Am aflat un lucru uimitor, de natura a-mi schimba perspectiva asupra vietii. Studiile facute pana in prezent, repetate de numeroase ori in conditii controlate, au aratat ca oamenii cu numere mari la pantofi tind sa aiba un vocabular mai bogat decat oamenii cu numere mai mici. Sunt preocupat de mult timp de problema vocabularului (de cand eram sportiv si nu erau folosite multe cuvinte, vremuri de care imi amintesc imediat ascultand interviurile sportivilor de astazi) si am rasuflat usurat citind concluziile acestui studiu, deoarece eu port 42-43. As putea incerca si un 44, poate mi se mai dezvolta fondul lexical. Tu ai 36? Off, imi pare rau, mai rasfoieste DEX-ul, poate se prinde ceva si de tine (daca ai, totusi, un vocabular bogat, bucura-te, deoarece te afli printre exceptii).
Nu e ciudata concluzia acestui studiu? Ba da, in mod intentionat am formulat-o astfel, altfel studiul este corect. Gandeste-te: copiii sunt si ei oameni, intra la numaratoare si e naturala ca, per total, oamenii cu numere mai mari sa aiba un vocabular mai bogat. Sub nicio forma, insa, a avea un numar mare nu este o cauza a extinderii vocabularului (eventual cu neologisme fistichii, extrudate din alte limbi). Invers, numarul mic la pantofi nu reprezinta o cauza a intinderii modeste a vocabularului. Pur si simplu cele doua evenimente apar impreuna, fiind, ambele, efecte ale proceselor de dezvoltare. Spunem despre ele ca sunt corelate si atat. A considera „corelatia” o „cauza” ne indeparteaza de realitatea obiectiva (daca o fi existand asa ceva-acum vorbeste partea mai filosofica din mine, mai exact cea fenomenologica) si ne livreaza unui capcaun numit, cu majuscula, Marea Iluzie.
Desi numeroase corelatii servesc drept baza pentru identificarea relatiilor de cauzalitate, corelatiile nu sunt cauze. Acest adevar simplu ne este de mare folos daca vrem sa intelegem sincronicitatile (ma pregatesc sa povestesc una tare simpatica dar am nevoie de un acord). In cazul sincronicitatilor un proces mai larg, se pare, subiacent nivelului imediat perceptibil, face sa apara, simultan, doua evenimente neconectate cauzal (in ciuda ispitei de a le trata astfel, adica de a crede ca noi am fost cauza lor, inca un exemplu al gradului nefiresc de auto-importanta pe care ni-l atribuim).
Este fumatul cauza cancerului pulmonar? Nici vorba (ei, fumatori-vizitatori, v-ati relaxat?). Dar cele 2 evenimente sunt corelate la un nivel de natura a amplifica nelinistea oricui. De aceea pe pachetele de tigari se spune ca „fumatul poate ucide” si nu ca „fumatul ucide, ne pare rau, ar putea fi ultimul pachet cumparat”.
Caracatita Paul a devenit faimoasa, world wide, (stai putin, daca e Paul nu ar trebui sa fie, cum sa zic, caracatitoiul, sau in acest caz abandonam corectitudinea politica si judecata de gen?) pentru predictiile ei reusite, in timpul Cupei Mondiale din tara cu multe, candva, diamante. Rezulta de aici ca, prin mijloace paranormale, esoteric-caracatitoide, a influentat, de la mare distanta, evolutia celor 22 de truditori cu numere mari la pantofi si vocabular impresionant? Nu, alegerile lui Paul si rezultatele de pe teren au coincis in mod intamplator (sau poate nu, vedem la urmatorul campionat, poate si in Liga Campionilor, depinde cine va cumpara simpatica, doar de la distanta, fiinta cu tentacule-daca acum esti la mare, ai vrea sa te intalnesti in apa cu ea?)
Acum o luna mergeam cu un Mercedes (104, mai exact) si m-am distrat sa vad un tanar apasand in fiecare statie pe butonul rosu aflat la aproximativ 1,50 m, in dreptul usilor. De cate ori apasa (eram la usa din spate, el statea pe scaun, eu in picioare) usa se deschidea. Ceea ce nu stia colegul meu de calatorie este ca butoanele sunt dezactivate (incerca si tu, cu prima ocazie). Pur si simplu el apasa in acelasi timp cu soferul. S-a intamplat in 3 statii consecutive, apoi a coborat, probabil convins de puterea lui de a deschide usa in statie. Iata un exemplu de corelatie, gresit interpretata (era vizibil satisfacut, deschizand usile) drept cauzalitate. Acum te las pe tine sa meditezi: oare de cate ori, in viata de zi cu zi, limitati de timp sau indisponibili sa verificam, copilareste increzatori in intuitiile de moment sau furati de potrivirea „peisajului” cumparam cauza cu moneda devalorizata a corelatiei? De cate ori ne atribuim capacitati sau insusiri ce apartin, in realitate, „soferului”? Pentru a scapa de superstitie, ma gandesc, pentru a ne apropia de o harta mai corecta a realitatii, cred ca e nevoie sa ne familiarizam mai mult cu atitudinea stiintifica, adica, in astfel de cazuri in care cauzele si corelatiile pot fi confundate, sa avansam si ipoteze alternative.
Daca subiectul inocent al investigatiei mele neplanificate ar fi stiut asta, intr-una din statii ar fi putut sa nu apese butonul (expresia ma trimite direct la „Lost”, episoadele de inceput) si sa vada ce se intampla. Dar el nu a facut asta (ci am facut-o eu, deoarece am luat in considerare ipoteza ca tot ce stiu despre butoanele din 104 sa nu mai fie de actualitate) si a coborat in posesia unei informatii gresite, din fericire inofensive (doar daca nu a pus un pariu cu un tovaras de-al lui, observator mai atent al realitatii).Crezi si tu ca un anumit obiect pe care il porti atrage evenimente favorabile? (sanatate, bani, succes la examen, promovare, armonie in relatii) Legea atractiei, desigur! (in care si eu am crezut, in anii stiintei-voodoo) Sau simple corelatii? Inclinatii ale mintilor noastre de a vedea ceea ce cauta si de a nega, inconstient, toate dovezile care se opun? Iluzia indragita a controlului? Distorsionarea spontana a realitatii pentru a o face acceptabila si mai putin angoasanta? Nevoia de ordine intr-o lume care ne scapa printre degete si, periodic, ne ameninta? (vezi ultimele explozii solare, doar inceputul, spun unii cercetatori)
„Adrian, ce ramane daca le luam oamenilor credintele in care au investit energie si din care isi extrag sperantele sau, cel putin, rezista anxietatilor?” (ma intreaba o prietena) Nu vor fi coplesiti de disperare si de lipsa de sens? Initial, poate, dar pe termen lung nu, este replica mea optimista. A distruge iluzia corelatie=cauza este o fata a monedei. Cautarea ipotezei alternative este cealalta fata. Nu vad niciun motiv pentru a ne victimiza sau a ne prabusi in depresii existentiale, cate vreme curiozitatea si tendinta de a explora au ramas vii. Little and great monkeys, Neanderthalians, shadows of the past? Nu tocmai, insa nu doar atat. Minti trezite, capabile sa puna intrebari inteligente si sa caute raspunsuri rezonabile, cu riscul de a nu le gasi niciodata. In acesta viata, vreau sa zic, daca mai exista una, pe Pamant sau intr-o lume paralela? Sau, mai bine, as putea cauta o ipoteza alternativa. Stai ca m-am incurcat: alternativa la ce?