identitate stabila

Valurile (nu, nu cartea Virginiei Woolf). Un exemplu perfect de sructura ondulatorie. Unde formate pe suprafata unei ape linistite, dupa ce ai aruncat o piatra. Si o uriasa iluzie, in acelasi timp. Valul pare ceva, o cantitate de apa, care se misca spre mal. Insa nu e deloc asa. Moleculele de apa se misca doar in plan vertical. Ele nu inainteaza spre mal. Au fost scoase din starea de echilibru printr-o perturbatie (piatra) si au inceput sa osileze (sa vibreze). Transmiterea perturbatiei, si nu a particulelor de apa, din aproape in aproape se numeste propagarea undei. Deoarece propagarea are loc intr-un plan frontul de unda este o curba (unde bidimensionale). Acestea sunt valurile.

Si acum sa ne gandim la un om. Tu, de exemplu. Si tu esti alcatuit din atomi si molecule (miliarde de entitati, foarte, foarte mici). Si pari a fi stabil. Insa nu e asa. E exact invers decat la valuri (care par ca se deplaseaza). Tu pari ca stai pe loc (aceeasi forma) insa in realitate te deplasezi, adica atomii tai se misca dintr-un loc in altul. Materia corpului tau se deplaseaza (si nimeni nu o vede). Iata iluzia! Tu te scurgi dintr-un loc in altul fara sa stii asta. Te mai miri ca nu-ti amintesti evenimente de la un an? E normal, nici macar un atom din ceea ce esti astazi nu a existat in corpul tau, atunci cand aveai un an. Nu simti un fior citind asta? Hai sa-ti spun altfel: cand ai implinit un an, tu nu ai fost de fata.


Publicat

în

de către

Etichete: