Experiment mental. Fie A si B doua persoane. A este un barbat, B este o femeie. A este indragostit de B care, vai, este casatorita. Desi respecta stravechea institutie si nu vrea sa creeze probleme, A decide sa-si asume sentimentele. El scrie un mail si il trimite lui B, de pe cel mai aclamat smartphone al anului 2009, un Motorola Droid. Foloseste, vreau sa spun, un dispozitiv foarte inteligent (si scump).

Iata ce-ti propun: sa presupunem ca mail-ul nu pleaca spre destinatar deoarece telefonul ingenios, pe care il voi numi in continuare Droidul, se opune in mod activ. Cu alte cuvinte, evalueaza mesajul lui A catre B ca amenintator pentru amandoi („le va complica viata”) si decide sa saboteze actiunea. Crezi ca este posibil? (candva, in viitor) Daca Droidul ar putea alege ce mesaje sa trimita si ce mesaje sa cenzureze, fara sa fie programat in acest sens, ne-am putea gandi ca este inzestrat cu constiinta. Mai mult decat atat, deoarece se opune libertatii de exprimare a lui A, s-ar putea chiar simti vinovat (adica ar avea o constiinta vinovata). Este ca si cum telefonul ar avea un Eu si de la nivelul acestui Eu, in exemplul de mai sus, ar hotari ca nu este potrivit sa coopereze cu dorinta lui A, impiedicand transmiterea mesajului (sau stergandu-l brusc din memorie)

Ok, telefonul tau nu face asta acum (cu atat mai putin al meu, fiind unul preistoric-asa era in mai 2010, intre timp am luat masuri, n.m.). Insa undeva peste 10 sau 10.000 de ani oare ar fi posibil? Este faimoasa problema a masinilor capabile de constientizare. Insa este o problema in doi pasi:

1. masina sa fie capabila de constiinta de sine, adica sa se recunoasca pe sine ca o masina (sa zic fiinta?) diferita de oricare alta, altfel spus sa dispuna de un Eu (sa aiba o identitate)

2. masina sa dispuna de o teorie a mintii, adica sa-si poata reprezenta nu doar ceea ce se afla in mintea ei ci si ceea ce se gaseste in mintea lui A („vrea sa-si exprime sentimentele fata de B, indiferent de riscuri”)

Am dat acest exemplu pentru a sublinia ca simpla recunoastere de sine (in oglinda, de exemplu) nu este suficienta pentru a vorbi, intr-un sens complet, de constiinta. Nu e suficient sa stii ca tu esti, diferit de oricine altcineva (un Droid, un om, un motan). „Eu sunt cel ce sunt” este doar inceputul constientizarii (Yahve, i’m sorry). „Eu sunt” este piatra de temelie a identitatii insa nu spune nimic despre altul (singuratatea misterioasa a lui Dumnezeu, ar spune unii). Evolutia constiintei il solicita pe Tu. A intelege, a simti (prin empatie) sau doar a-ti imagina ce este in mintea lui Tu este pasul urmator in dezvoltarea constiintei. Asta inseamna sa ai o teorie a mintii (ceea ce copiii de 3 ani nu reusesc, vezi articolul  mai vechi despre Sally).

Ce crezi, cainele tau are o teorie a mintii? Sau hamsterul? Poate pisica tolanita acum intr-un colt al patului?  Micuta girafa de apartament? Si daca raspunsul e pozitiv, cat de complexe sunt aceste teorii? Nu-i asa ca sunt in mod fatal limitate, asemenea programelor din smartphone? Crezi ca simpatica mata va invata vreodata sa citeasca abecedarul? Oare hamsterul s-ar putea uita la televizor la o emisiune despre experimentele lui Skinner cu sobolani albi? Cainele ar putea canta la contrabas?

Intre oameni si animale pare a exista un prag imposibil de trecut de catre ultimele (dar accesibil in sens invers, si nu ma refer doar la imbatranire). Cumva asta face constiinta noastra infinit de pretioasa? Mie asa mi se pare. Oscilez inca intre Droid si HTC Desire. Dar asta e o alegere simpla, intre doua masini. Faptul ca exista oameni constienti ma lasa cu gura cascata.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin