cum a aparut Dumnezeu (in dictionar)

Am scris, in ultimul timp, o serie de articole incomode (ca sa nu spun insuportabile) pentru “dualisti” (cum se numesc, in stiintele cognitive, partizanii sufletelor nemuritoare). Am incercat sa arat natura iluzorie a unui Dumnezeu separat, dar nu cu talentul si forta argumentelor unui Richard Dawkins (pe care il admir, printre altele, si pentru curajul lui intelectual). Dumnezeu nu adauga nimic unei realitati deja misterioase, dar aduce o unda de copilarie neintegrata (cineva care ne poarta de grija). Imi pare rau ca nu gasesc cuvinte pentru a descrie realitatea (ceea ce ramane dupa disparitia ideii de Dumnezeu omnipotent ci atoatevazator).

Te-ar ajuta totusi o metaforă? Realitatea este precum o linie curbă, neîntreruptă. Lumea simbolurilor este precum o linie punctată. Imaginile, cuvintele, gândurile, nu pot fi altfel decât finite, prin urmare ele, atunci când descriu realitatea, o întrerup simultan. Însă oamenii nu mai observă asta! Limbajul şi gândirea au pus stăpânire pe câmpul conştiinţei (în sensul că l-au ocupat) iar mesajele realităţii abia dacă mai trec de aceşti cerberi nemiloşi. E nevoie uneori de substanţe psihoactive (depresoare, opiacee, halucinogene) care să le înşele vigilenţa astfel încât uimitoarea textură a realităţii să ajungă, chiar distorsionată, în conştiinţă (sunt convins că folosirea sau consumul de substanţe ilegale vor diminua automat atunci când oamenii se vor conecta la realitate în mod natural)

Subiectul separat de experienţa lui există doar la nivelul limbajului. “Eu sunt bucuros să te văd” este doar un fel de a vorbi, o înşiruire de semne cărora am convenit să le ataşăm un anumit înţeles (afirmaţia poate fi verificată cu uşurinţă la prima întâlnire cu un şef de trib african cu pulsiuni canibalice neintegrate) Exprimarea corectă este următoarea: “Eu sunt bucurie”. Tot aşa sunt tristeţe, furie, dezamăgire, dor, iritare, nelinişte sau orice altă experienţă emoţională se întâmplă să trăiesc la un moment dat. Eu şi experienţa mea suntem separaţi doar la nivelul limbajului, în realitate fiind unul şi acelaşi proces. De aceea este absurd să încerc să schimb, să resping sau să controlez experienţa prezentă, lucru pe care se chinuie din răsputeri să-l realizeze aproape toţi oamenii. Soluţia mult mai inteligentă, şi unica de altfel, este să-ţi accepţi experienţa, oferindu-I astfel baza pentru a evolua către ceva mai integrat (ai încercat vreodată să nu mai fii furios în timp ce erai furios? Dacă “da” atunci cred că înţelegi soliditatea afirmaţiilor mele) Acceptarea experienţei prezente este bagheta magică a psihoterapiei şi oricine înţelege acest secret aflat la vedere are şansa unei vieţi nu doar mai sănătoase ci şi mai fericite.

Atunci când vorbeşti despre ele (adică le “priveşti” cu mintea secvenţial-analitică), subiectul şi obiectul, eul şi experienţa lui par polarităţi separate, nelegate înte ele. Însă cine s-a uitat vreodată la simbolul yin-yang şi a avut şansa unui “click” a înţeles într-o secundă ceea ce eu mă trudesc să (-mi) explic de 10 ani, în tot felul de cărţi şi seminarii. Yin îl conţine pe yang şi invers, adică realitatea este unitară, plină, fără întreruperi, goluri sau discontinuităţi. Orice falie, gol sau scindare definitivă este doar o aparenţă, unul din trucurile magice la care Sinele recurge, tăvălindu-se pe jos de râs, în contact cu ignoranţa sau prostia noastră monumentală (Sinele este, bineînţeles, o metafora, un nume pe care il dau, gresind, Realitatii). Mi se pare evident ca Realitatea (Sinele) sa nu intentioneze nimic deoarece nu este un intreg constient. Realitatea doar este si, in anumite parti ale ei (oameni, de exemplu), este constienta. Insa de aici si pana la a crede ca Realitatea are un plan constient (intrigant de diferit, totusi, la crestini respectiv islamici), fiind, prin urmare, o fiinta supranaturala (Dumnezeu) este o distanta la fel de mare ca distanta la care se intalnesc doua linii paralele in geometria euclidiana. Vechii chinezi au inteles natura interconectata a tuturor lucrurilor si iluzia unei monede cu o singura fata. Mintea moderna nu pare la fel de agera in aceasta chestiune. Sunt, insa, rabdator:lumea s-a facut in mai multe zile.

 

 


Publicat

în

de către

Etichete: