Angelina. O stii? Ai fantezii cu ea? (ii intreb acum doar pe barbati) E fata lui Jon Voight (poate l-ai vazut in „Coming Home”, jucand rolul unui paraplegic, rol pentru care a primit un Oscar-apropo, te-ai bucurat azi pentru ca poti sa mergi?). La 14 ani a renuntat la cursurile de actorie. Pana la 20 de ani acumulase deja cateva episoade depresive cu potential suicidar. Acum populeaza reveriile catorva milioane de barbati. Si se implica in proiecte umanitare, in intreaga lume (aici voiam sa ajung). Este Ambasador al Bunavointei pentru ONU. A primit si cateva premii pentru munca ei.

Face totul pentru publicitate, evident! Sau nu? Daca motivatia ei este altruista? Daca chiar vrea sa ajute? Daca a mers la Darfur, in Iraq, in Afganistan sau, mai recent, in Libia, pentru ca asa a dorit, si nu pentru a fi din nou pe prima pagina a ziarelor? Daca a adoptat trei copii din orfelinate pentru ca i-a pasat de ei? (si are alti trei copii biologici cu un barbat la care poate te gandesti si tu, in momentele de slabiciune)

Ce este in neregula cu aceasta idee (a altruismului autentic), de ce o gasim neverosimila, in cazul unei celebritati? Nu cumva actiunile generoase ar fi mai bine sa nu fie publice? (sa nu stie stanga ce face dreapta, ne comunica un tanar, implicat in industria lemnului, acum doua milenii)

Totusi, cum am putea, impreuna, sa schimbam fundamentele culturii in care traim si sa o facem mai generoasa? O astfel de schimbare nu o gasesc posibila prin intermediul unor fapte bune nestiute de nimeni, secrete, private, realizate departe de ochii tuturor si, eventual, noaptea. Daca oamenii fac lucruri bune pentru altii si nimeni nu stie asta suntem inclinati sa ne reprezentam gresit societatea in care traim. Ea pare mult mai egoista decat este de fapt.

Nu as vrea sa intelegi ca iti sugerez sa dai un anunt intr-un ziar, scuze, am uitat ca aproape nu mai exista ziare, dupa ce faci o fapta buna sau sa apari la televizor, la emisiunea de stiri, inainte de buletinul meteo prezentat de o tanara sumar imbracata (din fericire). Vreau doar sa spun ca o reprezentare corecta a nivelului de altruism dintr-un grup, sau dintr-o societate, nu este posibila daca actele de altruism sunt ascunse (Iisuse, prietene, aici nu te-ai potrivit cu psihologia moderna!).

Daca stii despre cei din jurul tau ca sunt mai altruisti esti si tu inclinat sa te angajezi intr-un comportament prosocial, cum orice manual, bine scris, de psihologie sociala ne invata. Si reciproca este valabila: daca observi (sau, foarte important, doar iti imaginezi) ca cei din jurul tau sunt mai egoisti si tu esti inclinat sa te comporti intr-un fel asemanator (intr-un limbaj mai popular, „doar n-oi fi eu mai prost!”).E nevoie de multa forta interioara pentru a actiona impotriva normelor grupului si putini oameni sunt capabili de asa ceva.

Si atunci, daca suntem interesati de schimbarea sociala pozitiva, de ce sa nu o facilitam? De ce sa nu deconspiram actele de altruism ale altora, impotriva opozitiei idealiste a acestora? De ce sa nu raspandim veste cea buna a faptei bune? Aceasta nu mi se pare nici isterie, nici vanitate patologica, nici un joint-venture suspect realizat cu presa tabloida (sau cea serioasa).

Eu cred ca Angelina Jolie vrea cu adevarat sa ajute. Sper ca nu ai uitat, esti pe blogul unui individ sceptic. Poate am si eu momentele mele de naivitate. Dar stiu ceva (eh, stiu mai multe) despre mintea umana:

A realiza ca exista altruism adevarat, si acesta e raspandit, nu e ceva confortabil.

Nu e ceva, o idee, un insight, o intelegere, pe care sa le integrezi usor. Cu care sa traiesti usor. Stii foarte bine si motivul: aceasta realizare te obliga sa te intrebi cum esti tu!

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin