„Copilul meu are doar 4 ani si stie deja sa numere. Uite cum spune: 1,2, 3…bravo,iubitule!” E foarte inteligent, nu-i asa? Eu n-as fi asa de sigur. Copilul de 4 ani nu stie sa numere deoarece nu detine conceptul de numar. Stie doar sa rosteasca o serie de cuvinte (unu, doi, trei…) intr-o anumita ordine. Aceasta nu este intelegere. Este doar memorie. Demonstratiile lui Piaget sunt memorabile.

Pe masa sunt asezate doua siruri de entitati discrete (betisoare, jetoane, monede). 10 intr-un sir, 10 in celalalt. Sirurile sunt aliniate si copilul este intrebat: „Unde sunt mai multe?”. El raspunde corect ca sunt egale. Insa nu pentru ca le numara ci pentru ca le vede. Apoi entitatile dintr-un sir sunt asezate la distante mai mari (sunt tot 10 dar nu mai sunt in corespondenta cu cele din primul sir, care au ramas pe loc). Intrebat din nou copilul afirma ca sunt mai multe in sirul mai lung. Chiar daca spune „unu, doi, trei…” el nu intelege semnificatia cuvintelor folosite. Nu are conceptul de numar. Abia pe la 7 ani mintea lui este capabila sa-si reprezinte numarul. De acum impresia vizuala („sunt mai multe in sirul mai lung”) poate fi controlata de gandire. Este o realizare impresionanta. Aparentele inselatoare ale lumii incep sa se prabuseasca. Aptitudinile intelectuale puternic dominate de perceptii (sau „amestecate”, pentru a face legatura cu articolul despre simbioza) incep sa se limpezeasca. Gandirea devine mai „pura”, prin urmare mai avansata, deci capabila sa inteleaga mai bine realitatea. Insa acesta este doar inceputul. Gandirea mai trebuie sa depaseasca multe obstacole (a se citi „identificari”) pentru a atinge un nivel de maxima claritate. Putini oameni reusesc asta si nu pentru ca nu sunt inzestrati, cred eu, ci pentru ca nu beneficiaza de contexte favorabile. Insa lucrurile se pot schimba.

Pentru a-si reprezenta numarul mintea trebuie sa asimileze mai intai structura operatorie bazata pe incluziune. Adica 1 face parte (este inclus) din 2, care face parte din 3 si tot asa. Conceptul de numar este precedat de relatia parte-intreg (relatie care, am ajuns sa cred, sta la baza realitatii-voi reveni pe larg, in alt articol). Cum ajunge copilul sa-si reprezinte incluziunea? Prin actiune fizica, evident! Este una din ideile fundamentale din teoria lui Piaget. Actiunile reale devin operatiuni mentale (si ma sprijin pe acest principiu cand critic abstractizarea excesiva din sistemul actual de invatamant; e nevoie de mai multe actiuni reale-ceea ce studentii numesc „practica”- pentru formarea si consolidarea unor structuri operatorii noi, adica pentru a avea cu adevarat o minte avansata; iar natura acestei practici, continuturile si scopurile ei, sunt ele insele o problema ce necesita inteligenta; cu alte cuvinte, e bine sa fii antrenat in ceva practic insa conteaza foarte mult si in ce anume, asa ca profesorii si formatorii de orice fel care dispun de aceasta discriminare sunt singurii care asigura conditii pentru atingerea excelentei intr-un domeniu; in afara acestei zone rezultatele sunt mediocre sau cel mult satisfacatoare-si aici voi reveni, candva, cu un articol)

Dar incluziunea nu este suficienta. Conceptul de numar mai are nevoie de doua operatii:clasificare si inseriere. Cand aceste 3 sarcini sunt realizate simultan (undeva pe la 7 ani, la inceputul stadiului operatiilor concrete) mintea devine capabila sa-si reprezinte numarul.  Pana atunci, aratandu-i-se 10 margarete si 2 trandafiri pe o masa si fiind intrebat „Sunt mai multe margarete sau mai multe flori?” copilul raspunde ca sunt mai multe margarete. Inca nu poate include margaretele in clasa florilor. Mintea lui inca are limite.

Insa la un alt nivel, la fel sunt si mintile adultilor. Unii oameni nu pot intelege ca „Dumnezeul” lor (margaretele) este doar o parte dintr-un alt „Dumnezeu”, ceva mai cuprinzator(florile), in care intra si „Dumnezeul” altora (trandafirii). Astfel Dumnezeul meu (crestin) si al tau (musulman sau hindus) nu se exclud ci se completeaza (eventual). Sunt trandafirii mai importanti decat margaretele? Sunt orhideele mai valoroase dacat florile de colt? Nu cumva este loc pentru toata lumea? Spiritualitatea, din aceasta perspectiva, este mai mult o chestiune estetica (si etica, bineinteles, dar asta e o alta discutie). Prin natura ta poti fi atras mai mult de petunii, in timp ce un altul adora crizantemele. Nu este cineva mai bun sau superior. Este doar o problema de preferinta. Toate florile sunt frumoase, in felul lor. Eu nu ma pricep prea bine la flori (poate daca mai lucrez la Eul feminin)  dar sunt mai destoinic in materie de zei, zeite, duhuri sfinte si alte fiinte divine. Ce interesante sunt toate! Piaget nu a studiat si varstele spirituale. De ce nu ar avea si dezvoltarea spirituala stadii, asemenea celei cognitive? Astazi am scris despre numar si alta data despre permanenta obiectului. In acelasi timp, insa, am mai scris despre numar si permanenta. Intelegi, nu-i asa?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin