Nu cu mult timp in urma, am publicat pe blogul meu un articol despre fenomenul de adaptare hedonica si felul in care influenteaza perceptia satisfactiei cu propria viata. Sunt aproape sigur ca l-ai citit dar ce spui de o a doua lectura? (folosesc o tehnica psihologica, fiind constient de efectele spatierii asupra memoriei, ajutat cumva si de Daniel Schacter)

Castigi cumva 1.000 de euro pe luna? Imagineaza-ti cum ar fi ca de maine sa castigi dublu! Stai intr-o garsoniera la ultimul etaj al unui bloc comunist? De saptamana viitoare vei putea locui intr-un apartament spatios cu 3 camere, intr-o zona rezidentiala a orasului. Nu te dai in vant dupa propriul tau nas?  Peste exact o luna el va arata minunat, gratie unei operatii estetice care nu te va costa nimic.

Cum sa nu fii fericit(a)?

Doar imaginandu-ti aceste evenimente simti, cu siguranta, un fior placut in tot corpul. Iti dai seama cum ar fi sa le traiesti? Iti dai seama, normal. Ceea ce, poate, nu stii, este ca, nu dupa mult timp, te vei obisnui cu ele si nivelul tau de fericire va reveni, grosso modo, la cel de astazi. Asta nu este deloc o veste buna daca azi (in general) nu esti prea fericit.  E ca si cum ti-as spune ca degeaba vei munci ca un apucat in urmatorii 2-3 ani pentru a castiga 2.000 de euro pe luna, net. Si degeaba ai hotarat sa-ti sacrifici o serie de dorinte, astfel incat sa te muti, in cel mult cativa ani, intr-o casa mai spatioasa (in suburbii, evident).

Exista un fenomen, numit adaptare hedonica, raspunzator pentru aceste variatii (si reveniri) ale nivelului de fericire. Primul om care a studiat stiintific acest fenomen a fost psihologul Phillip Brickman. Cercetarea lui a devenit clasica in psihologie (1978, Lottery winners and accident victims). I-am dedicat un articol, anul trecut. In caz ca nu l-ai citit lucrurile stau cam asa: castigi maine, la 6 din 49, salariul tau pe urmatorii 500 de ani. Evident ca vei fi, in primele momente, incredibil de fericita. Insa in maximum un an de zile te vei intoarce la nivelul actual de fericire (cu mici variatii). Trebuie sa fie o greseala, nu-i asa? Cu siguranta designul studiului Brickman a fost eronat sau, chiar daca a fost impecabil, nu li se aplica si altora (ci doar americanilor din statul Illinois).

Insa alte studii au obtinut rezultate asemanatoare. Achizitia unor bunuri (Mercedesul acela!), saltul in ierarhia sociala si, imi pare rau, insasi casatoria, nu genereaza fericire durabila. De ce? Deoarece noi, oamenii, avem o capacitate innascuta de a ne adapta la noile conditii, in timp.La aceasta disponibilitate biologica (neuronala) se adauga doi factori psihologici, anume cresterea nivelului de aspiratie (daca te-ai mutat la 3 camere vei dori 4) si comparatia sociala (prietena ta si-a luat iPhone 4 iar tu te chinui cu un smartphone primit de la Cosmote pentru 1 leu, plus abonament)

Ai vazut vreodata rotile indragite de sobolani? Sunt innebuniti dupa ele. Alearga pana obosesc. Surpriza, totusi: cand se opresc sunt exact in acelasi punct. Ceva asemanator se intampla cu noi (Intelegi acum de ce, la doar 3 luni de la casatorie, iti zboara ochii dupa alte femei? Iar tu, domnisoara, intelegi de ce nu mai esti entuziasmata de crema aceea minune, si foarte scumpa, de la l’Oreal?)

Exista, cu toate acestea, diferente: punctele de plecare (inainte de explozia de fericire) nu sunt identice la oameni. Pe o scala 0-100, X poate face un salt, ajutat de un Audi Q7 Light Edition, de la 48 la 61, revenind apoi la un 51-52, in timp ce Y, reusind, in sfarsit, sa o convinga pe femeia vietii lui sa spuna „da” in fata unui ofiter (dar nu de politie), pleaca de la 52, urca la 65 si, in cel mult doi ani, e din nou la 52 (daca nu mai jos, din motive legate de critica cuantica-adica pachete discrete de critica, expediate sistematic, indiferent de actiunile lui)

Sper ca intrevezi, printre lacrimi si iluzii spulberate (in nota acestui blog) si minunata speranta: adaptarea hedonica e valabila nu doar pentru plus ci si pentru minus. Stii ce inseamna sa stai legat, 9 ore pe saptamana, la o masina care iti filtreaza sangele? (deoarece rinichii tai bolnavi nu mai pot face asta) Sper ca nu si nici nu-ti doresc sa afli. Nu e chiar cel mai placut lucru pe care sa ti-l doresti cand esti mic. Totusi, cand dispozitia acestor oameni bolnavi a fost masurata cu ajutorul unor dispozitive Palm Pilot (cand faceau bip subiectii notau cum anume se simteau in acel moment), starea de bine subiectiv, la finalul experimentului, era foarte apropiata de cea a subiectilor sanatosi (din grupul de control)

Da, psihologii spun lucruri trasnite! In acest caz: Jason Riis, posesor al unui Ph.D. obtinut la University of Michigan (fara sa dea spaga, imi imaginez), acum profesor la Harvard Business School.

Riis, Jason, George Loewenstein, Jonathan Baron, Christopher Jepson, Angela Fagerlin, and Peter A. Ubel. „Ignorance of Hedonic Adaptation to Hemodialysis: A Study Using Ecological Momentary Assessment.” Journal of Experimental Psychology: General 134, no. 1 (February 2005): 3-9.

Ce-am vrut sa transmit prin acest articol? (si altele, fie anterioare, fie viitoare) Ceea ce spun de mult timp: lucrurile nu sunt ceea ce par! Ghidati doar de intuitiile noastre (si de asteptarile sociale) scopurile pe care ni le propunem si resursele pe care le investim pentru a ne maximiza fericirea, deopotriva, ne arunca intr-un set de experiente pe care hamsterii le pot comenta, amuzati dar si obositi, dupa o cursa nebuneasca.

Nu lansez nicio invitatie la downshifting, mai ales daca ai facut investitii imobiliare dupa toamna lui 2008. Doar semnalez un mecanism de functionare al mintilor noastre, descoperit de cativa psihologi lipsiti de prejudecati. Desi foarte importante, adaptarea hedonica si intervalul genetic prestabilit  nu epuizeaza factorii cauzali ai starii subiective de bine. Ramane loc si pentru responsabilitatea individuala, adica pentru alegeri personale. Cu o mentiune: promovarea si casa din suburbii nu figureaza pe lista. Nici casatoria, ca institutie. Gaseste tu restul!

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin