Daca ai copii, poate ai trecut si tu prin faza in care ti se pare ca prichindelul tau de 3 ani este foarte inteligent. De fapt, el nu este asa de inteligent pe cat crezi. Aproape niciun copil nu este. Testul credintei false demonstreaza asta.

Copilului i se spune urmatoarea poveste: „Sally (o fetita) isi pune ciocolata intr-un cos apoi iese din camera. Pana sa se intoarca, intra mama ei, ia ciocolata din cos si o pune intr-un sertar. Cand va reveni, unde va cauta Sally ciocolata?” Daca are mai putin de 3.5 ani copilul raspunde invariabil „in sertar”. El stie ca ciocolata se afla in sertar si isi imagineaza, in mod eronat, ca si Sally stie asta. De ce? Deoarece nu poate intelege ca Sally are o minte diferita de a lui si astfel nu-i poate atribui o credinta despre care el stie ca este falsa. Cu cat este mai mic, cu atat ii este mai greu sau imposibil sa separe mintea lui de mintile altor oameni. Spunem despre minte ca este nediferentiata. Pentru inteligenta este necesar sa privim in cealalta directie. Inteligenta avansata este expresia unei minti extraordinar de diferentiate.

Iata un experiment similar: copilul deschide o cutie cu bomboane Smarties (de aceea i se spune uneori Testul Smarties) si constata ca inauntru nu sunt bomboane ci creioane (puse in prealabil acolo de psihologul cel viclean). Apoi este intrebat ce va crede un alt copil ca este inauntru. Daca are pana in 3.5-4 ani, copilul raspunde „Creioane”. Stiintific vorbind, el nu are inca o teorie a mintii. Mintea lui nu-i permite sa constientizeze ca un alt copil poate avea o credinta (si prin extensie, o minte) diferita de a lui. Nu trebuie sa disperam. E natural sa fie asa. Abia pe la 3 ani un copil incepe sa inteleaga ca unele idei sau credinte pot fi gresite si ca alte persoane pot avea ganduri diferite de ale lui. Mintea se dezvolta progresiv. Insa nu la toti sau nu in toate partile ei.

De aceea avem adulti care nu-si pot reprezenta ca fiind diferite continuturile mintilor altor persoane. De aceea X se asteapta ca Y sa gandeasca la fel, fiind surprins, dezamagit sau nervos cand constata ca gandeste altfel („Mie imi place matematica si sunt convins ca si tie”-Oare de ce mi-a venit in cap acest exemplu? Poate pentru a-i atrage pe programatori catre psihologie?)

Este esential sa putem atribui altor oameni ganduri diferite de ale noastre dupa cum este crucial sa admitem ca asa cum un altul (Sally) poate avea o credinta gresita, in baza careia sa actioneze, tot asa noi putem fi cei care gresim in opiniile noastre. Totusi, daca mintea continua sa se dezvolte, putem reflecta la propria noastra gandire (metacognitie=gandire despre gandire). De asemenea, ne putem testa in realitate ideile (testul realitatii) Copilul (si adultul imatur cognitiv) nu poate face asta. Prins in viziunea lui egocentrica, crede ca are dreptate si nu renunta la ea deoarece inca nu poate sa faca asta. Daca as fi stiut aceste lucruri mai din timp as fi economisit cantitati uimitoare de energie renuntand la a-i mai convinge pe unii oameni de evidente pe care nu ei nu le puteau intelege iar eu credeam ca nu vor sa le inteleaga. Flexibilitatea mentala, sustinuta de verificarea ideilor si credintelor, este o posibilitate minunata a mintii. O posibilitate, spun. Pana acolo, printre altele, ciocolata lui Sally ne face cu ochiul. Nu, ciocolata nu are ochi. Ziceam si eu…

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin