Am fost pasionat de posibilitatea calatoriilor astrale (in engleza „out of body experiences”). Am incercat si eu dar nu am reusit. Insa am intalnit o serie de oameni care afirmau cu tarie ca experimenteaza iesiri in afara corpului (cineva chiar la unul din grupurile mele experimentale). Nu aveam motive sa ma indoiesc de onestitatea lor (si nu am nici acum). Mi se parea o dovada puternica in favoarea spiritualitatii de tip dualist. Insa nu este asa. Este inca una din vrajitoriile uluitoare ale creierului. OBE-ul este o experienta iluzorie. Creierul, care simuleaza tot timpul realitatea, cel mai adesea cu succes, reuseste sa creeze, in acest caz, sentimentul ca esti in afara propriului tau corp si il privesti de undeva de deasupra.

In decembrie 2000 a fost realizata prima experienta extracorporala, intr-un laborator de neurostiinte, prin intermediul stimularii electrice a creierului. Medicul se numeste Olaf Blanke (Lausanne, Elvetia) si a lucrat cu un subiect pe nume „Heidi”. Fiindu-i stimulat girusul angular drept, Heidi comunica, in timp real: „Sunt sus pe tavan si ma uit la voi”. Curentul electric era apoi intrerupt: „Hei, am revenit, sunt din nou in corp”

Si ce daca, ai putea spune? De aici nu rezulta ca „spiritul” nu se poate separa de corp ci ca exista un punct in corp (in creier, mai exact) de natura a facilita acest fenomen. Nu vrei sa meditezi si la ipoteza alternativa? Creierul dispune de un numar enorm de harti neurale in care isi reprezinta corpul, partile corpului si procesele din corp. Uneori aceste harti (de exemplu cea referitoare la pozitia simtita in spatiu) pot fi perturbate sau chiar distruse. E natural ca si perceptiile sa se modifice corespunzator!

De pilda, la unii oameni, atunci cand fluxul sanguin din vasele de sange care converg spre girusul angular drept se modifica dramatic, hartile neurale configurate in aceasta zona sunt afectate si experienta pe care o creeaza este de plutire (in unele cazuri, alteori poti experimenta o uriasa confuzie privind prezenta ta in corp. OBE-urile sunt adesea raportate in experientele din preajma mortii („near-death experiences”). Nu e de asteptat? Hranirea creierului in acele momente atinge un prag critic.

Heidi era o pacienta epileptica. Nu este insa necesar sa te confrunti cu o afectiune neurologica grava pentru a experimenta „calatoria astrala” (cei care au vizitat Institutul Monroe pot depune marturie-problema lor, cred, era ca nu erau la curent cu teoria hartilor neurale). Este suficient ca, dintr-un motiv oarecare, hartile neurale ale corpului sa iasa din starea de sincronizare. Nu se intampla nimic in mod obiectiv! Totul este o experienta perceptiva tot asa cum a privi o frunza verde este o experienta perceptiva (frunza nu este verde, „verde” este ceva, o culoare, fabricata de creier in interior-culoarea nu exista acolo, in afara, desi oricine ar putea sa jure ca nu este asa). Asa cum o culoare este o experienta psihologica, stimulata de un obiect „colorat” din exterior, „plutirea” sau „experienta extracorporala” sunt, de asemenea, experiente psihologice, create, in acest caz, in interiorul capului (modificarea debitului sanguin in apropierea anumitor arii corticale).

Incet-incet, neurostiintele ne distrug toate iluziile. Pe masura ce avansam si intelegem tot mai bine arhitectura uluitoare si dinamicile neuronale suntem obligati, mi se pare, sa ne revizuim reprezentarile unor fenomene considerate, pana nu de mult, mistice, esoterice sau paranormale. Nimeni nu renunta usor la ceva, cu atat mai mult la idei dragi, alimentate de filosofii pe care se bazeaza stiluri de viata si optiuni existentiale. Avem si solutia de a evita aceasta cunoastere infricosatoare. Uneori, nu-i asa, e mai bine sa nu stii anumite lucruri pentru a putea crede in ingeri pazitori, aure, chakre, campuri subtile de energie, fiinte invizibile, zane si, desigur, calatorii in afara corpului. Suntem mult prea singuri in acest Univers pentru a refuza ispita existentei unor lumi secrete si, macar unele dintre ele, binefacatoare. Avem nevoie de iluzii pentru a trai. Inteleg foarte bine aceasta nevoie. Pe de alta parte, cred ca refugiul in reprezentari incarcate de magie, niciodata verificabile prin metode simple, de catre oricine (asa cum e verificata, zilnic, legea gravitatiei), ne indeparteaza de cea mai puternica resursa de care putem beneficia, reala prin excelenta si testabila oricand: un alt om, aflat langa noi. Un om care va muri, desigur. Insa deocamdata e viu. Un Tu.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin