Dupa articolul despre magruderi, publicat ieri (6 august 2010, n.m.), unul din fostii mei „copii”, acum adult platitor de taxe, participant la congrese si prieten cu un tanar neuroscientist roman, despre care sper sa auzim in curand, avand in vedere in ce laborator lucreaza, imi spune ca vorbeste despre Asch si Milgram de cate ori are ocazia. Excelent, ma gandesc, un inceput bun si o sansa de ridicare a nivelului de constientizare publica a mecanicii oarbe pre-instalate in mintile noastre. Astept cu interes anii in care, cel putin in publicul educat, si mai ales in cel specializat in facultatile de psihologie, nume precum David Phillips (efectul Werther), Ellen Langer (iluzia controlului), Simons si Levin (orbirea la schimbare), Chapman (corelatii iluzorii), Schkade si Kahneman (iluzia de concentrare), Kenrick (efectul de contrast), Pandelaere si Dewitte (biasul de afirmare) sau Petty si Cacioppo (credibilitatea ca indiciu periferic) sa fie la fel de cunoscute.
Iti vine sa crezi ca la toate efectele de mai sus e posibil sa fi fost expus ieri? (sau azi, in urmatoarele ore) Mai mult, ce parere ai de posibilitatea ca cineva sa cunoasca fie si unul singur dintre ele (lista mea e departe de a fi exhaustiva) si sa-l foloseasca deliberat? Nu vreau sa te arunc in hatisul interpretarilor paranoide dar nici nu vreau sa crezi ca toti oamenii inainteaza prin viata ghidati de ceea ce unii specialisti numesc „realism naiv”. Cu alte cuvinte, lumea e plina de fraieri (eu ma descopar, periodic, drept unul din ei), adica de oameni care ajung sa se supuna, automat, fara sa-si dea seama nici macar mai tarziu, unor tehnici bazate pe principii psihologice studiate atent sau doar intuite in mod genial.
Nu-i putem elimina pe profesionistii persuasiunii, cu sau fara diplome, si nici nu ar fi etic, in viziunea mea (in fond, ei nu constrang pe nimeni), dar ne putem apara de strategiile manipulative prin singurul mijloc aflat la dispozitia noastra: o cunoastere avansata. Dupa ce am ezitat indelung, cu ochii la ucenicul vrajitor aflat in fiecare dintre noi, am hotarat sa scriu, cel putin din cand in cand, despre aceste subiecte al caror control intelectual ii poate deosebi pe psihologii diletanti de cei profesionisti (sau pe cei dotati cu o buna intuitie psihologica, dar nealfabetizati si straini de „goagal” de semenii lor mai inocenti si tragic agatati de un guvern slab).
Sigur ca, aflat in posesia unui asemenea tip de informatii, vei fi tentat, cel putin uneori, sa le folosesti in favoarea ta. Oare asta ma face responsabil si pe mine? Cred ca da, intr-o anumita masura, si accept asta, numai pentru posibilitatea opusa, mai atragatoare, anume ca le vei da si tu mai departe (usurandu-mi povara-joking!), largind sfera de intelegere a unor fenomene subtile, adanc incrustate in mintile noastre. Desi nu cred in intalnirea misterioasa dintre o fecioara si o fantoma, urmata de nasterea unui copil exceptional care a murit si apoi a inviat (dar nu a mai revenit pe Pamant, desi a promis), ritualul de Paste mi se pare emotionant: lumina trece de la o lumanare la alta. Acesta imi pare a fi destinul cunoasterii. Lumina care a ajuns la mine, pe cai uneori surprinzatoare, o dau si eu mai departe. Cu ce scop? Jocul mi se pare mai interesant daca oamenii sunt mai constienti. Playing with me?