Publicata in 1987, de Simon&Schuster, „Unlimited Power”, cartea care i-a adus celebritatea lui Anthony (Tony) Robbins, se deschide cu marturia lui Ken Blanchard, bine cunoscut si el in lumea crporatista („One Minute Manager”). El povesteste cum a participat la un seminar al lui Robbins („cel mai inaltator la care am participat vreodata in 20 de ani”), finalizat cu o sesiune de firewalking (mers pe carbuni incinsi) in care toata lumea s-a angajat, mai putin el (ce ironie) si prietenul cu care venise.

Mersul pe carbuni incinsi era punctul culminant al unui workshop centrat pe capacitatea de a-ti atinge scopurile, daca reusesti sa-ti invingi frica. o metafora frumoasa, pe care o apreciez. Cu toate acestea, traversarea unui pat de 4 sau 5 metri de carbuni incinsi nu are de-a face asa de mult cu mobilizarea resurselor psihologice si controlul temerilor. Sigur, efectul psihologic, la capatul celor catorva secunde de firewalking, este garantat. Insa un pic de fizica merita, de asemenea, „mobilizata”.

In mijlocul carbunilor, temperatura ajunge la 400 de grade, suficient ca sa te arzi urat de tot. Dar carbunii afanati au o capacitate de a contine caldura scazuta (si o conductivitate termica foarte mica). Prin urmare, te arzi numai daca stai nemiscat. Ei seamana cu o prajitura pe care o coci in cuptor. Nu e o idee buna sa pui mana pe tava dar poti baga mana in cuptor, atingand prajitura, fara sa patesti nimic, desi temperatura interioara e de 200 de grade. Conductivitatea termica a aerului e foarte mica si la fel este a prajiturii (nu si a tavii de metal, atentie!)

Asa ca, daca aceste conditii sunt indeplinite, oricine poate merge pe carbuni incinsi. Nu are nicio legatura cu posibilitatile mentale activate si „descatusarea” energiei („Unleash the Power Within”, numele unui seminar de 4 zile, si foarte scump, normal, oferit de Robbins). Evident, aceste lucruri nu sunt spuse participantilor (cum ar putea fi asa de fraier? Sau de onest?). Am intalnit oameni, compatrioti, trecuti prin experienta firewalking si impresionati de ea (nu intr-un seminar cu Tony Robbins, acum in varsta de 50 de ani, ci cu urmasii lui). Ma intreb, uneori, daca e bine ca nivelul de incredere  la care cineva ajunge, suficient de inalt pentru a-i da forta sa-si depaseasca o limita (de pilda sa vorbeasca lejer in public), bazat insa pe o iluzie, merita sau nu zguduit un pic.

Sunt cinic, recunosc, reluand aceasta explicatie a unui specialist in fizica plasmei (Bernard Leikind, via Michael Shermer). Totusi, parca ar fi mai frumos ca increderea sa creasca avand radacini in realitate. Crezi su tu acelasi lucru, eventual pana in varful degetelor de la picioare?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin