„The Bell Curve” are aproape 900 de pagini si cantareste, la o prima aproximare, in jur de 1 kg. Ma deconcerteaza acesti parametri fizici si ezit sa ma apuc de ea. Pe de alta parte, interesul meu pentru inteligenta (structura, ipostazieri, putere de predictie a succesului in viata), plus cunoasterea imensului scandal (pardon, dezbatere!) pe care aparitia acestei carti l-a generat in US, si nu doar in lumea academica, aproape imediat dupa aparitie (octombrie 1994), ma imbie (sau ma obliga?) sa o citesc.

Rezist cu stoicism. Sau, strateg innascut, incerc sa-mi iau avant cu ajutorul tau (ti-am povestit suficient despre tehnicile de motivare bazate pe angajamentul public?). Asa ca, uite, mai gravitez putin in jurul subiectului inainte de a-i sari la jugulara (cea mai buna metoda de asimilare, prin sorbirea sangelui autorilor, in acest caz usor macabra, deoarece unul dintre ei, numitul Richard Herrnstein, a murit cu o luna inainte de aparitia cartii-iar Charles Murray, celalalt autor, avand in vedere ce a urmat, ar putea considera asta un noroc).

Gravitez, ma invart, ma rotesc si, poftim, te intreb:

Poti fi mandra pentru faptul ca esti o persoana inteligenta?

Premisa mea este indiscutabila, am stabilit deja ca esti, gratie unui criteriu in care se intalnesc toate principiile validitatii: esti in vizita aici! Dupa aceasta captatio benevolentiae (nu te mira, inclinatiile personale m-au apropiat de psihologie, in niciun caz psihologia nu are un urias potential manipulativ!), indraznesc sa ofer si un raspuns, in timp ce tu, sper, nu ai intarziat cu cel personal.

Mi se pare ridicol sa fii mandra de inteligenta ta in acelasi fel in care gasesc ridicola placerea de a fi britanic, elvetian sau, fireste, roman (mai ales in Italia). Cu exceptia misticilor care cred, fara niciun temei serios, ca sufletele nemuritoare isi aleg tarile de nastere, nici un om dotat cu o inteligenta medie (nu insinuez nimic) nu ar putea gandi ca are vreun merit mersonal in nasterea lui.

A te naste in Romania, Japonia sau Canada este o intamplare si este absurd sa te umfli in pene (sau, dimpotriva, sa fii stingherit) pentru cetatenia ta. In acelasi fel, am impresia, este absurd sa fii mandru de IQ-ul tau. Nu ai facut nimic pentru a-l detine. Sau ai facut? Daca ma cunosti de ceva timp, poate sesizezi acum o modesta provocare a unei discutii nesfarsite de tipul nature or nurture. Vreau sa o stopez din start: este dincolo de orice indoiala ca inteligenta este heritabila. Si sunt gata sa accept nivelul inferior al estimarilor: 40% (nivelul superior este 70%). Asa ca, mai departe, ma refer doar la componenta genetica, pentru care, sper ca accepti, chiar nu ai niciun merit.

Si atunci de ce te mandresti? Sau de ce iti este rusine? Esti mandra de ochii tai albastri? Oricat ar fi de frumosi, draga mea, nu ai niciun motiv sa fii asa fericita (nu ma refer la privilegiile catre care ti-au deschis drumul). Nu ai depus un efort personal pentru a intra in posesia lor. Tot asa, stralucirea naturala a parului sau absenta acestuia (observa ca nu am scris „acesteia”) nu ti se datoreaza si este irational (comic, in viziunea mea) sa te feliciti sau sa suferi.

Nu s-a intrunit, undeva, un juriu care sa fi votat calitatea ta de a fi romanca, moldovean, unguroaica, sarb (Martinovici, inca erou?), blonda, saten, inalt, scund (Bock?) sau, in sensul pe care l-am subliniat deja, inteligent. A avea un IQ de 140 (still waiting!) sau unul doar pe jumatate nu reprezinta un prilej de mandrie, de jena, de timiditate, de extaz sau de rusine. Este doar un fapt natural! Ah, te poti considera norocoasa fiind blonda cu ochi albastri (btw:nu platesc intalnirea!) sau ghinionist cand te uiti la statura ta potrivita pentru filmele cu Alba ca Zapada, poti invoca, recunoscator, sau resentimentar, soarta (Santa Claws, maybe-what, is something missing?), dar e absurd sa te mandresti sau sa-ti fie rusine („Mi-a fost rusine ca sunt roman”, mai aud pe cate cineva si-mi vine sa-i aplic o tehnica Zen: aceea cu bastonul).

Daca felul meu de a gandi este eronat, din motive asociate cu zeita Fortuna si ruleta cosmica, te rog, nu ma lasa in intuneric! Poate exista ratiuni puternice pentru a fi mandru de cetatenia ta innascuta, de parul tau natural, de forma nasului tau sau de componenta heritabila a inteligentei tale. Eu nu le vad si cred ca trebuie sa repet testul Raven sau sa-l inlocuiesc cu un WAIS-IV (desi nu stiu daca il detine cineva in Romania).

Sau a fi o persoana inteligenta, in sine, poate chiar nu are o conotatie valorica (dar conteaza foarte mult ce faci cu aceasta inteligenta, indiferent de nivelul ei!). Este posibil ca un francez sa te dispretuiasca, deoarece esti roman, fiind prizonierul unui stereotip nefericit, dar mi se pare dramatic, in acelasi caz, ca tu sa faci asta, inauntrul tau.

A fi roman sau francez e ok, tot asa cum a fi barbat sau femeie e ok, tot asa cum a fi copil sau varstnic e ok si in acelasi fel in care a avea un IQ de 160, 115 sau 65 este ok. Doar ca un copil nu are ce cauta intr-un amfiteatru universitar iar o persoana cu un nivel de inteligenta scazut ar fi bine sa nu ia decizii care influenteaza alti oameni, eventual pentru multi ani (decizii politice). Altfel, un roman poate circula fara nicio problema prin Franta, daca respecta regulile locului, si la fel poate face un francez pe una din numeroasele noastre autostrazi.

Daca cineva isi bate joc de nationalitatea ta, sau de inaltimea ta, sau de felul in care arati iar tu intelegi calitatea acestor atribute de a fi naturale, exista sanse ca suferinta sa fie mai mica (dar nu poate fi evitata, daca esti un om sensibil si aspiri la o lume mai buna). Tot asa, daca cineva rade de inteligenta ta, in componenta ei innascuta, a fi pe deplin constient ca nu ai o vina in asta poate fi o protectie buna.

Eu admir inteligenta inalta in actiune si nu IQ-ul prin el insusi. Mi-e teama de inteligenta scazuta aflata in situatia de a decide in chestiuni care o depasesc si ma distrez, recunosc, in situatiile cotidiene in care „g”-ul (multumesc, Spearman!) creeaza un al doilea HBO Comedy, genul „reality show” (in care si eu sunt distribuit, fara voia mea). Dar dincolo de asta, ca sa inchid cercul in timp ce imi sta pe retina clopotul lui Gauss, Murray si Herrnstein, a fi mandru, sau rusinat, de nivelul inteligentei tale, mi se pare lipsit de sens. Si a trai o viata cu sens, daca iti mai amintesti, ar putea fi o intreprindere mai interesanta.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin