Iti mai amintesti de Mos Craciun? Il asteptai cu nerabdare? I-ai trimis cumva si o scrisoare? Si, desigur, ai fost dezamagita la aflarea adevarului? Daca ai uitat, as vrea sa-i schitez cateva caracteristici:

  • Este un mos, adica cineva batran, deci foarte intelept
  • Aduce daruri copiilor, mai exact raspunde dorintelor acestora (nu tuturor, insa, din motive care raman misterioase)
  • Poate citi gandurile, adica poseda un fel de putere pe care o putem numi „omniscienta” (nu e nevoie sa-i scrii sau sa-i dai telefon)
  • Apare in mai multe locuri in acelasi timp (si la tine si la prietenii tai de la grupa mica), prin urmare dispune de un fel de ubicuitate sau, altfel spus, pare a fi peste tot
  • Opereaza cu unele criterii morale (copiii „rai” sunt pedepsiti si nu primesc nimic sau primesc mai putin decat au solicitat)
  • Are o preferinta ciudata pentru o anumita zi a anului
  • Este intotdeauna un barbat (chiar usor ramolit, in anumite cazuri)

O poveste frumoasa, nimeni nu poate contesta asta. La 4 ani putem accepta existenta unei fiinte remarcabile prin capacitatile ei. De asemenea, faptul ca ne ofera ceva fara ca noi sa facem ceva (cu exceptia faptului de a nu-i supara pe parinti) pare sa conteze destul de mult. Nu e chiar o invitatie la responsabilitate dar ce pretentii putem avea de la un pici de cativa anisori?

Discutand acest mit cu studentii mei nu am fost surprins sa descopar naturi mai sceptice, inca la acea varsta (investigatii, intrebari incrucisate, organizarea unui flagrant, inclusiv cautari pasionate ale cadourilor inainte de multasteptata zi). Totusi, cei mai multi au experimentat, in aceasta ordine, amagirea si deceptia. Deoarece atunci cand traiesti in iluzie, dezamagirea este inevitabila, nu-i asa?

Dar ce ai spune despre un adult convins, in continuare, ca exista Mos Craciun? Si nu e vorba de o simpla credinta, el chiar se comporta in acord cu ea. Asteapta, impreuna cu copiii lui, in fiecare an, venirea lui Mos Craciun. Insa mosul nu vine asa ca nimeni nu primeste cadouri. Insa pentru orice absenta exista explicatii (a fost ocupat, sunt prea multi copii, este bolnav, a uitat adresa, au obosit renii, e zapada prea mare, a circulat cu viteza si i s-a ridicat permisul). Am uitat sa mentionez, in lista de mai sus, favorita mea: nu meritam!

Ai vrea ca acest adult sa fie tatal tau sau mama ta (cred ca ai inteles, adio cadouri!). Sau, poate, ai vrea sa fii chiar tu? Sper ca ai raspuns „nu”, altfel nu stiu cum de te numeri printre cititorii mei (pe care ii suspectez de o inteligenta supramedie-stiu, stiu, acum sunt manipulativ, dar chiar si asa, nu simti un fior placut?). „Nu merit”, fara nicio justificare rationala, este nucleul nevrotic prin excelenta. Regret, dar nu am nicio intelegere pentru oameni sau institutii sociale care sunt generatori de culpabilitate inutila. Dimpotriva, fiintele umane imi par a avea o valoare intrinseca (faptul de a fi om este o realizare extraordinara a evolutiei naturale). Aceasta valoare trebuie protejata de agentii inconstienti, desi animati la un alt nivel de bune intentii, ai patologiilor sociale. Cum ar putea copiii si tineri care traiesc intr-un astfel de climat (simtindu-se „nemerituosi” sau „pacatosi”, cu un cuvant mai arhaic) sa devina cetateni increzatori in sine, echilibrati, dornici sa-si exprime valoarea si sa o dezvolte, la ei si la altii? Cum ar putea ei sa formeze, in timp, un popor care nu-si plange de mila, care nu traieste de pe o zi pe alta sau la mila guvernului, care trece cu fruntea sus prin situatii aspre, din sanul caruia nu pleaca milioane de oameni, in alte zari, care nu face dintr-o oaie si stapanul ei un model de comportament si care, voila, nu ridica spaga si mica dar eficienta coruptie la rang de obicei social?

Evident ca nu asociez problemele noastre psihosociale si locurile ultime din orice fel de clasament european cu figura blanda a lui Mos Craciun si a celor care, adulti fiind, nu au depasit etapa infantila a ajutorului providential. As fi tentat sa spun ca e ceva ce tine si de genele noastre daca n-as intelege diferenta dintre gene si fenotip. In acest articol nu vreau decat sa semnalez posibilitatea supravieturii lui Mos Craciun (care inca nu si-a sacrificat fiul) in forme deghizate, la noi si aiurea. Nostim si foarte folositor in copilarie, dupa o anumita varsta Mosul trebuie sa se intoarca acolo de unde a venit, adica in imaginarul colectiv. Astfel copiii pot creste, devenind adulti responsabili, capabili sa traiasca orientati de fapte si date obiective in loc de dorinte si insecuritati personale. Sigur ca aceasta evolutie presupune o imensa deceptie (intelegerea amara a non-existentei misterioasei fiinte) pe care nu oricine este dispus sa o traverseze.

Sunt intrebat, uneori: „Adrian, daca mi-l iei pe „Mos Craciun” ce pui in loc?” Este o intrebare, din fericire, usoara. Nu trebuie sa pun nimic in loc (o alta acadea). Dupa ce Mosul se evapora, in locul lui ramane realitatea. Iar realitatea este un loc primitor, in care noi le putem da vietilor noastre un sens. Le putem face frumoase, intense, pozitive, valoroase. Putem coopera unii cu altii. Putem fi buni si inteligenti. Putem trai fara iluzii copilaresti.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin