Am nevoie, atunci cand intalnesc oameni noi (sau o persoana pe care o cunosc, dar nu am mai vazut-o de mult) sa ma pozitionez constient si sa nu las prima impresie sa se formeze mecanic. Asa ca am eleborat cateva criterii simple, pe care le aplic (ulterior revin cu altele, insa acum vorbesc despre o prima intalnire-psihologia sociala a mers foarte departe in acesta directie, vezi paradigma thin slices)

Sunt atent la fluenta limbajului si la felul in care sunt construite (daca exista!) propozitiile complexe (mai exact, observ daca sunt prezente atributele-nu, nu si complementele circumstantiale concesive, asta o fac in fazele avansate de analiza). Ma intereseaza foarte tare ochii si ceea ce transmit ei (absenta contactului vizual este deja un indicator puternic).

Totusi, criteriul despre care scriu in continuare este altul: raportul aprecieri pozitive-negative in discurs. Mai simplu spus, il ascult pe interlocutorul meu (sau corespondent, in cazul unui mesaj scris) referindu-se la o alta persoana ,un grup, o institutie etc. (pentru ca mai rar se refera la sine sau la mine, vorbindu-mi direct). „X nu poate..nu reuseste..nu intelege…nu vrea…nu stie…este arogant,slab, ticalos, lacom, rece..si tot asa, cu sensul general ca nu este ok). Pe masura ce negativitatea creste incep sa am rezerve (de fapt devin nelinistit de la primele 2-3 comentarii depreciative-si sa nu uitam, se refera la un om care nu este de fata, o informatie relevanta prin ea insasi!)

Uneori situatia se schimba, adica apare si o anume pretuire (astfel X imi semnaleaza ca este capabil sa vada si partea luminoasa a vietii). Atunci ma relaxez si ma bucur pentru o relatie care poate evolua, fiind patrunsa de un anume echilibru. Sunt insa si multe cazuri in care lucrul acesta nu se intampla (negativitatea din primele minute se pastreaza, diluata sau amplificata periodic). Ii evit pe acesti oameni. Evident ca este vulnerabilitatea mea. Nu-mi plac devalorizarea constanta, dispretul, critica sistematica, respingerea continua a realitatii. Viata nu este compusa exclusiv din umbre. Oamenii, oricat de rai sau inadecvati, au si parti frumoase sau acceptabile. Si ele merita vazute si amintite!

Pot discuta cu oricine, si ne putem chiar imprieteni, daca pozitiile noastre in raport cu realitatea (o persoana sau un eveniment) sunt echilibrate, adica nu privim un aspect oarecare al vietii printr-o singura pereche de ochelari (intunecati sau roz). Am invatat de mult aceasta lectie, studiind psihologia perceptiei (si minunata figura dubla „soacra mea-sotia mea”). Realitatea nu este ceea ce spunem noi ca este. De fapt, la o analiza mai filosofica, realitatea pare a fi prin excelenta misterioasa iar ceea ce putem cunoaste este mereu limitat de creierele si mintile noastre.

Din fericire, aceste limite (sau bias-uri) pot fi evaluate constient. Observa si tu primele comentarii pe care la face cineva si urmareste, pe termen lung, daca dominanta lor eventual negativa se conserva. E atat de usor, trebuie doar sa fii atent! Oamenii ne spun multe lucruri despre ei vorbind despre altii. Fireste, lingusitorii au si ei categoria lor si ocolesc de asemenea (a nu se confunda cu feedback-ul pozitiv, intemeiat pe fapte reale!). Doar ca astazi am ales sa scriu despre negativisti, ei fiind, in opinia mea, mai numerosi (deschide televizorul si urmareste un talk-show doar 5 minute!).

Si daca jocul meu ti se pare interesant, fii in mod special atent, astazi, la primele minute de dialog cu oricine (nu doar cu persoane noi) si trage propriile tale concluzii. Neurostiintele ne spun ca avem creiere orientate mai degraba negativ deoarece ne este teama de moarte (adica vrem sa supravietuim cu orice pret). Diferenta este ca astazi traim intr-o lume mult mai securizata (sau doar asa mi se pare mie?) cu creiere proiectate in alte conditii. Le putem schimba, nu-i asa?

 

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin