Pe lumea asta sunt o serie de fiinte, procese sau lucruri considerate de la sine intelese si, pe aceasta baza, devalorizate (din pacate!) Vrei un exemplu? Parintii! Suportul parental pare ceva normal si nu primeste recunostinta pe care o merita (motiv pentru care multi parinti iubitori sufera in tacere) Functionarea sanatoasa a propriului tau corp, de asemenea, pare ceva natural (stii insa ce activitate uluitoare, continua, se produce in corp astfel incat tu sa nu simti niciun disconfort?) A sosi noaptea acasa, a apasa pe intrerupator si a avea lumina iarasi pare ceva normal (insa este o realizare tehnica remarcabila, de care cei mai mari regi, acum cateva sute de ani, nu puteau beneficia). Sper ca am fost convingator.

Vreau sa ma refer, in continuare, la un proces mental extrem de valoros, supus, din nefericire, aceluiasi tip de indiferenta (si uneori ostilitate). Aminteste-ti momentul plecarii de acasa. De ce nu ai luat-o in directie opusa?  De ce nu ai traversat strada pe culoarea rosie a semaforului? Cum a fost posibil sa vorbesti la telefon in timp ce mergeai? Cum crezi ca a aparut in existenta laptopul la care citesti acest articol? De ce te-ai asezat pe scaun si nu langa scaun? (astfel incat sa cazi) De ce te uiti la ceas si faci un calcul? (planificarea programului) De ce, mergand la supermarket, nu incerci sa intri prin geam? Cum au fost create hainele pe care le porti? De ce nu ti-ai pus tricoul pe dos? Incepi sa intelegi la ce ma refer?

Pestii traiesc in apa si nu stiu asta (iar pestele-filosof se intreaba ce este apa) Insa noi nu suntem pesti (desi stramosii nostri foarte, foarte indepartati se pare ca au fost-nu, ai inteles gresit, Adam nu a fost un aligator iar Eva sigur nu a fost caracatita). Cu toate acestea si noi suntem imersati intr-un ocean. Mi se pare ciudat sa nu-l putem observa si aprecia. Vreau sa repar aceasta nedreptate. Navigam cu usurinta prin apele logicii (nu intotdeauna complexe, e adevarat). Supravietuim si ne dezvoltam deoarece gandim. Logica este „apa” noastra. Cum de nu putem pretui aceasta realizare uimitoare a evolutiei?

Raspunsul mi se pare evident (logic?) Deoarece este peste tot? Pentru ca pare ceva asa de natural incet incepe sa fie trecuta cu vederea? Nu pot fi de acord! Importanta uriasa a unui parinte incepe sa fie inteleasa abia cand acesta se imbolnaveste sau dispare, murind. Functia unui organ devine semnificativa daca se produce o leziune. La fel stau lucrurile si cu logica. Incerca sa traiesti 5 minute renuntand la gandire. E imposibil, nu-i asa? Gandirea ne defineste, ca oameni. Hai sa-i acordam in acest caz pretuirea pe care o merita. Si daca incepi sa-i vezi minunatele roade (condensate in termenul general de adaptare) ce-ar fi sa o dezvolti? Sa o ajuti sa devina mai rafinata, mai bogata, mai rapida?

Oamenii se supara, pe buna dreptate, atunci cand sunt facuti boi, magari, viermi sau pupeze. Animalele nu gandesc! Insa noi gandim si facem asta tot timpul (cu erori, bineinteles). Analizam, facem sinteze, generalizam sau abstractizam. Suntem singurele fiinte capabile de operatii mentale simbolice si facem asta zi de zi, cu multa usurinta. Vreau sa-i dau nu Cezarului, ci lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine (sper ca intelegi acesta analogie!). In cateva miliarde de ani, o multime de particule minuscule au ajuns la un nivel inalt de organizare. Nu vor sta mult timp asa, atentie! Insa in acest timp putem sarbatori reusita lor. Ne putem bucura in acelasi fel in care ne incanta posibilitatea de a merge pe propriile picioare (priveste un copilas de 10-12 luni). Suntem fiinte ganditoare. Trestii, spunea cineva pe care il antipatizez pentru pariul pe care l-a propus. Nu trestii, draga Blaise! Nici stejari sau artari (pentru cititorii mei din Canada) Ci oameni inteligenti (in diferite grade, fireste). Fiinte care pot spune A sau non-A. Esti de acord? Sau nu esti de acord?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin