi inselati, chiar Eul poate fi zapacit sau hipnotizat. Exista insa ceva in tine, un adevar solid, care nu poate fi manipulat, evitat sau tradat. Acest adevar il caut in terapie si in relatiile cu cei apropiati. Este asa de dureros uneori. Se afla acolo toate renuntarile amanate sau ignorate, toate sperantele infantile si credinta intr-o „cale usoara”. Nu exista o cale usoara. Caile Vietii sunt aspre. La capatul lor nu se afla decat moartea. Si undeva pe parcurs, bucuria de a fi viu.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin