cine stabileste programa la scoala parintilor? (cursuri de zi)

Jack Yufe si Oskar Stohr sunt frati. Nu orice fel de frati. Gemeni monozigoti (adica au aceleasi gene:clone genetice). Au nume diferite deoarece au fost separati la nastere si au crescut in familii diferite. Rectific: familii foarte diferite.

Jack a fost crescut de o familie de evrei din Trinidad Tobago pana la 17 ani, cand a emigrat in Israel si s-a integrat intr-un kibbutz. Oskar a fost crescut de bunica materna in fosta Cehoslovacie, aflata deja sub controlul lui Hitler in WW2. Acest fapt a avut o influenta enorma asupra lui. A devenit un nazist inflacarat (un membru dedicat al gruparii „Hitler Youth Movement”). Jack, pe de alta parte, a participat la reconstructia Israelului. Sentimentele lui pro-semite erau cat se poate de clare.

Identici din punct de vedere genetic, sa ne reamintim. Si cum e posibil sa aiba orientari politice atat de diferite daca personalitatile lor sunt configurate, in mare parte, de gene? Sa nu ne lasam inselati de aparente: Oskar si Jack aveau opinii, intr-adevar, opuse, perfect opuse in raport cu acelasi subict, evreii, dar intensitatea angajamentului lor politic era identica!

Altfel spus, daca noi doi suntem gemeni MZ crescuti intr-o familie de dinamovisti respectiv de ultras stelisti, preferintele noastre sportive sunt opuse ( suntem in stare sa ne incaieram pentru culorile echipelor in care credem) dar loialitatea noastra fata de grupurile de aparteneta este identica din punct de vedere al intensitatii.

Cand s-au intalnit, cu ocazia faimoaselor studii Minnesota (care au schimbat pentru totdeauna fata psihologiei, desi nu toata lumea e la curent cu aceste vesti), au fost uimiti sa descopere ca erau imbracati in acelasi tip de camasa cu epoleti, ca aveau acelasi fel de ochelari  cu rame drepte, ca aveau acelasi gen de mustata, ca trageau apa la toaleta inainte de a o folosi, ca ambii adormeau in fata televizorului, ca citeau revistele nu de la inceput la sfarsit ci invers si ca aveau o placere secreta in a stranuta cu putere in lift, spre surprinderea celorlalti calatori. Oskar era dominator cu sotia lui si la fel era si Jack, cu diferenta ca el divortase intre timp (imi imaginez ca sotia a cerut divortul, nemaiputand sa-l suporte).

Poate ca aceste similaritati nu se compara cu povestea celor doi Jim care si-au botezat primul baiat James Alan si pe al doilea James Allan (de ce ar alege un parinte un nume aproape identic pentru al doilea nascut, schimband doar o litera?).

Studiile de caz pe gemeni si analizele statistice din genetica comportamentala arata fara dubiu ca exista o forta a genelor si ca, adesea in moduri subtile si indirecte, genele controleaza comportamentul. Acesta e deja un adevar banal printre specialisti si, putin cate putin, incepe sa intre si in constiinta marelui public. Dar o problema la fel de interesanta ne este oferita de aceeasi moneda, daca o intoarcem pe partea cealalta:

Cum se face ca gemenii identici crescuti in aceeasi casa nu sunt atat de asemanatori pe cat ne asteptam? Mai exact, ei nu sunt mai asemanatori decat gemenii identici crescuti separat. Si nu ar trebui sa fie astfel, nu? Ei au aceeasi parinti si, cel mai adesea, sunt tratati identic. Cum se face ca gradul lor de asemanare este, intr-adevar, mai mare decat al fratilor obisnuiti crescuti in aceeasi casa, dar nu mai mare decat al gemenilor identici crescuti separat?

Doua fiinte identice din punct de vedere genetic, supuse la aceleasi practici parentale, in aceeasi casa, traind cu aceeasi parinti ar trebui sa aiba personalitati mai asemanatoare decat monozigotii crescuti la sute sau mii de km distanta (chiar pe alte continente) si educati de oameni diferiti. Dar nu au! Si unii si altii au acelasi procent de asemanari (studiul la care ma uit acum indica 0,76-0,86). Care sunt variabilele care introduc diferentele? Nu au cum sa fie parintii, sper ca intelegi asta (in cazul gemenilor identici crescuti impreuna parintii sunt identici si pentru unul, si pentru altul). Si atunci, de unde vin diferentele?

Care este acel factor la care aproape nimeni nu se gandeste fiind prea preocupat sa-i acuze pe parinti? (tinta cea mai la indemana pentru ca este cea mai apropiata, pe de o parte, si pentru ca o intrega cultura sustine atribuirea unui rol enorm acestor primi educatori) Nu vreau sa intelegi ca neg importanta rolului jucat de parinti (cum ar putea crede fie cineva cu un IQ sub 90 fie cineva cu o inteligenta medie dar grabit in a emite judecati) ci ca iti propun sa meditezi si tu, tinand cont de aceste date, la posibilitatea de a evalua intr-un mod mai nuantat (si poate mai intelept) efectele parentajului asupra personalitatii adulte.

Si daca, inteligenta fiind, ai prins esenta enigmei de mai sus, poate iti va placea sa identifici acel factor sau acei factori care introduc diferente notabile, chiar si printre gemenii identici din punct de vedere genetic crescuti in aceeasi casa, cu aceleasi hainute, mergand, simultan, la aceeasi scoala si mancand, aproape sigur, aceleasi sendvisuri pregatite de acasa.

Dar nu aceasta e problema cea mai tulburatoare, cel putin din punctul de vedere al parintilor, ci una asociata cu ea: daca pana si monozigotii crescuti in acelasi mediu („mediu impartasit” e numele tehnic) sunt diferiti intre ei (dar mult mai putin diferiti decat fratii nascuti la intervale diferite), daca chiar si in aceste cazuri exceptionale simetriile sunt rupte (eu stiu de catre cine dar iti las placerea sa descoperi si tu, te ajut spunandu-ti doar ca nu e nimic mistic, adica nu e vorba de diferente existente din start deoarece sufletele nemuritoare sunt unice) atunci (urmeaza o intrebare mult mai lumeasca si, sper ca admiti, utila) cat de previzibile mai pot fi efectele atitudinilor, personalitatilor si stilurilor parentale?

Sau, ca sa pun aceeasi intrebare dintr-o alta perspectiva (din motive de flexibilitate mentala, nu de altceva), cum poti sa stii ca o recomandare verbala a unui specialist (pediatru, psiholog de copii, psihoterapeut) sau sfaturile date de oameni bine-intentionati, fosti, candva, parinti (poate chiar ai tai!) sau cartile care stau aliniate in biblioteca ta („cum sa cresti copii sanatosi, responsabili, cu stima de sine inalta etc.”) sau, pentru cei mai sofisticati psihologic, seminariile si workshop-urile la care participi (costisitoare, dar nu merita copiii orice?), cum poti sa stii, spun, ca vor da rezultatele scontate? Cum stii ca nu investesti in zadar?

Atunci cand cumperi un televizor te astepti sa functioneze si sa poti urmari evenimentele de larga respiratie culturala de la „Dansez pentru tine” (mai ales decolteul esopian, adica plin de invataminte, al Andreei Ibacka). In acelasi fel, cand implemetezi un „program” de crestere a copilului (sau adolescentului) garantat de un specialist, iti doresti, sper, sa functioneze, adica sa conduca la rezultatele asteptate (sa vina peste 30 de ani si sa-ti multumeasca pentru educatia primita sau, la un alt nivel, sa nu-ti reproseze prea multe)

Doar ca la televizoare este mai usor: exista specificatii tehnice si unii le-au testat inaintea ta. La copii este putin altfel. De ce ar functiona, la copilul tau, regulile care au functionat la copilul prietenei tale sau la copiii psihologului? (apropo, ai verificat?) Si, inarmata cu aceasta doza sanatoasa de scepticism, cum poti selecta ceea ce se va potrivi copilului tau? Mai mult, exista ceva in stilul parental care sa conteze sau diferenta este facuta in alta parte? Si daca „da”, unde?

Uneori, psihologia dezvoltarii seamana cu un roman politist, ai si tu acest sentiment? O duminica (saptamana) frumoasa, draga Watson! (just for fun: tatal lui Conan Doyle a murit cand acesta avea 24 de ani, dupa multi ani de suferinta generata de o boala mentala).


Publicat

în

de către

Etichete: