Arhive pentru septembrie 17th, 2011

Conform unor calcule simple, facute pe baza datelor puse la dispozitie de Vechiul Testament, Pamantul nu poate avea o vechime mai mare de 5.000 de ani. Cu toate acestea, pana in prezent au fost gasite o multime de oase ce par a avea varste mult mai respectabile (milioane de ani). E posibil ca procedura folosita de oamenii de stiinta (cu ajutorul unui izotop al carbonului, descoperit in 1940) sa fie gresita desi nimic nu a invalidat-o pana in acest moment. Dar si mai probabila, mi se pare, e actiunea deliberata a lui Dumnezeu de a plasa in mod intentionat aceste oase, in diferite puncte ale planetei, pentru a testa credinta in El.

Suntem, azi (articol publicat in decembrie 2010), in ajunul nasterii lui Iisus, considerat singurul fiu al lui Dumnezeu. Insa daca am trai in China sau India am crede oare acelasi lucru? Oare la Bagdad am fi la fel de prinsi de vraja acestor zile? Sau pe o planeta aflata in cea mai apropiata galaxie? Poate ca orientarea religioasa este, in cele din urma, o problema de geografie si, de la un punct incolo, de astronomie? Sau Dumnezeu a creat in mod intentionat alte religii, inclusiv agnosticii si ateii, pentru a testa adevarata credinta?

Nu cunosc raspunsul la aceste intrebari. Stiu insa sigur ca suntem o colectie de oase.

Construit de Sorin