Desi suntem in Romania iti propun sa consideram corecta urmatoarea afirmatie: „Toti judecatorii sunt corecti”. Aceasta este o propozitie categorica universala de forma „Toti S sunt P”. Printr-o inferenta imediata numita obversiune putem deduce o alta propozitie adevarata : „ Niciun judecator nu este incorect”. Ambele spun acelasi lucru. Cu toate acestea, nu ai senzatia ca prima este mai usor de inteles?
Ce spui insa de propozitia „ Toti non-corectii sunt non-judecatori”? Iti vine sa crezi ca si ea spune acelasi lucru? Daca esti om (si presupun ca esti) ai si tu o dificultate in a-ti reprezenta propozitiile negative, deoarece ai mostenit o minte configurata in milioane de ani pentru a opera cu ceea ce este si nu cu ceea ce nu este. Mintea ta si a mea fiind astfel, suntem inclinati in mod natural, atunci cand avem o credinta (in limbaj mai tehnic:operam cu o ipoteza) sa cautam, in realitate, informatii care o confirma (care spun „da”) si nu informatii care o infirma (care spun „nu”). Fiind oameni, suntem continuu expusi biasului de confirmare (despre care am scris altadata), insa nu doar pentru ca avem motive personale pentru a dovedi ca avem o credinta adevarata („eu am dreptate, tu gresesti”) ci si pentru ca mintile noastre, prin chiar modul in care sunt configurate evolutionist,contin posibilitatea unor erori cognitive (fara nicio legatura cu o nevoie personala sau cu stima de sine)
Pentru a intelege lucrul acesta te invit sa te gandesti la urmatoarea afirmatie: „Cuplurile infertile care adopta un copil au o probabilitate mai mare de a concepe, ulterior, unul”. Se intampla sa fi auzit de astfel de cazuri? Crezi ca este o afirmatie adevarata? Daca semeni cu cei mai multi oameni, probabil vei raspunde afirmativ iar daca apartii de bransa psihologiei poate chiar vei avansa o explicatie desteapta: „Inconstientul lor primeste permisiunea de a avea un copil si, astfel, se relaxeaza”. Foarte frumos si, cumva, optimist!
Insa deloc adevarat!
Credinta aceasta este gresita. Cuplurile infertile nu au o probabilitate mai mare de a avea un copil dupa ce au adoptat unul. Un studiu de acum 4o de ani, publicat in American Journal of Obstetrics and Gynecology de E.J. Lamb a demonstrat asta. Poate ca a gresit, nu-i asa? Experienta ta spune altceva! Chiar stii cazuri de oameni carora li s-a nascut un copil dupa ce au adoptat unul!
Ok, poate ca cercetarea lui Lamb, din diferite motive, nu este riguroasa iar concluziile ei sunt eronate. Ce spui insa de un calcul probabilistic? Urmeaza-ma putin: avem doua variabile, „a adopta” si „a concepe” si patru combinatii posibile:
- A adopta si a concepe
- A adopta si a nu concepe
- A nu adopta si a concepe
- A nu adopta si a nu concepe
Cele doua variabile nu sunt intr-un raport de cauzalitate (altfel, de fiecare data cand un cuplu infertil ar adopta un copil ar si concepe unul) ci de covariatie iar aceasta legatura, conform credintei larg raspandite, pare a fi mai puternica in cazul 1. Insa nu este asa! Probabilitatea ca adoptia sa conduca la conceptie trebuie comparata cu probabilitatea conceptiei in afara adoptiei. Nimeni nu face acest calcul. Suntem sensibili la informatia „pozitiva” (cazuri favorabile, mediatizate deoarece sunt in zona lui „da”) si nu suntem constienti de restul informatiilor (au adoptat dar nu au conceput, de exemplu), de aceea credintele noastre sunt biasate, adica gresite. Probabilitatea ca un cuplu infertil sa faca un copil dupa ce a adoptat unul nu depaseste sansa. Ni se pare insa ca ar fi asa deoarece judecatile noastre sunt influentate de mecanismele cognitive automate, in acest caz dificultatea de a procesa non-adoptia si non-conceperea. Daca privesti cele 4 linii vei observa ca in 3 din ele e prezenta particula „nu” pentru intelegerea careia este necesar un efort cognitiv suplimentar. Este, evident, mai usor (mai tentant) sa nu depunem acest efort si sa tragem concluzia, gresita, ca adoptia sporeste sansele succesului reproductiv.
Acesta e doar un exemplu dintr-o zona, poate, care nu te priveste direct. Nu crezi insa ca e posibil sa exista alte covariatii in care sa crezi, ba chiar sa ii determini si pe altii sa le creada (avand bune intentii), pentru care sa detii „dovezi” (exemple pozitive, ca in cazul cuplurilor infertile care au conceput un copil) si, cu toate acestea, credintele tale sa fie gresite? Mai mult decat atat, daca sustii aceste credinte de mai multi ani (investitii emotionale), nu ar fi cu atat mai dificil sa accepti sa le testezi intr-un mod mai riguros?(aplicand calculul probabilitatilor) Si, in continuare, nu ar fi extrem de dureros sa realizezi ca sunt gresite? (mai ales daca implica si alti oameni)
In psihologia sociala exista numeroase studii care demonstreaza inclinatia noastra de a cauta si de a gasi informatii apte sa ne confirme credintele si de a nu cauta sau a respinge automat (a nu le vedea, efectiv) pe cele care le infirma. Mintile noastre sunt construite pentru a opera cu „da”. Intelegerea lui „nu” este o achizitie cognitiva recenta, inca neautomatizata, deci o operatie mentala pe care doar constiinta o poate realiza. Un sens nou in care putem intelege extinderea constiintei. Nu?