Avem ceva in comun cu albinele, furnicile si termitele. Traim in grup si ne bucuram de roadele diviziunii muncii (cu exceptia infractorilor, fie ei primitivi, de origine suburbana sau educati, strecurandu-se printre legi si ordonante de guvern concepute de prieteni politici). Suntem animale sociale. Avem nevoie de grup pentru a supravietui si a trai bine. Ne este teama de izolare si excludere sociala. Suntem infricosati de saracie deoarece saracia atrage demonii mai inainte mentionati. Suntem nascuti pentru a fi sociabili, pentru a comunica si a impartasi interese, nevoi sau idealuri de neatins. Dintr-o perspectiva evolutionista, ne este bine in grup. Exista insa un pret.

Grupul (comunitatea) are o ordine a lui (o voi numi ordine sociala) si se asteapta sa respecti aceasta ordine. Acesta e pretul. Nu l-am numit? O fac: libertatea ta. Pentru a face parte din grup (si a beneficia de avantajele puternice oferite in termeni de supravietuire si propagare a genelor) trebuie sa te conformezi. Natura si intensitatea acestor renuntari sunt mereu chestiuni discutabile, insa un lucru e clar: nu poti face, mereu, tot ce vrei. E necesar sa accepti anumite frustrari, sa te privezi de satisfactii personale tentante, sa platesti cu parti din libertatea ta pentru a primi acceptarea sociala.

Astfel am ajuns la subiectul acetui articol. Scriu despre binomul fidelitate-infidelitate. Si ma refer la o categorie anume de situatii, pe care o precizez pentru a-i proteja pe cei care, poate, vor citi picotind, fiind hipnotizati de diferite ideologii. Ma refer, deci, la sentimente autentice si stabile, la o experienta consistenta provocata, vai, de un om care nu este partenerul tau, undeva pe parcursul unei relatii in care te-ai angajat (inclusiv, sau mai ales, marital). Am exclus, prin urmare, instinctul neasociat cu pretuirea de lunga durata, excitatia efemera produsa de membrii atragatori ai sexului opus (cu mai putine sinapse) si toate celelalte „infidelitati” in care animalitatea este pe deplin prezenta si majoritara.

Ce faci, cu alte cuvinte, cand ai promis sa protejezi relatia, fiind fidel si te trezesti, fara sa-ti fi dorit constient, in mijlocul unor evenimente simultan incantatoare si chinuitoare, de la care nu-ti mai poti lua gandul in timp ce dilemele etice devin de neocolit? In ce carte se afla raspunsul la aceste intrebari? Ce om intelept te-ar putea sfatui? Ce parinte, terapeut sau prieten poate deosebi, fara a gresi, binele de rau? Ce astrolog sau chiromant ar putea citi, in mod acurat, viitorul? Cum poti prevedea consecintele unei actiuni, oricare ar fi aceea? Cum te vei apara de regretul etern al unei inactiuni si de sentimentul ratarii unei mari iubiri?

Pe de alta parte, inclinat fiind sa incalci regula, cum iti vei proteja partenerul de justificata durere sau tradare? Vei incerca sa ascunzi totul? Dar e bine asa? Sau ii vei spune de la inceput, riscand sa-i suporti indoiala, gelozia sau pierderea increderii in relatia voastra? Sau vei ingropa adanc in sufletul tau aceasta poveste, niciodata consumata, fiind crud cu propria ta inima vulnerabila? Si vei mai sti cine esti, dupa ce ai hotarat in favoarea partenerului si a grupului? (sa nu uitam niciodata de blamul social, chiar daca nu este rostit) Insa aceeasi intrebare e la fel de legitima daca ai optat pentru incalcarea angajamentului („cine am devenit, in cine m-am transformat?”) Mai exista posibilitatea unei reparatii, a unui „nou inceput”? Ranile se vor inchide vreodata? Sansele irosite, la randul lor, se vor razbuna? Si multe alte intrebari la care, sunt sigur, daca s-a intamplat sa traiesti o astfel de experienta (tu sau cineva apropiat) ai meditat.

As vrea sa existe o regula de aur sau un izvor de intelepciune undeva (inclusiv pe alt continent, ar merita calatoria). Sunt insa constient ca nu exista asa ceva. Unora dintre noi, Viata le ridica intrebari la care orice am raspunde, combinatia de bine si rau, adica de placere si suferinta, este fatala. Nu putem fi corecti, sau cinstiti, sau iubitori cu cineva fara a nedreptati, sau rani, pe un altul. Tortul de ciocolata nu se poate imparti in portii egale. Nu exista doua jucarii identice pentru cei doi copii. Firma a scos un singur post la concurs pentru cei doi candidati frati sau prieteni. Indiferent cum ne-am uita, este o situatie lose-lose. Cine castiga in acelasi timp pierde! Iti tradezi sentimentele, daca nu actionezi, si iti ranesti partenerul, daca o faci. Si nu stii niciodata in avans.E posibil sa risti inutil (o iubire, de fapt, fara viitor, plina de fantasme si, de la un moment dat, amare dezamagiri) sau sa te blochezi intr-o relatie sigura si onesta, dar necreativa pe termen lung.

Cum as putea, intrebat fiind, sa spun „alege asta!” si sa-mi pastrez constiinta senina? Chiar si in cupluri considerate stabile sau „perfecte” , un confident discret si empatic stie, candva pe parcursul relatiei, demonii si ingerii si-au facut, sincron, aparitia. Antropomorfizand un pic, Viata mi se pare ironica. Ne-a scos din siguranta tiparelor de raspuns innascute (animalele nu au astfel de probleme) si ne-a oferit o paleta imensa de posibilitati, la pachet cu tot felul de incertitudini, cateva dintre ele greu de suportat.

Nu mai exista un „bine” clar si neurmat de consecinte cu totul neplacute. Si nici un „rau” definitiv, fara umbra paradoxala a unor gratificatii. Oricine ai fi tu, orice promisiuni ai fi facut, trebuie sa alegi si sa traiesti suportand consecintele alegerii tale! A nu alege, a evita sa te gandesti, sa ponderezi, in mintea ta, efecte posibile si implicatii (gandeste-te la cazurile in care e vorba si de copii), a pretinde ca nu ti se intampla tie (ce uriasa negare!), a minimaliza sau a nu lua in serios experienta prezenta, cat se poate de reala, sunt, toate, cursuri ale actiunii pe care nu le sprijin (si, in sinea mea, le detest). Viata este, prin excelenta, miscare si a nu te misca, intr-un fel sau un altul (pe care nu-l poti niciodata anticipa suficient) te apropie mai mult de pasivitatea si mirosul nu prea agreabil al unui cadavru (nu te mira daca nu-ti mai place sa traiesti cu tine insuti). Nici nu incurajez deciziile pripite, luate sub vraja unui impuls de moment. Vad potentialul imens de crestere continut de aceste situatii, laolalta cu prapastia disperarii sau neputintei in care, la o miscare gresita, cineva ar putea cadea.

Nu stiu cum este mai bine sa procedezi si, in opinia mea, nimeni nu stie. Cei care sustin contrariul, am senzatia, nu au trait niciodata ceva asemanator, nu-si pot reprezenta complexitatea psihologica a situatiei, au interese precise (si nu din cele mai nobile) sau sunt pur si simplu periculosi prin aroganta neconstientizata. As invita pe orice comentator al unei infidelitati sa-si vada de treaba, adica sa caute un alt subiect pentru eventuale analize caustice, pline de importanta de sine sau doar naive si bine-intentionate.

Avansam incet prin vietile noastre (spre un sfarsit sigur), orientandu-ne dupa harti in mare masura create de altii, raportandu-ne la repere invaluite partial in intuneric, schimbatoare si adesea nesigure. Nu mai am nicio indoiala ca nu ne putem controla experientele (ci numai comportamentele). Navigam pe nisipuri mereu miscatoare, construim provizoriu (ce inseamna 20 sau 30 de ani?) si ne uitam, uneori doar cu coada ochiului, dupa figuri omnisciente (de tip parental, desigur), de la care sa primim izbavitoarea indrumare. Dar aceste figuri nu exista, nici in afara, nici inauntrul nostru. Suntem doar noi, impreuna cu alti oameni, pe o planeta incredibil de norocoasa (pentru a adaposti viata). Cand perspectiva unui angajament rupt ne provoaca fiori, nu avem la cine gasi certitudini (desi ne putem inchipui asta).

E posibil sa fii un vizitator frustrat in clipa asta, daca ai citit pana aici plin de speranta. Ai uitat ca sunt un fenomenolog sceptic? Nu stiu cum e cel mai bine sa procedeze cineva confruntat cu experienta posibila sau deja intamplata a unei infidelitati dar stiu altceva. Ceea ce experimenteaza e doar una din nuantele puternice de pe paleta pictorului fara chip si fara maini. Pot observa, mirat sau implicat, dupa caz, pictura vadit curgatoare, admirand incercarile culorilor de a-si gasi un sens. Si incercand a ma abtine de la judecati morale (ceea ce nu e intotdeauna usor), pot admira frumusetea tacuta a unei astfel de curgeri. Nu stiu in ce directie se indreapta curgerea si am renuntat la a mai spera la un raspuns. Deoarece, cred, nu exista niciunul.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin