24 cu 6 (si nu ma refer la presiunea arteriala)

Fiind miercuri (ieri), am continuat cu un grup de iubitori ai psihologiei prezentarea clasificarii VIA (The Values in Action Institute, creat de fundatia Mayerson in 2000, initial pentru a sprijini cercetarea empirica a dezvoltarii pozitive la copii si la adolescenti). Cele 24 de trasaturi de caracter sunt grupate in jurul a 6 virtuti. Am dedicat un articol anterior virtutii numite intelepciune si urmeaza un altul despre curaj.

Insa inainte de a face asta vreau sa trec in revista cateva din criteriile urmarite de echipa condusa de Christopher Peterson (profesor la University of Michigan din 1986):

  • Omniprezenta (calitatile sunt universal recunoscute, aproape in toate culturile)
  • Sentimentul de implinire (faptul de a manifesta una din calitati/trasaturi este satisfacator prin el insusi)
  • Valoarea morala (trasaturile sunt considerate dezirabile prin ele insele)
  • Produc admiratie (manifestarea lor nu reprezinta o amenintare pentru altii si nu-i determina pe oameni sa fie gelosi ci, dimpotriva, sunt insufletitoare si inspiratoare)
  • Sunt trasaturi (sunt suficient de stabile, precum trasaturile de personalitate si permit identificarea unor diferente individuale)
  • Sunt masurabile (ceea ce le permite sa fie subiectul unei cercetari stiintifice)
  • Sunt distincte (nu se suprapun decat intr-o foarte mica masura)
  • Au un opus polar (o trasatura „negativa” corespondenta)

Hai sa luam un exemplu: „dragostea de cunoastere”, asociata cu virtutea intelepciunii. Ti se pare ca raspunde criteriilor de mai sus? Pentru a fi mai provocator: ti se pare ca se aplica si in cazul tau? Ca (fost) profesor, trebuie sa marturisesc, aici si acum, ca am urmarit mereu prezenta acestei trasaturi la studentii pe care i-am intalnit si m-am simtit recompensat atunci cand, nu foarte des, am dat peste ea.

Este ceva minunat sa ai un elev sau student dornic sa invete,  din interior motivat sa citeasca si sa inteleaga, neavand liniste pana cand nu se lamureste cu un subiect si, dupa ce finalizeaza, trecand imediat la altul. Dar de ce sa ne limitam la rolul social de student? Ca parinte, nu ai vrea sa ai un copil care sa aprecieze cunoasterea? Ca angajator (manager), nu ti-ai dori ca membrii echipei tale sa-si doreasca sa se perfectioneze (nu in sensul unui ideal nevrotic) si, pentru asta, sa vrea sa aprofundeze domeniul in care au ales sa se dezvolte? Iti doresti studenti, copii sau angajati apatici, plictisiti, inerti, rezistenti intelectual (adica rigizi si opaci) sau, la limita, detestand cunoasterea si desconsiderand evolutia cognitiva?

Din perspectiva opusa, vrei ca profesorii, parintii sau sefii tai sa fie insensibili la dezvoltarea cognitiva, convinsi ca deja stiu tot ce e de stiut si ostili fata de nou? Care e cea mai potrivita atitudine in cazul unui psiholog sau psihoterapeut in raport cu descoperirile din neurostiinte? O aroganta respingere a lor („ce mare lucru, niste sinapse si neurotransmitatori!’) sau o nevoie de a intelege aceste subtilitati biologice cu certe corespondente psihologice?

Dar in cazul unui utilizator Windows 2.0? (din 1987) Ar fi dezirabil sa afle ce e cu Windows 7 sau, macar, ce beneficii ofera Windows Vista? (2006) Sau, in cazul unui chirurg, ar merita sa invete cum pot fi extirpate trompele uterine folosind tehnologia laparoscopica? Evident ca intrebarile mele sunt retorice. Cu toate acestea, dragostea de cunoastere nu este nici pe departe identica la oameni. Ea poate fi universal valorizata insa nu este universal asumata. Si tocmai pentru ca manifestarea ei inca nu reprezinta regula, atunci cand intalnesc pe cineva care o incarneaza (si nu conteaza daca are 5 ani sau 35 de ani), sunt incantat.

Pare desuet sa vorbim despre virtuti in anul in care iPhone 4S se vinde deja in cateva milioane de exemplare la putin timp dupa lansare. Insa nu este! A-ti dori sa fii o persoana mai inteleapta (sau mai curajoasa) nu are nicio legatura cu aplicatia Siri. Si nici cu Android 4.0 Ice Cream Sandwich (sper ca IT-istii sa nu ma inteleaga gresit). E doar saltul fiintei tale din sfera abilitatilor sau talentelor (in mare parte innascute) pe un alt palier existential, al trasaturilor pe care le poti cultiva (si consolida) in mod constient. Si nu-mi spune ca intr-o zi oricum vom muri, deoarece stiu prea bine asta. Ma intereseaza insa nespus cum vom trai pana in acel moment.


Publicat

în

de către

Etichete: