Barkow, Cosmides, Tooby. Daly si Wilson. Buss. Si Steven Pinker, desigur. Le sunt recunoscator acestor oameni. Ei si altii ca ei (Kenrick, in cazul in care citeste articolul!) m-au ajutat sa inteleg ceea ce psihologia mai „veche” nu reusise in niciun fel (unul argumentat, vreau sa spun). Da, natura umana contine o serie de adaptari sau mecanisme psihologice selectate evolutionist. Ele seamana cu adaptarile fizice cu diferenta ca sunt specifice creierului. Ne predispun sa simtim, sa gandim si sa actionam in anumite feluri (iti amintesti articolele despre gelozie?). Nu ne constrang irevocabil ci ne predispun. A intelege asta ne poate ajuta sa devenim mai toleranti si, poate, mai blanzi cu cei din jur (si cu noi insine), fara a confunda aceasta atitudine cu renuntarea la limitele comportamentale sau cu auto-indulgenta. Psihologie evolutionista, de care unii psihologi inca se tem (sau nu o pot accepta, fiind inflexibili).
O intrebare provocatoare pentru psihologia evolutionista se refera la constiinta de sine (self-awareness) sau, mai pe scurt, la sine (self). De ce avem constiinta de sine? De ce a fost selectata aceasta adaptare?
Poti spune ca avem constiinta de sine deoarece avem un suflet nemuritor iar constiinta este un atribut fundamental al lui. De acum stii (daca esti un vizitator mai vechi) ca acest tip de credinta (intr-o esenta spirituala) te asaza in categoria spiritualitatii dualiste, neverificabile (enunturi care nu pot fi testate). Si eu am facut parte din aceasta categorie insa dovezile la care m-am autoexpus (lucky me?) au devenit, in timp, coplesitoare, asa ca astazi imbratisez pozitia stiintifica.
Totusi, cum a aparut sinele si, mai ales, de ce a fost retinut (si dezvoltat) de selectia naturala? In ce fel sinele sporeste sansele de supravietuire si reproducere? De ce o persoana cu o constiinta de sine mai extinsa are sanse mai mari la o viata mai lunga si de calitate mai buna? Din multimea raspunsurilor posibile, cel pe care il agreez in cea mai mare masura este urmatorul:
Constiinta de sine permite o autoreglare superioara.
Sa-ti dau un exemplu: organismul cui va fi intr-o stare mai buna peste 10 ani, al unei persoane care consuma in mod regulat alcool, avand de infruntat, a doua zi, stari foarte neplacute si, cu toate acestea, nu poate renunta sau al unei persoane care experimenteaza exact aceleasi consecinte dar gaseste puterea de a diminua consumul si chiar de a-l stopa? Cine, dintre cele doua persoane, va avea peste 10 ani (sau 20, sau 30) o stare de sanatate mai buna, fiind capabila, de exemplu, sa fie un parinte capabil sa alerge cot la cot cu pustiul lui sau sa o insoteasca, pe bicicleta, pe fetita lui de 6 ani? Cine se va prabusi, epuizat, urcand in viteza 4 etaje? Cine va avea nevoie de mai multe medicamente, in detrimentul altor cheltuieli, pe care bugetul familiei nu le mai poate suporta?
Oamenii cu un nivel superior de constienta sunt mai avantajati, pe termen lung.
Insa cum sa initiezi sau sa amplifici acest proces? Cum sa actionezi astfel incat, in oamenii care conteaza pentru tine, sa trezesti aceasta dorinta, pe de o parte, si sa-i ajuti sa-si asume responsabilitatea pentru ea, pe de alta parte? Iata la ce fel de intrebari este chemata sa raspunda psihologia zilelor noastre, in conditiile in care educatia opresiva s-a dovedit a fi un esec („Trebuie sa mananci toate legumele pentru ca asa spun eu, mama ta! Pentru ca eu stiu mai bine ca tine!”. Si pentru ca, dar acest lucru nu mai este spus, „eu am putere asupra ta, deocamdata!”.)
E nevoie, pentru a raspunde la ele, nu doar de multa inteligenta, in opinia mea, ci si de multa creativitate. Pana una-alta, pentru moment, vreau sa-ti descriu un experiment in care cativa psihologi isteti (sau vicleni?) au manipulat o serie de fiinte inocente si pure din punct de vedere spiritual.
Totul s-a intamplat de Halloween. Imagineaza-ti ca ai 5 ani, locuiesti in acelasi cartier cu mine (in suburbii, normal-poate la Ciorogarla, in echivalent mioritc?) si ma vizitezi. Eu te primesc in casa, te intreb cum te numesti (a avea un sine inseamna a avea un nume) si te trimit intr-o camera alaturata, plina cu bunatati (din perspectiva ta-parintii tai ceva mai obsedati de alimentatia corecta ar putea fi indignati). Nu inainte de a-ti spune ca poti lua orice bomboana sau prajitura doresti insa nu mai mult de una.
Tu esti singur(a) in camera si poti lua mai multe bomboane, evident, deoarece nu te controleaza nimeni. Ghici ce s-a intamplat? Unii copii s-au conformat instructiunilor iar altii nu. Dar stii de ce? Stii cum au fost determinati copiii sa respecte cerinta formulata de gazda? (fara sa se recurga la control, subliniez asta)
Presimt ca nu vrei sa-ti dau raspunsul peste o saptamana (toleranta redusa la frustrare?). Iata la ce mijloc ingrozitor de manipulare a tinerelor suflete au apelat psihologii: in cazul copiilor din grupul experimental au instalat o oglinda.
O oglinda a facut diferenta?
Ihm! Copiii care se vedeau in oglinda deveneau mai constienti de sinele lor si se abtineau de la a indesa in sac mai multe prajituri desi puteau face asta fara nicio problema (nu existau consecinte). Copiii din situatia „fara oglinda” au transgresat regula („cum as putea fi atat de fraier incat sa plec de aici cu o singura prajitura?”).
Ah, si inca un amanunt: de Halloween copiii se imbraca in costume (unele extravagante). Cu alte cuvinte, identitatea lor este (relativ) ascunsa. Nu a contat! Daca se puteau vedea in oglinda erau mai capabili sa reziste tentatiei (in medie, desigur). Erau suficient de constienti (cei care fusesera intrebati cum se numesc) de sinele lor pentru a face ceea ce era potrivit sa faca (sa respecte regula instituita de gazda).
Oglinda (fizica) ne aminteste de sinele nostru. Stii, insa, ca exista si alt fel de oglinzi?
„Self-awareness and transgression in children: Two field studies”
Beaman, Arthur L.; Klentz, Bonnel; Diener, Edward; Svanum, Soren
Journal of Personality and Social Psychology, Vol 37(10), Oct 1979, 1835-1846.