Acum un an, aproximativ pe vremea aceasta, scriam pe un alt blog:

O prietena a blogului, aflata intr-o tara in care este posibil (dar nu si probabil) sa ma retrag peste 20-30 de ani (la pensie, dupa unele standarde) ma intreaba daca alergarea este o forma de miscare in mod obiectiv mai eficienta decat altele (diferite sporturi) sau e doar o preferinta personala. Nu pot pastra acest raspuns privat, fiind vorba de lucruri pe care le iubesc (sau de care sunt pasionat), anume corpul si modurile in care se poate misca.

Este o preferinta personala, bineinteles! Insa dispune de unele avantaje intrinseci care, in opinia mea, o califica pentru cea mai eficienta forma de miscare:

  • Presupune un echipament minim si nu are nevoie de un teren special (pe care sa alergi). Intr-o traducere mai sociologica, statusul socioeconomic nu reprezinta un criteriu de selectie (nu oricine poate juca golf sau tenis, nu mai zic de yachting). Oricat de sarac ai fi, poti alerga. Nu sunt necesari pantofi de sport Adidas Running Supernova Adapt si nici t-shirt ClimaCool. La limita, poti alerga si descult (mai ales daca in spatele tau se afla un urs dintr-o categorie superioara genului Panda). Iar daca se intampla sa conduci un Q7 sau sa fii un top-executive intr-o mare corporatie (una din acelea in care nu as lucra niciodata, nici pentru zeci de mii de euro pe luna) acest fapt nu te ajuta in niciun fel sa alergi mai repede (sau mai mult) decat un biet bugetar care asteapta in urmatoarele luni „reintregirea salariilor” promisa de baiatul cu stagii la Oxford si SIE
  • Poti alerga nu doar oriunde ci si oricand (frigul extrem, cum a fost iarna aceasta si caldura extrema, cum ar putea fi in doar cateva luni, desi ingreuneaza alergarea nu o suspenda definitiv, ca in cazul altor sporturi)
  • Este cel mai rapid mod de a intra in contact cu animalul din noi, oh, scuze, cu vanatorul-culegator sau, intr-o nota mai evolutionista, cu o nesfarsita linie ancestrala de rude ale noastre care au alergat suficient de repede pentru a scapa de pradatori si a se reproduce, astfel incat genele lor sa ajunga pana la noi. Acesti oameni, respectiv hominizi, nici nu au mers pe bicicleta, pentru ca nu existau, nici nu au exersat miscari tip Pilates si cu atat mai putin water aerobics, au alergat pur si simplu sau au mers ceva mai repejor (dupa unele calcule, cel putin 20 de km pe zi)
  • Raspunde imediat unei nevoi adanci, selectate evolutionist, anume aceea de a ne misca (orice persoana pe care o intalnesc sau o vad intr-un context media, si care incearca sa-mi vanda ceva-idei referitoare la o viata mai buna-pentru a fi credibila, in viziunea mea actuala, trebuie sa poata alerga macar 5 minute fara sa se sufoce si sa necesite resuscitare de urgenta, stiu, e un criteriu primitiv dar la ce te poti astepta de la un om primitiv, le moi?)
  • Este o experienta reala (pentru unii oameni cred ca ar putea fi singura experienta reala), adica ne inradacineaza in corp intr-un mod mai intens decat alte sporturi (Volei pe plaja? Badminton? Popice? Sah?) si este la sute de ani lumina de alergatul nevrotic pe o bicicleta stationara, intr-un apartament (un echivalent al vorbitului cu scaune goale, in unele forme de psihoterapie)
  • Este absurda, intocmai precum viata (nimeni nu obtine ceva durabil pentru ca alearga dupa cum nimeni nu este recompensat cu o alta viata, pentru ca o traieste pe aceasta intr-un anumit fel). Privita in aceasta perspectiva (ultima), alergarea are toate datele unui joc, adica o activitate pe care o realizezi de dragul ei, fara a urmari un castig final (chiar si cei care participa la competitii, cu exceptia unor lunatici, alearga nu pentru a castiga ci pentru a se confrunta cu ei insisi, in conditii standardizate)
  • Permite, cu un pic de antrenament, meditatia filosofica sau reflexivitatea,  plecand de la o anumita tema. Pare ciudat, pentru cineva a carui dominanta cotidiana este solicitarea unui anume organ (derriere), eventual cu privirea fixata pe un ecran cu diagonala de 17 inch-i, insa este perfect posibil sa alergi si sa gandesti, gratie retelelor neuronale diferite care gestioneaza cele doua procese (evident, daca nu esti o persoana excesiv de ambitioasa, care vrea cu tot dinadinsul sa-si imbunateasca recordul personal -PB, in jargon)
  • Si nu in ultimul rand, permite dezvoltarea disciplinei si autocontrolului, trasaturi de caracter valoroase prin ele insele, inalt dezirabile, imi vine sa spun, constrans de biasul personal, la copiii, partenerii, colegii, managerii (sic!) si prietenii nostri (la mine, cel putin, reprezinta conditii eliminatorii in materie de prietenie, imposibil de compensat prin atractivitate fizica sau IQ dincolo de 130)

Toate aceste consideratii mi-au venit in cap astazi, stimulat de corespondenta mea din tara in care cetatenii anumitor cantoane pot vota deja prin Internet, insa nu inainte de a parcurge 6 km (mai mult de jumatate in mers) printr-un oras aparent neprietenos, doar ca depinde din ce parte il privesti.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin