Cu mult timp in urma am asistat o clienta care primise in dar, de la prietenul ei, un BMW (da, ai citit bine, unii barbati fac astfel de cadouri). Insa ea nu era mare amatoare de masini asa ca nu prea il folosea (spre disperarea partenerului, bineinteles, care astfel se simtea respins). Nimeni nu este obligat sa foloseasca un cadou (cu un cadou faci ce vrei, din clipa in care l-ai primit iti apatine si il utilizezi dupa bunul plac). Asa ca clienta mea nu se simtea deloc vinovata (avea alte probleme).
Am inceput cu acest exemplu deoarece vreau sa te intreb: tu ce crezi, ce drept avea barbatul respectiv sa o forteze (sau sa o culpabilizeze) sa circule cu masina daruita de el? (foarte scumpa, normal, mai ales pe acele timpuri). Sau, daca tu i-ai darui unui prieten o pereche de papauci de casa (nici o insinuare!), ce anume ti-ar permite sa il obligi sa ii foloseasca? Nimic, sper ca suntem de acord! Un dar este oferit pentru ca primitorul sa il utilizeze in deplina libertate (e absurd sa primeasca ceva pe care sa se simta obligat sa-l foloseasca). Nu te grabi, totusi! Am un exemplu care te va face sa reflectezi mai profund:
Sa ne imaginam ca exista ceva numit „liber arbitru” (sau libertate de alegere) si acest ceva este oferit de Dumnezeu omului. Repet: omului ii este daruit liberul arbitru. Ce frumos, nu-i asa? Ce generos este Dumnezeu! (eu nu cred in acest mit dar mi se pare stimulativ intelectual sa-i analizam putin bazele psihologice). Omul, fiind acum liber sa aleaga, este responsabil pentru faptele lui. Dumnezeu a uitat sa-i specifice asta? „Uite, iti ofer liberul arbitru si, la pachet, responsabilitatea asociata!” Nimeni nu are dubii, sper, ca responsabilitatea nu e chiar un lucru simplu sau usor (se poate lasa, in termenii mitului, cu o con-damnare eterna) Ok, daca primea doar liberul arbitru, fara necesitatea de a-si asuma consecintele alegerilor, oferta era din nou atinsa de nonsens. Libertatea si responsabilitatea sunt unite, pare deja un truism. Dar eu nu asta analizez, ci altceva.
Dumnezeu ii ofera omului liberul arbitru (cadou!) si apoi omul este fortat sa-l foloseasca. Sper ca nu sunt obscur. Omul este obligat sa foloseasca libertatea de a alege (simti cumva un scurtcircuit pe cortexul prefrontal?). Sa nu te aud cu replica de gradinita „Daca nu vrea poate sa nu aleaga” deoarece „a nu alege” este o forma de a alege (nu votez prin urmare aleg sa nu merg la vot). Din clipa in care a primit darul omul, vrea-nu vrea, trebuie sa aleaga (adica sa foloseasca BMW-ul). Iar pentru alegerile lui va fi rasplatit sau va plati (sejurul in locatii fierbinti). Insa nici macar asta nu vreau sa analizez (doar subliniez)
Ma intereseaza altceva: atunci cand Dumnezeu i-a oferit omului liberul arbitru, l-a intrebat si pe el? Omul a avut de ales? Ia-ti timp pentru a raspunde. Intrebarea e vicleana. Si daca vrei sa-ti impatasesc un secret, eu cred ca Dumnezeu inca mai mediteaza la ea. Deoarece, sper ca se intreaba, cum ar putea pedepsi pe cineva care trebuie sa respecte un contract (responsabilitatea alegerilor) care nu a fost intrebat daca e sau nu de acord cu el? Iti reamintesc, omul nu putea spune ca e de acord sau nu deoarece inca nu avea liber arbitru. Abia urma sa-l primeasca. Cumplite problemele astea de gandire, nu crezi? Presimt ca mi se trage de la analiza matematica din facultate, ne-aleasa de mine. Sau am ales-o? (off, m-am incurcat de tot!)