Un Creator binevoitor si infinit de inteligent, avand scopuri minunate, se afla in spatele a tot ce putem observa. In anumite cazuri, speciale, se reveleaza oamenilor, in forme pe care acestia le pot intelege. Dupa caz (locul geografic al credintei) are unul sau mai multi fii, poate si fiice. Daca reusim sa ne detasam de preocuparile noastre zilnice si putem accesa, mai degraba emotional, aceasta viziune, nu avem pentru ce a ne teme. Nimic nu se intampla fara stirea Creatorului omnipotent si atotstiutor iar destinele noastre, daca suntem cuminti, sunt in perfecta siguranta. Putem chiar, in unele zile ale anului (sarbatori) aprecia intr-un mod colectiv sansa extraordinara de a fi „copiii” unui astfel de Parinte transcendent. Ne putem bucura pentru norocul nostru. In fond, ne-am fi putut naste intr-un univers paralel, de care nimeni nu are grija (in afara lui insusi, evident).

Cand reflectez la a doua alternativa, in mod straniu (dar asta probabil pentru ca nu sunt normal), nu simt nicio ingrijorare sau ceva asemanator. Da, viata pe micuta mea planeta nu este supravegheata de nimeni si ne putem trezi intr-o zi cu ditamai asteroidul pe cap. Da, destinele noastre nu servesc un scop mai inalt deoarece nu exista un scop mai inalt. Da, am aparut din intamplare, adica nu exista un plan al cuiva in care sa figuram la pagina 251 220 100 000 (pe la mijloc, nu chiar la subsol).

Rezulta de aici ca nu exista valori morale sau ca nu putem savura scurta noastra existenta constienta? Nu rezulta, cel putin in logica pe care eu am invatat sa o folosesc (desi nu am izbutit pana la capat) Rezulta ca vietile noastre nu au sens? Da, nu au sens in mod obiectiv dar pot fi pline de sens subiectiv, adica nimic nu ne opreste sa le dam noi sens, sa fim, cu alte cuvinte, creatori de sens.

Ceea ce scriu acum pare a fi o banala pozitie filosofica de tip existential-umanist, lipsita de aura inaltatoare spiritual a credintei religioase, foarte accentuate azi (articol aparut pe 25 decembrie 2010), linistitoare si nonviolente (nu si pentru cateva milioane de porci, vaci, pasari si alte fiinte insensibile, lipsite de suflet). O dovada in plus ca, desi sunt atras de cele mai originale minti ale semenilor mei, nu am reusit sa-mi depasesc propria mediocritate. Totusi, de la acest nivel primitiv si contra-dualist, mi se pare ca situatia noastra de a-fi-in-lume in mod accidental ne ofera cel mai bun context pentru a aprecia ceea ce avem (vietile noastre si vietile altora, mediul ambiant si, partial, cel cosmic).

Privind de aici, nu gasesc viata a fi importanta. O percep, vreau sa spun, ca pe cel mai pretios lucru pe care il avem si asta dintr-un motiv simplu: este tot ce avem!

Ma bucur ca exista sarbatori religioase, zile cand oamenii nu sunt obligati sa mearga la joburile lor (pe care unii nu le suporta dar nu au de ales) iar copiii sunt in vacanta. Pe de alta parte, te intreb retoric, de ce nu ne-am bucura mai des pentru ca exista zile obisnuite? De fapt, ele nu sunt chiar „obisnuite”. Pentru ca si tu si eu candva nu am fost si peste o vreme nu vom mai fi, pe acesta axa nesfarsita a timpului, zilele in care suntem sunt, mai degraba, neobisnuite. De sarbatoare, eventual?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin