Reiau un articol publicat la inceputul anului, pe un alt site, deoarece nu mi-am schimbat opinia intre timp.
Te-ar interesa un articol despre probabilitati? Mi se pare ca a trecut asa de mult timp de la ultimul, pare chiar a fi fost intr-o viata anterioara (cand eram un yoghin indian, inconjurat de vaci sacre, vai, dar ce spun eu aici, ce retea cognitiva tocmai se activa, gata, azi fara legi statistice si incercari de a intelege hazardul!).
Mai bine cate ceva despre dragoste! (muuuult mai interesant, stiu) Iata ce cred eu, astazi, despre dragoste (credeam si ieri, dar nu am spus).
Cred ca dragostea care nu este oferita liber nu este cu adevarat dragoste.
Eu ma simt iubit atunci cand un Altul (in sens existentialist) alege sa ma iubeasca. Daca ma iubeste pentru ca i se cere asta, pentru ca e obligat, santajat, manipulat, amenintat, mituit, cumparat, recompensat, sfatuit, convins, influentat etc.,ei bine, eu, nerecunoscatorul, nu ma simt iubit. Poti sa ma pici cu ceara, sa ma hipnotizezi,sa-mi tii o predica, sa-mi dai medicamente (homeopate, de preferinta), sa-mi demonstrezi matematic, sa ma implori, sa ma compatimesti s.a.m.d,, imi poti face orice, zic, daca dragostea Ei/Lui nu este oferita liber nu ma simt iubit.
Poate iti par banalitati aceste lucruri (de fapt exact asa imi par si mie a fi). Cu toate acestea, daca ideea de sus este atat de simpla, atat de comuna, atat de usor de articulat chiar si de un copil:
De ce insistam ca cineva sa ne iubeasca?
Pe de alta parte, gandul acesta cu dragostea oferita liber, in mintea mea, se continua cu un altul. Nu imediat, ci sunt cativa pasi suplimentari. Trec acum peste ei, deoarece ma grabesc. Punctez doar finalul rationamentului (gresit, evident, tocmai de aceea evit sa-l fac public). Dragostea autentica solicita o anumita pozitie fata de casatorie. Ghici care?
P.S. Poate intuiesti/deduci si pasii intermediari.