Cand vreau sa ma amuz, uneori, imi vine sa ma gandesc la psihanaliza. Astazi e o astfel de zi. Asa ca iti voi povesti visul avut de o prietena: era in apartamentul ei (in vis), undeva spre miezul noptii, cand a auzit zgomote la usa de la intrare. Cineva o forta, incercand sa intre! S-a speriat si s-a trezit. Curioasa, a verificat usa de la intrare (pe vizor, nu e chiar asa curajoasa). Nu era nimeni, evident. A fost doar un vis neplacut.

Dar pentru un psihanalist sau un terapeut de orientare psihodinamica, un vis nu e doar un vis. Dimpotriva, este calea regala spre inconstientul in care am reprimat si inghesuit cele mai mari anxietati si cele mai perverse dorinte (deoarece nu le putem contine in constiinta). Deloc intamplator, interpretarea viselor e considerata o metoda extrem de puternica de acces la secretele intunecate ale inconstientului. Psihoterapiile de sorginte psihodinamica nu s-au oprit aici si au dus interpretarea simbolica mai departe, atribuind semnificatii actiunilor din viata de zi cu zi.

Iti vine sa crezi ca cineva te pune sa desenezi (eventual de 3 ori) un copac si apoi afirma ca ti-a „citit” ecuatia personala? (si, desi tu ai avut parinti rezonabili, insista ca il urasti pe unul dintre ei). Da, pe acest gen de interpretari se bazeaza testele proiective (asupra carora nu insist deoarece voi reveni cu un articol separat)

Freud si cei care i-au urmat au pus un accent enorm pe interpretarea viselor (si pe componenta simbolica a comportamentelor din starea de veghe, ulterior: daca te-ai taiat la deget in timp ce curatai ceapa acesta nu e un banal accident ci o modalitate inconstienta de a te pedepsi-pentru ca, fiind la regim, ai mancat cu 3 ore inainte o ciocolata adusa special din Olanda de cineva drag). Principiul determinismului psihic afirma ca niciun vis nu este trivial. Nu este nici foarte limpede (continuturile sunt deghizate) asa ca este nevoie de un specialist care sa il decodifice (si pe care il platesti cu 30-50 de euro, dupa caz). Cu cat cineva a analizat mai multe vise cu atat se califica pentru statutul de expert (sau de „ghicitor in vise”, dintr-o perspectiva mai pragmatica)

Nu vrei sa incercam si noi? Fiind vorba de o casa si o usa am urmatoarea propunere: e vorba, de fapt (continutul latent) de o femeie si vaginul ei. Si pentru ca intrarea este fortata putem asuma, fara riscul de a gresi, ca femeia respectiva (prietena mea) se teme, inconstient, de viol. Sau, intr-o varianta mai hard: isi doreste sa fie violata. Si acum, intrebarea unui sceptic, familiarizat cu metoda stiintifica:

Exista o modalitate prin care putem dovedi ca interpretarea este gresita?

Intr-un limbaj un pic mai tehnic: sunt interpretarile simbolice falsificabile? (daca raspunsul este „nu”, psihanaliza nu se califica pentru statutul de stiinta, ramanandu-i conditia ceva mai dubioasa de pseudostiinta-fac o diferenta intre disciplina psihanalizei si oamenii care practica psihanaliza sau psihoterapiile cu radacini psihodinamice, se intampla sa cunosc o serie de astfel de oameni si ii apreciez pentru calitatile lor umane!). Pentru a avea inteles, o afirmatie trebuie sa fie falsificabila, adica sa fie posibila testarea ei pentru a dovedi ca este falsa. Daca o afirmatie  nu poate fi testata (nu exista nicio modalitate de a gasi dovezi impotriva ei-a nu se confunda cautarea dovezilor cu insesi dovezile) ea nu are sens din punct de vedere stiintific (e ca si cum am spune „vizitatorii unui blog au doua unghiuri ascutite si un pancreas azuriu deasupra capului, scutit de TVA”). Hai sa vedem daca interpretarea mea de mai sus este testabila:

Cum sa verific daca prietena mea doreste sa fie violata? (eventual cand este la ovulatie) O intreb! Si ce crezi ca imi raspunde? Citez: „bineinteles ca nu, ce te-a apucat?”. Ce deduc de aici? Ca ea vrea sa fie violata dar nu e constienta de asta (e sincera cand imi raspunde). Dorinta de a fi violata este adanc reprimata inauntrul ei si poate fi „vazuta” doar prin intermediul visului. Anxietatea generata de o asemenea dorinta este enorma (ce femeie sanatoasa la cap ar dori o astfel de trauma?) asa ca unul din mecanismele de aparare ale Eului este mobilizat si dorinta este expulzata din constiinta. Ea isi doreste sa fie violata dar neaga asta! („negarea” este mecanismul de aparare activ in acest caz)

Recapitulam? Daca raspunde „da” la intrebarea mea interpretarea este corecta („evident, Adrian, ma gandesc in fiecare zi ce minunat ar fi un viol, nici nu-ti imaginezi cat ma consider de ghinionista deoarece nu am parte de unul!”). Pe de alta parte, daca raspunde „nu”, interpretarea mea este din nou corecta („nu” arata faptul ca isi neaga dorinta)

Ai inteles? Indiferent ce ar raspunde, interpretarea mea este corecta! Cam asta inseamna ca o propozitie nu este falsificabila. E precum Hopa-Mitica, orice ai face cade mereu in picioare (rationamentul este valabil si pentru situatia in care continutul inconstient revelat de vis este frica de viol) Nu se poate construi nimic cu sens plecand de la propozitii nefalsificabile si acesta este unul din motivele pentru care, in timp, pe masura ce constiinta critica a publicului se dezvolta, scolile de orientare psihodinamica (sau vehiculand elemente ale gandirii psihanalitice) isi vor restrange activitatea si, in cele din urma, vor fi asemenea automobilelor de epoca. Da, aceasta este o predictie (o poti verifica peste 10-20 de ani sau, daca traiesti in Statele Unite, in seara aceasta!)

Si pentru ca veni vorba de predictii (deloc intamplator), merita sa mentionez ca o calitate a teoriilor stiintifice bune este tocmai aceea de a face predictii riscante. „ Steaua se va califica in urma meciurilor cu TSKA Sofia”. Aceasta este o predictie modesta deoarece sunt 50% sanse sa se califice, spre multumirea miliardarului care merge in excursie la Athos. O predictie riscanta ar suna asa: „Steaua se va califica dupa 2-0 acasa si 1-1 la Sofia, toate cele 3 goluri fiind marcate de Banel, direct din centrari nereusite”.

Interpretarile psihodinamice sunt mereu post hoc, de aceea se potrivesc cu orice fel de rezultat.Daca mergi la un astfel de terapeut, roaga-l in mod respectuos sa ofere cateva predictii (insotite de temeuiri). Daca le face le vei putea verifica in timp, cu conditia sa nu fie la fel de vagi ca predictiile astrologice („te vei redresa incepand cu luna decembrie”). Iar daca refuza sa le faca…hmm, oare isi neaga propria capacitate de cunoastere?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin