Dupa ce am locuit candva (pe vremea studentiei, un an) intr-o zona a Capitalei de unde puteam admira natura virgina (vacute, camp de porumb) au venit vremuri mai bune (oare?) si imi odihnesc oasele intr-un cartier cu o mare densitate de SUV-uri (a caror prezenta in oras o detest din tot sufletul-ii rog pe cititorii proprietari de asemenea matahale sa nu o ia personal, stiu ca sunt status symbols)

Cel care le intrece pe toate, reusind sa fie cel mai oribil, este un Hummer. Din ce motive rationale si-ar cumpara cineva asa ceva? Cantareste enorm (aproape 3 tone), este greu de manevrat (aproape 5 metri lungime) si, in plus, are nevoie de reparatii (conform Consumer Reports). Fiind un vehicul militar, locul lui este in Irak sau Afganistan, asa ca ce cauta la stop in Bucuresti?

It’s not beyond me, cunosc prea bine teoria semnalelor costisitoare din psihologia evolutionista dar, cu toate acestea, nu pot sa nu raman uimit (nu de dimensiunile dihaniei ci de natura umana care o proiecteaza, o vinde, o conduce si, iata, se benocleaza la ea) Ofer aceste mici consideratii personale pentru a intelege mai bine substanta din care s-a nascut acest articol.

As mai adauga, pentru a-ti face o imagine mai buna, ca sunt genul de om care stinge lumina intr-o incapere daca nu se mai afla nimeni in ea. Eco-friendly, imi spun eu, dornic de autoflatare desi ar putea fi vechi traume din timpul comunismului (unde sunteti voi, rationalizari de alta data?-tinerii de azi nu stiu ce-au pierdut) sau zgarcenie structurala.

Acestea fiind zise (sau intamplate sau fatal imprimate genetic) stateam ieri si ma gandeam la impozite si taxe, cu singura minte pe care o poate avea un psiholog (una inocenta, vreau sa spun). Mi s-a parut incurajatoare coincidenta descoperita spre seara (vezi articolul precedent al Dianei) si am decis sa-mi etalez si eu reflectiile economice-psihopupu, cu speranta ca oamenii cu MBA care inca mai simt un anume respect nu il vor retrage definitiv. In fond, sunt si eu consumator, traim intr-o democratie liberala (sau mi se pare?), piata libera e peste tot, inclusiv, interiorizata, inauntrul nostru, asa ca de ce sa nu aplicam increzatori lobii frontali unor fenomene aproape ubicue?

Iata-ma, deci, cugetand cu voce tare la problema taxelor si avand unele idei pentru care, imi inchipui, nu voi fi niciodata ales in Parlament (nu e nostim faptul ca, in perceptia publica, Parlamentul si Pompierii sunt in oglinda, adica fata de ultimii cetatenii romanii au un nivel inalt de incredere?).

Eu cred ca trebuie taxat consumul (si nu veniturile).

Folosesc acum o argumentatie simplificata, pentru a transmite mai usor mesajul meu (evident ca si veniturile pot fi impozitate, dar la un nivel scazut si, eventual, progresiv). Ma gandesc asa:

Daca cineva produce un bun oarecare, de exemplu o carte de psihologie (sau un Hummer), persoana (firma) respectiva trebuie lasata in pace (nu vine nimeni la ea sa-i ceara, ce zic eu aici, sa o forteze sa dea niste bani). Daca nu i se vand cartile (sau magaoaiele) e problema ei si, la un moment dat, va inceta sa le produca. De ce sa-i iau bani omului care munceste si produce ceva? (iar ulterior vinde) Munca e un lucru foarte bun, celulele noastre sunt fericite cand sunt puse la treaba iar viata este, in esenta, miscare. Cel care munceste si produce ceva, in ultima instanta, sprijina viata. El alege sa munceasca, poate chiar ii face placere sa munceasca, de ce sa-l pedepsesc pentru asta? (taxandu-l)

Stiu, stiu, trebuie sa avem totusi niste banuti din care sa construim autostrazi (nu si in Romania, unde aceasta problema pare transata pentru restul vietii noastre), spitale, scoli, gradinite si sa-i platim pe cei care, in ele fiind, elibereaza energia stocata in moleculele de ATP). De unde sa vina acesti arginti? Din taxarea consumului, zic eu, economist naiv dar cetatean atent la realitate.

Cine vrea sa consume produse pentru care un altul a muncit trebuie sa plateasca o taxa (si pretul corect, producatorului). In ignoranta mea, ma gandesc acum, asa ar putea fi stimulata miscarea (viata productiva) in dauna consumului excesiv, in mod evident inutil (vezi namila de la inceput). oamenii ar putea fi mai fericiti fiind mai rationali iar mediul, deoarece rata consumului se va prabusi, ar putea fi mai protejat

Da, sunt unul dintre cei care se bucura foarte tare de criza, m-am dat in vileag. Sunt insa si un individ care intelege in ce fel sunt distruse, accelerat, resursele planetei noastre si cum este posibil ca, doar peste cateva generatii, oamenii sa plateasca pentru a sta intr-o padure sau a face baie intr-un riu curat. Nu-mi place filosofia ”Dupa noi, Potopul” desi mi se pare limpede ca ea sta la baza capitalismului consumatorist actual (ai cumparat recent mai multe alimente decat tu si familia ta ati putea consuma? Sau un telefon nou, poate cu platforma Android, desi cel vechi era destul de bun in raport cu nevoile tale?)

In functie de costurile sociale (sau ale mediului inconjurator) consumul ar putea fi taxat diferentiat. Daca societatea agreeaza ideea ca o carte este mai costisitoare pentru mediu decat un SUV atunci cel care cumpara cartea va plati, in plus, sa zicem 20% din pretul ei pe cand fericitul nou proprietar de huiduma narcisica va achita doar un 3% (am ales intentionat un exemplu absurd). Mai mult, o carte cumparata la mana a doua (ca si o masina, de altfel) ar putea sa nu fie taxata deloc, ceea ce ar incuraja o atitudine mai rationala a consumatorilor (mai multa grija pentru bunurile lor).

Daca stabilim prin consens social ca tigarile prejudiciaza mediul si sanatatea noastra, a tuturor, nu ii vom impiedica pe oameni sa fumeze, respectandu-le alegerile, dar ii vom taxa suplimentar, in momentul cand cumpara neasemuitul drog (in opinia mea, chiar si marijuana ar putea fi liberalizata, daca tigaretele se vand cu inscriptii mortifere pe ele). Sigur ca nu sunt usor de stabilit aceste efecte secundare sau perverse insa de aceea exista oameni cu un nivel inalt de inteligenta analitica. Ei vor analiza „problema” si vor identifica cele mai potrivite corespondente costuri sociale (de mediu)-taxe.

Imi dau seama ca acum calc entuziasmat pe urmele lui Platon (Republica) si il confirm pe Peter (cunoscutul principiu al incompetentei). Totusi, mi se pare placut sa-mi reprezint viata in alti parametri si sa-mi imaginez o altfel de lume, asta deoarece imi este clar ca civilizatia noastra actuala este doar expresia unui set de conventii sociale (consolidate de cei care detin puterea financiara), deci stilul de viata nu este ceva inevitabil (un dat istoric) si poate fi schimbat intr-un mod creativ. Ratele de consum actuale imi par nu doar nenaturale (sau grotesti) ci si, de la un punct incolo, imorale, daca ma gandesc la miliardele de oameni care traiesc, la cateva ore de zbor, in saracie (ceea ce nu-i impiedica sa fumeze: in India, unul din doi barbati este fumator iar asta inseamna in jur de 250 de milioane-jumatate din populatia Uniunii Europene).

Probabil deschiderea mea catre fantezie (fateta a factorului „deschidere” din Big Five) a depasit limitele normalitatii, de aceea am idei stranii despre educatie (transformarea radicala a scolilor), psihologia moderna si acum, iata, economie, mai ales ca la ultima chiar nu ma pricep (desi m-a dus capul sa nu fac investitii imobiliare in anii care au precedat criza, pur si simplu pentru ca nu intelegeam cum o casa in Bucuresti poate fi mai scumpa decat una la Londra)

Cumparand mai putin oamenii ar putea imprumuta mai mult unii de la altii, ceea ce ar consolida, cred, relatiile sociale:i-ar face pe oameni mai solidari, mai atenti la nevoile celor din jur, mai cooperanti si binevoitori. Daca stai intr-un bloc de 10 etaje nu-i asa ca nu-ti cunosti vecinii? (poate nici pe vecinii de palier nu sti cum ii cheama) Nu vreau sa spun ca experimentele comunitare actuale (cei care se retrag prin junglele din America de Sud) sunt sanatoase (izolarea nu poate sustine procesele de crestere) ci sa subliniez caracterul alienant al stilului de viata actual, aparent de neevitat si la mii de ani lumina distanta de mediile prietenoase ale stramosilor nostri vanatori-culegatori (vezi studiile lui Robin Dunbar). Aceste tendinte (buna vecinatate, socializare, sprijin reciproc) se afla inca in genele noastre, nu au disparut in 10.000 de ani de agricultura si cresterea animalelor sau cativa ani de revolutie post-industriala. Cu un pic de constientizare publica si mobilizare sociala pot reincepe a fi asumate si satisfacute cu rezultate, imi imaginez, spectaculoase (o specie mai relaxata, adica mai putin nevrotica, bucurandu-se sa traiasca pe o planeta ofertanta si gandindu-se si la urmasi, adica lasand in urma lor un mediu la fel de prietenos).

Ca sa inchei cu un ultim exemplu (desi poate mai revin), daca tot veni vorba de urmasi, desi urasc lanturile de tip McDonalds, nu le-as interzice sub nicio forma, doar as propune taxe foarte mari pe care consumatori dornici sa-si transforme copiii in sfere cu doua picioare sa le plateasca. Copiii nu pot realiza efectele pe termen lung asupra sanatatii lor in cazul consumului sistematic de produse fast-food, poate nici unii parinti, dar un hamburger care costa un milion de lei vechi ar putea fi oarecum descurajator. Multinationala e libera sa produca in continuare gustoasele McMuffin Fresh sau hipocalorica McSundae iar consumatorul trebuie sa plateasca pentru ca nu a invatat sa-si faca sandvisuri acasa ori nu are prieteni familiarizati cu esotericele retete.

Oamenii sunt liberi sa cumpere adica sa aleaga riscul pe care si-l impun lor, copiilor lor si fiintelor vii inconjuratoare. Daca vecinul meu de la parter fumeaza iar eu nu el imi impune mie un risc pe cand eu nu fac asta cu el. Mi se pare corect sa plateasca o taxa suplimentara pentru a echilibra relatia noastra in termeni de oxigen si gaze otravitoare. La fel posesorul de autovehicul inalt poluant, la fel furnizorul de hrana toxica, la fel cei din industriile religioase (acum sunt criptic dar nu glumesc). Aceste taxe pot si trebuie sa fie diferentiate. Cel care nu adauga valoare plateste. Dispozitia consumatorului este una de tip receptiv: „Mami, mai ai putin laptic la san?”Cred ca, in civilizatia noastra, aceasta receptivitate a devenit extrema si planeta pe care traim (de unde frigul asta polar la inceput de octombrie?) ne trimite semnale in acest sens. Nu vreau sa par mai mohorat decat vremea de afara sau prea in spiritul unor filme de tipul Fight Club, Lost in Translation, The Matrix sau The Insider (curajoase si patrunzatoare) dar nici optimismul consumatorist al vietii in cea mai buna lume posibila (mai bine Romania decat Somalia, nu-i asa?) nu-mi pare a fi o solutie pe termen lung.

Nici eu nu stiu cum procedam dar stiu ca putem privi in jur pentru a vedea lucrurile asa cum sunt, fara poleiala iPod si iPhone, si ne putem impartasi revelatiile sau ideile prostesti cu speranta ca va iesi, in cele din urma, ceva bun. Vreau sa spun, daca am parut ultraliberal, bun pentru mai multi si nu doar pentru cativa norocosi din tarile dezvoltate. Nu cred ca asta este gandire de stanga. Sau daca e, sigur vine din emisfera dreapta.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin