despre viata care merita sa fie traita

Suntem in razboi. Bulgarii, arhicunoscuti pentru tendintele lor expansioniste, au invadat judetele Calarasi, Giurgiu si Teleorman (n-au indraznit sa intre in Dolj). Sunt in cautare de terenuri fertile pentru cultura de castraveti. Insa armata romana nu doarme in post. Au fost mobilizati si rezervistii, pentru a transa rapid acest (nou) conflict balcanic, pe modelul interventiei britanice in epoca Doamnei de Fier (oare si in pat?) si a episodului „Insulele Falkland”.

Argentinienii au cedat, atunci (in 1982), dupa 74 de zile. La fel se va intampla si cu bulgarii. Presimt. Da, sunt chiar acolo, pe front (la Turnu Magurele). Dar nu am vrut sa fiu pe front. Eu sunt pacifist (simpatizez cu miscarea hippy, acum defuncta). Insa aveam gradul de locotenent in rezerva si tara m-a chemat sa-mi fac datoria.

Ok, m-am dus. Dar am grija: cum vad un hotoman de bulgar in bataia pustii trag alaturi, in mod intentionat. Sunt soldat acum (ma rog, ofiter) dar nu vreau sa omor pe nimeni. Suntem in razboi si situatia imi cere sa fac asta (sa omor inamici) dar eu ma comport intr-un mod diferit. Nu vreau sa fiu criminal. E impotriva filosofiei mele de viata.

Acesta este un articol despre existentialism.

Din aceasta perspectiva, comportamentul meu de mai sus, ce crezi, este sau nu autentic? (Autenticitatea este conceptul central in filosofia existentiala) Ei bine, nu este! Daca sunt soldat, in plin razboi, situatia imi cer sa fiu cu adevarat soldat. Printre altele, asta inseamna sa omor oameni (manglitorii de peste Dunare, cum ziceam). Daca nu-mi place trebuie sa plec, asumandu-mi consecintele! (o intalnire iute dar temeinica, probabil si lipsita de haz, cu Curtea Martiala)

Pentru ca acum sunt soldat trebuie sa ma comport ca un soldat. Adica sa fiu prezent pe deplin in situatia mea. Sa raspund situatiei in acord cu identitatea mea de soldat. Daca nu ma simt soldat, daca identitatea mea esta alta (sunt o persoana nonviolenta, un militant pentru rezolvarea pe cale pasnica a conflictelor) atunci nu am ce sa caut intr-un razboi. Locul meu nu este aici! Nu am cum sa scap de responsabilitatea uriasa a unei alegeri. Aleg sa stau, si sa fiu un soldat sau aleg sa plec, riscand, poate, o condamnare la moarte (sau inchisoarea pe o plantatie de castraveti romanesti).

Daca identitatea mea este a unui iubitor de pace dar accept sa fiu soldat nu sunt autentic. Nu traiesc o viata care sa merite respectul cuiva. Nu fac ceva valoros. Ma mint pe mine insumi si ii mint si pe ceilalti (camarazii mei, in primul rand). Iubitorul de pace nu are ce sa caute intr-un razboi. Daca a ajuns acolo (nu a fost atent) trebuie sa plece. Plecand devine o fiinta care traieste in mod autentic (dar nu mult, probabil, daca va avea loc acea intalnire fagaduita de Curtea Martiala). Asta este!

Cand alegi ceva (orice) trebuie sa-ti asumi consecintele.

Ai ales sa fii un soldat? Atunci fii un soldat! Ucide puzderia de bulgari lacomi (de castraveti)! Nu ezita, tinteste si trage! Fii cu adevarat un soldat! Iata ce inseamna sa traiesti in mod autentic (dintr-o perspectiva existentiala). Mai mult: fii cel mai bun soldat care poti fi! (implinirea potentialului, pentru amatorii de psihologie umanista) Da tot ce ai mai bun din tine! Antreneaza-te, concentreaza-te, traieste in acord cu identitatea ta (de soldat)! Repet, fii cel mai bun soldat care poti fi (asta exclude comparatia cu altii)! Si viata ta, pe campul de lupta, va fi autentica. Nu conteaza daca vei muri sau daca vei supravietui. Conteaza sa traiesti intr-un anume mod. Din punct de vedere existentialist, viata traita intr-un mod autentic este singura viata care merita traita. Orice altceva este o minciuna.

Este si credinta mea desi nu reusesc mereu sa fiu in armonie cu ea. Nici nu este posibil. Dar putem incerca mereu. Din fericire, nu suntem in razboi cu bulgarii, ba chiar ne putem bucura de cate o zacusca oferita cu prietenie in timp ce stam pe nisipuri (de aur). Altfel spus, nu suntem intr-o situatie-limita. Sau, intr-un fel mai subtil, suntem?

Aceasta este prima sesiune de care nu imi mai pasa (articol scris cu mult timp in urma, n.m.) dar, avand in continuare contacte cu studentii, ma gandesc la ea. Si as incheia cu un mesaj pentru ei (nu doar pentru studentii la psihologie interesati de acest blog). Voi folosi singularul (cum, poate, banuiai):

Tu nu esti un soldat. Tu esti o studenta! Ce inseamna, din perspectiva existentialista, sa fii o studenta autentica? Sa iti asumi aceasta conditie. Sa fii cea mai buna studenta care poti fi! Studentii nu omoara oameni. Soldatii fac asta. Studentii invata. Tu esti o studenta. Tu inveti? Nu cu inima indoia, nu cu un ochi pe carte si altul pe iPad. Cu adevarat! Fiind pe deplin prezenta in actiunea ta. Facand tot ce este posibil pentru a invata cat mai bine. Pentru a fi o studenta in mod real. Nu o caricatura. Nu o jumatate sau un sfert de studenta. O studenta intreaga.

Poate faci asta si atunci te rog sa primesti admiratia mea. Sau poate nu faci asta. Te informez ca traiesti in minciuna. La fel ca pacifistul intr-un rol de soldat tu esti altcineva intr-un rol de studenta. Te pacalesti pe tine insati si ii pacalesti si pe altii. Nu vrei sa traiesti diferit? Eu ii spun intr-un mod existentialist. Dar nu e nevoie sa folosesti aceste cuvinte (cu atat mai putin sa-i citesti pe Heidegger sau Sartre). Poti avea, pur si simplu, o viata autentica. In opinia mea, singura care conteaza, pe campul de lupta sau in amfiteatrele universitare.

Ps Profesorii ar putea fi gelosi pentru ca nu m-am referit si la ei. Coming soon!


Publicat

în

de către

Etichete: