Din cand in cand imi vine sa iau pe cineva la bataie (pentru ca sunt un individ agresiv, la fel ca tine-insa nu stiu daca tu recunosti asta). Iesisem din supermarketul din cartier unde asistasem, fara voia mea, la intalnirea neasteptata a doua, se pare, prietene. Toc-toc, pe obraji si, pentru ca una era insotita de un copil, un marcaj salivar si pe crestetul lui (evident ca nu l-a intrebat nimeni daca doreste). M-am indepartat meditand la problema teritoriului (capilar, in acest caz).

Iesind din magazin, putin mai tarziu, cine crezi ca era in fata mea, pe drumul spre casa? Cele doua doamne si baietelul pe o trotineta despre care cred, acum, retroactiv, ca era un fel de Mercedes pentru trotinete (posibil mai scumpa decat bicicleta mea, care nu este ieftina). Pustiul, neatent sau poater doar entuziasmat de vehicul, ia un viraj intr-un mod defectuos si cade. Cam nedumerit, se ridica si vrea sa continue cursa. Nu inainte de a primi, pe doua voci, o portie de critica si inca una de condamnare („Unde ti-e capul?”,”Impiedicatule!”,”De ce nu te uiti pe unde mergi?”,”Ce-o fi in mintea aia a ta?” plus alte feedback-uri parentale pe care mintea mea, de data asta, le-a sters imediat).

In ce fel i-au fost de ajutor copilasului interventiile duetului nevrotic? Traversand un episod neplacut, de acuzatii sau sublinierea greselii avea nevoie? Poate un pic de suport ar fi fost mai interesant? Ce a invatat despre relatia parinte-copil din aceasta scurta intamplare? (si va aplica, poate, peste 20 de ani, cum faceau, cred, mama si prietena ei)

Am marit viteza, protejand astfel cele doua femei de furia legitima a unui specialist, dar nu am scapat: exact din fata mea venea o alta mamica, tanara, tinandu-si fetita de una din bretelele rochitei. Cred ca termenul mai potrivit ar fi „o tara dupa ea”. Am rezistat din nou (intelegi ce capacitate de autocontrol am?). Ma intreb, totusi, retoric: ce se intampla cu acesti oameni? Oare nimeni apropiat nu le poate da un feedback onest? Si oare ce se intampla in intimitatea caminului? (nu cutez sa ma gandesc)

Cu dispozitia prabusita in mai putin de un minut, ma indreptam, invins de societate, spre casa. Insa cine a mai pomenit un cosmar scurt? In dreptul unei farmacii, de la etaj, o mama isi instruia fiul (aflat pe acelasi trotuar cu mine): „Stefan, da-i un picior! Trage-i una!” Am privit-o cu interes stiintific, dar nu prea mult (riscam un ghiveci in lobul parietal) si am mers mai departe (iar acum imi fac singur terapie, povestind). Nu ma intelege gresit: locuiesc intr-un cartier rezidential, cu oameni civilizati, liber de manele. Insa asta, ma gandesc uneori, e doar suprafata. Reptilele din noi sunt la fel de vii, atat in zone in care e periculos sa umbli noaptea pe strazi cat si in zone admirate, si aici ma gandesc la Mayfair, Hampstead sau Manhattan (incerc sa protejez sensibilitatile locale). Poate nu se manifesta la fel,dar veninul ramane puternic. Inca sunt iritat dar nu mai vreau sa bat pe nimeni. Maine, totusi, ies din nou in oras.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin