Arhive pentru aprilie 14th, 2012


  1. 1. The Nurture Assumption, Judith Rich Harris, 2009, Free Press. Prima editie a aparut in 1998 si a generat o dezbatere uriasa (care nu s-a terminat nici in ziua de astazi) in jurul unei idei (sustinuta cu argumente) lansate de, la vremea aceea, o ilustra necunoscuta (in sensul ca nu facea parte din lumea academica): parentajul nu determina ceea ce un copil, la adultete, ajunge sa fie.

Poti sa mai citesti o data (sau de mai multe ori) afirmatia de mai sus deoarece ea arunca in aer toate presupunerile culturii in care traim. Cartea a urmat unui articol exploziv acceptat de Psychological Review, un jurnal academic in care niciun roman nu cred ca ar putea publica in urmatorii 10 ani si care din 100 manuscrise primite (cine indrazneste sa trimita) respinge 85. Insa articolul lui Judith Rich Harris era atat de bine scris incat nu doar ca a fost acceptat pentru publicare desi autoarea nu avea un doctorat in psihologie ci chiar a primit, din partea APA, premiul George A. Miller (o ironie extraordinara a sortii, acesta fiind chiar profesorul care, cu 37 de ani inainte, o informase printr-o scrisoare oficiala ca nu se califica pentru programul doctoral de la Harvard).

In prefata primei editii Steven Pinker (de ale carui lucrari un psiholog profesionist nu are voie sa nu stie) scria: „this electrifying book has been one of the high points of my career as a psychologist” si „I predict it will come to be seen as a turning point in the history of psychology”.

Dincolo de originalitatea ideilor (mereu mi-au placut revolutionarii) si de claritatea remarcabila a argumentarii (ma topesc dupa femeile cu o inteligenta extrem de penetranta), mai exista un motiv (non-stiintific) pentru care o apreciez pe Judith Rich Harris: este bolnava si isi petrece majoritatea timpului in casa (are mari dificultati de deplasare). Sufera de o boala autoimuna, daca tanjesti dupa amanunte morbide.

Ma intreb (cu cinism, fireste!) cati din expertii in parenting din Romania sunt la curent cu ideile tulburatoare ale acestei femei, acum in varsta de 74 de ani. Nu se pune problema sa le imbratiseze ci sa fie constienti ca exista o alta perspectiva asupra subiectului mereu important al gradului in care parintii influenteaza, sau determina, sau distrug, personalitatea adulta a celor care le-au fost copii.

Sunt ingrozit de faptul ca am aflat foarte tarziu de aceasta lucrare dar ma bucur ca, in cele din urma, am dat de ea. Mi-ar fi placut, atunci cand eram profesor, sa le pot comunica studentilor mei ideea cu totul contraintuitiva ca parintii nu produc efecte pe termen lung asupra dezvoltarii personalitatii copiilor. Nu mai pot face asta dar pot pune la dispozitie (intr-un moment in care vad o fotografie cu 8 barbati seriosi aducand lumina de la Ierusalim, cu ajutorul unui charter alimentat, probabil, si cu energie divina) celor care sunt fie curiosi fie dornici sa scape de indoctrinarea scolilor de psihoterapie, un document istoric.

Construit de Sorin