Acesta este un articol publicat, initial, pe un alt site (in calitate de invitat).

Cursurile mele la facultate se apropie de final si, odata cu ele, implicit, si rolul de profesor.Un impuls nazdravan m-a acaparat astazi si asa le-am vorbit studentilor despre bullshit. Am dat exemple concrete si, desi am fost atent, nu sunt sigur ca nu am fost chiar eu unul dintre ele. Deoarece Newton nu a trait tocmai degeaba, adica sub efectul unei inertii foarte placute, ma grabesc, iata, sa impartasesc aceste ganduri si cu tine. Cum as putea sa te privez de acest spactacol anal-itic?

Exista trei tipuri de bullshit, intr-o clasificare pedanta:

  • Bullshit minor
  • Bullshit moderat
  • Bullshit de elefant

Bullshitul minor este atunci cand tu ma intrebi „Ce mai faci?” iar eu raspund „Bine!” (sau invers). Mi se pare inofensiv si, pana la un punct (sa zic o gramajoara?) acceptabil. Bullshitul moderat este peste tot, prin urmare nu e usor de identificat. Meseria mea ma biaseaza puternic in directia cuplurilor, familiilor si scolii (de la gradinita pana la facultate, studiile doctorale fiind incluse). Revin putin mai jos. Bullshitul de elefant e mai rar dar mai periculos. In plus, fiind mare, uneori curatenia dureaza ani in sir.

De pilda, bullshitul de elefant iti cere sa mori pentru tara ta (sa fii erou). De ce, insa, ma intreb exact ca un bou (ca sa rimeze cu „erou”), de ce nu ar fi mai interesant sa traiesti pentru tara ta (ii rog pe soldatii din Afganistan sa-mi raspunda prin sms). Tot bullshitul de elefant iti spune sa mori pentru Iisus, Allah sau Shiva, in functie de locul geografic in care te afli. Un drac impielitat se intreaba, bine adapostit in capul meu, daca nu cumva e o optiune mai inteleapta aceea de a trai pentru Dumnezeu (indiferent de versiune). In sfarsit, acelasi bullshit de elefant e de parere ca trebuie sa fii un om bun (sau corect, iubitor, calm, bland etc.) Nu ai putea, totusi, sa fii asa cum esti? (aici fac o diferenta, sper, fina, intre experienta, adica ceea ce simti, si comportament, adica ceea ce faci-pentru subtilitati de genul acesta citeste-i, te rog, pe altii sau chiar pe mine, in alte contexte)

Fiind aproape sigur ca sinele este schimbator (si, pentru a-i deruta pe unii romantici, scriind Sinele cu majuscula) nu vad cum ar putea cineva reusi sa fie, acum, altfel decat este. poate incerca, bineinteles. Credinta ca s-ar putea transforma e ceea ce eu numesc bullshit de elefant. Daca acum esti furios nu poti fi calm. Poate vei fi calm peste 30 de minute sau maine la aceeasi ora. Acum esti furios. Asa esti tu, acum. Acesta este Sinele tau. Poti incerca sa nu mai fii furios dar nu vei reusi. Ceea ce vei reusi, eventual, este sa pretinzi ca nu mai esti furios (daca esti foarte bun iti poti ascunde furia chiar de tine insuti, o performanta cu adevarat deosebita in care am o remarcabila expertiza si eu)

Suntem, in diferite grade, producatori de bullshit. Mintim!

A minti este o a doua natura. Se invata in familie si se exerseaza la scoala. Cei mai competenti primesc dreptul de a aparea la televizor si de a lua decizii cu impact social. Studiourile TV sunt locuri perfecte pentru a vedea bullshitul in toate splendoarea lui (poti incepe cu cabina de machiaj). Dar nu la ele si oamenii care le populeaza vreau sa ma refer acum ci la ceva mult mai apropiat de mine, anume la parinti si profesori.

Familiile si scolile, mi se pare, contin o abundenta de bullshit. Parintii pretind ca simt altceva decat simt iar copiii se modeleaza dupa ei (vezi teoria invatarii social-cognitive, daca esti mai sceptic). Profesorii pun in circulatie cantitati impresionante de bullshit cu ajutorul unor cursuri sau ore neinteresante, plictisitoare pana la starea de somn delta si lipsite de relevanta practica. Nu e de mirare sa elevii chiulesc iar studentii, daca li se permite, lipsesc. Uimitor este ca acesti oameni tineri, inca incomplet contaminati, reusesc sa reziste si sa mai pastreze, pe ici pe colo, urme de curiozitate, de interes cognitiv sau, in cazuri rarisime, de pasiune.

De ce nu se intampla, practic, nimic? (asta in cazul in care perceptia mea este corecta si nu este o alta forma de bullshit, generos gazduita de acest site cu-minte) Deoarece dimensiunile fenomenului il fac sa para normal. Dar eu nu-l gasesc normal! Mi se pare dezgustator si sunt revoltat (si nu ma intreba ce fac, deoarece acum scriu!) Am sentimentul ca a spune adevarul (singurul fel in care ne putem vindeca de bullshit) este o intreprindere atat de periculoasa incat cei care sunt inclinati sa o faca, privind putin in jur si observand lipsa de reactie, pasivitatea si, adesea, colaborarea entuziasta intru bullshit a semenilor prefera pozitia mai sigura, si mai comoda, de observatori binevoitori (si, eventual, detasati, adica o forma ceva mai sofisticata de bullshit spiritual, achizitionat in ashram-uri, locuri de retragere si manastiri Zen)

Inteleg prin bullshit moderat orice evaluare a unui aspect al realitatii prezentata ca un adevat absolut. „Nu ma iubesti”, imi spui tu. De unde stii? M-ai bagat in fMRI si mi-ai studiat sistemul limbic in timp ce te vizualizam? Ai un device prin care imi poti masura sentimentele? Esti genul de psiholog sufocat de propria lui omniscienta aroganta in timp ce pretinde ca este smerit? Nu ai de unde sa stii daca te iubesc, daca te-am iubit sau daca te voi iubi dupa ce asta micu’, Messi pe numele lui, ii sufla cupa cea mare lui Alex Ferguson (cel care a castigat tot ce se putea castiga pe aceasta planeta si ar fi cazul sa-i mai lase si pe altii).

Ceea ce tu stii, eventual (daca nu dormi sau nu ai consumat recent diferite substante psihostimulante),este daca te simti sau nu iubit(a). Acela este adevarul tau emotional! Nu este bullshit. Ti-as fi recunoscator daca mi-ai spune deoarece astefel relatia noastra are o sansa de dezvoltare. Tu imi spui cum te simti si eu iti spun cum ma simt. Pare simplu si usor insa e complicat si dificil. De aceea bullshitul este ispititor. Cam toata lumea il produce, la un nivel moderat, zilnic. Intr-o astfel de ambianta culturala, cu numeroase modele de rol si gratie unei conditionari cu debut de la primele respiratii, a minti ajunge sa ne defineasca. Suntem fiinte care mint. Nu am fost mereu asa si nu e necesar sa ramanem asa.

Putem spune adevarul, din cand in cand.

Il poti ruga pe profesorul tau sa-ti explice in ce fel ceea ce preda la curs are o minima legatura cu viata reala, admitand ca esti un student atat de idiot incat te miri si tu cum ai intrat la facultate dar, daca tot ai intrat si, mai ales, dai si niste bani, ai vrea sa te alegi cu ceva. Ii poti spune partenerei tale ca intentionezi sa te vezi cu o alta femeie, poate chiar sa faci unele lucruri necuvenite insa extrem de placute, deoarece nu-i mai suporti permanentele reprosuri, acuzatii si judecati sau, pur si simplu, nu o mai placi, si asta de mult timp, scutind-o astfel de indoieli si ideatie deloc paranoida, poate chiar de o cheltuiala insemnata cu un detectiv particular chipes.

Cu siguranta sunt deformat de practica profesionala dar nu ma pot impiedica (lipsindu-mi autocontrolul) sa nu remarc bullshitul tulburator din relatiile de cuplu, confuzia dintre realitate si dorinta, incercarile mereu reinnoite de a-l schimba pe celalalt sau pretentiile comice ca lucrurile sunt ok cand gunoiul de sub pres incepe sa rivalizeze cu Mont Blanc-ul pe care un tanar pe care il stiu il va escalada in curand (daca il va lasa partenera de cuplu!)

Parinti care inca nu stiu sa spuna „Te iubesc” (desi chiar asta simt) dupa cum alteori sunt incapabili sa spuna „Ma tem pentru tine” sau „Imi vine sa te lipesc de perete”, educatori si profesori care ar pleca primii de la propriile lor ore, parteneri care se suspecteaza, se controleaza sau incearca in zadar, dar perseverent, sa fie altcineva decat sunt, plus bloggeri si terapeuti dornici sa fie faimosi si sa salveze umanitatea (not me, not me!), iata un mix ciudat si apetisant, un fel de mancare pe care il puteti servi (dumneavoastra, domnule si dumneavoastra, doamna!), va rog, in aceasta dupa-amiaza sau, daca nu aveti timp, fiind ocupati cu bullshitul personal, intr-una din zilele urmatoare despre care ati aflat, sper, ca sunt putine (adica nedepasind, in medie, 365 ori 80).

Aceasta este o mostra stilizata din ceea ce vorbesc cu studentii mei la facultate si, din motive care imi raman obscure, pare sa-i intereseze. Fiind sfarsit de semestru si de an universitar, le-am vorbit si despre moarte, subiectul meu adorat, asigurandu-i ca vor muri, lucru pe care, dragul meu cititor, ti-l aduc si tie la cunostinta desi, daca esti precum cei mai multi oameni, in proportie de 90% nu ma vei crede. Pana atunci, insa, mai avand de petrecut cateva clipe pe aceasta piatra mai mare numita planeta Pamant, iti propun sa-ti ridici antenele si sa detectezi bullshitul din jurul tau (stiu ca ai vrea sa incepi cu seful tau si tocmai de aceea te invit sa fii mai creativ). Nu, sub nicio forma nu ma gandesc sa incepi cu tine. Incepe cu mine! Un articol din seria bullshit de elefant, cu mici sclipiri, dureroase, de adevar. Sau invers.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin