Arhive pentru februarie, 2012

Scriam in 2006, in  Calea vrajitorului: „Partile exista separat numai in plan conceptual. Realitatea este ca un monolit. Nu poate fi indepartat nimic. Dar totul poate fi transformat, reorganizat, prelucrat, innoit, remodelat. Cine sau ce este aceasta Realitate? Nu se poate spune. Nu poate fi descrisa. Este un mister. O pot numi Sinele sau Dumnezeu fara sa aduc un spor de cunoastere. Ii pot spune Tao sau Absolutul Divin. Conteaza? O cascada este mai putin cascada spunandu-i  waterfall?” (pg. 19)

Suntem in 2011. M-am schimbat in unele feluri dar nu am renuntat la ideea de mai sus. In continuare Realitatea ma surprinde si imi scapa printre degete. Sunt putin mai constient de tiparele ei dar in continuare mi se pare de necuprins, adica misterioasa. O pot contempla acum din mai multe perspective. Mai exact, o pot privi nu doar dintr-un unghi mistic ci si intr-o cheie materialista (chiar eliminativ materialista-vezi Francis Crick si Patricia Churchland). Simt ca m-am imbogatit. Gasesc viata absolut delicioasa, evident, cu exceptia momentelor cand specia umana mi se pare dezgustatoare (prin rapacitate, agresivitate gratuita, prostie monumentala)

Mmm, am zis ceva despre dezgust? Hai sa-ti povestesc despre un baiat pe nume Paul Rozin (daca ai inceput sa ma cunosti cred ca iti dai seama cu ce se ocupa: da, face experimente la University of Pennsylvania). De data asta nu-ti descriu experimentul ci te invit sa-ti imaginezi ca participi la el (sau la o varianta a lui).

Imagineaza-ti ca am facut rost de un tricou purtat candva de Adolf Hitler, excelent conservat. Tricoul a fost foarte bine spalat de o masina pe nume Whirlpool (sau Bosch, e posibil sa le incurc). Vrei sa il porti pentru o zi? Gandeste-te bine, e vorba doar de un tricou. E adevarat, a fost purtat de unul dintre cei mai mari criminali din istorie.

De fapt, am mai multe piese de imbracaminte gen tricou (spalate, repet insistent!), purtate de un violator-criminal in serie, un pedofil si, surpriza, cel mai mare dusman al tau (daca vrei, o gasesc si pe nenorocita care ti-a sedus partenerul si s-a casatorit cu el, lasandu-te fara contul din banca). Ai fi de acord sa le porti?

Ce zici, insa, de tricoul purtat de o pesoana infecatat cu virusul HIV? Daca tu il refuzi, ai accepta sa il poarte fetita ta? (ii gasesc unul, exact marimea ei) Simt ca iti sunt tot mai simpatic, mai ales daca am adus vorba de copiii tai. Dar ce zici daca te-ai muta in casa unui fost bolnav de SIDA, acum decedat? Sau in casa unei prostituate? (aveau loc orgii, daca vrei amanunte) Asa este, aceste case au fost curatate, zugravite, renovate. Sunt ca si noi. Ce zici, te muti?

Vrei sa intram si intr-o zona plina cu prejudecati rasiale sau etnice? Vrei tricoul unui tigan cocalar, tata denaturat a 10 puradei? Sau, daca esti israelian, te intereseaza tricoul purtat de un terorist arab? Ma pot opri cu exemplele sau inca nu ai prins ideea?

Este vorba despre dezgust, contaminare si puritate. Asta a studiat Rozin. Avem o aversiune innascuta (hardwired) fata de impuritati? Avem, in diferite grade! (vorbeste cu un obsesiv care se spala pe maini la fiecare 50 de minute) Cautam ceea ce este natural? Desigur, nu cunosti niciun amator de hrana organica? (pe cate alimente din frigiderul tau scrie „100% natural”?) Ne e frica de contaminarea cu virusi, bacterii si alte fiinte premiate la concursuri pentru capacitatea lor de a fi dragalase? (nu-ti vine sa devii materialist cand le studiezi?)

Da, pentru ca suntem oameni si am evoluat in medii in care evitarea impuritatilor a fost (si este, in continuare) un avantaj pentru supravietuire. Avem acest bias neuronal care ne predispune catre puritate si naturalete (iar unii ajung la extreme, daca nu comice, cel putin enervante pentru cei din jur-stii si tu pe cineva care sta 3 ore in magazin, citind etichete in cautare de aditivi?). Totusi, daca ai fost precum subiectii lui Rozin, de ce ai ezitat sa accepti tricoul?

Hitler, violatorul, bolnavul de SIDA, teroristul, cateaua aceea jegoasa-acesti oameni il purtasera si ei, intr-adevar, dar nu imprimasera nimic in el! Insa tu nu crezi asta! Crezi ca si dupa spalari repetate inca se mai afla ceva acolo, ceva murdar sau periculos. Nu murdar in sens fizic ci in sens moral. Sau spiritual. Crezi in „energii”! Crezi in esente spirituale care se transmit si se imprima in tricouri, case, poate si pahare sau farfurii (ai manca din aceeasi farfurie din care dr. Lester a savurat creier pane-dr. Hannibal Lester, daca te-a lasat memoria explicita, personajul interpretat memorabil de Anthony Hopkins, un tip care avea probleme serioase cu alcoolul)

Poate ca ai dreptate? (iar eu gresesc) Sau esti prizoniera mintii tale irationale? (si eu la fel) Desi stiinta te asigura ca tricoul „contaminat” este, in realitate, nepericulos (nu contine „urme” din personalitatea fostului purtator) ceva mai adanc din tine (pot sa spun „preistoric”) se impotriveste. Oare in cate alte feluri suntem la fel de naivi si speriati?

Nu stiu dar stiu altceva: nu este obligatoriu sa ramanem asa. Ne putem elibera, putin cate putin, de prejudecati, de frici primitive, de credinte irationale si de idei copilaresti. Doare, stiu prea bine asta. Dar este si excitant, te asigur. Ia tricoul acela si poarta-l cateva zile! Si daca ajungi la spital, iti dau eu telefonul unui doctor foarte bun, caruia din pacate i-a ars casa.

Paul Rozin, Sensitivity to  indirect contact with other persons: AIDS aversion as a composite of aversion to strangers, infection, moral taint, and misfortune, 1994, Journal of Abnormal Psychology(495-504) si

Operation of the laws of sympathetic magic in disgust and other domains, 1986, Journal of Personality and Social Psychology (703-712)

Zilele trecute (in iulie 2011) cativa oameni au fost expusi (oare de catre cine?) unui tabel plin cu cifre de tipul 0.52, 0.24, 0.36, 0.07. cifrele reprezentau corelatii, pentru diferite trasaturi de personalitate, ale gemenilor identici respectiv fraterni crescuti fie impreuna fie separat. Daca esti familiarizat cu genul acesta de cercetare ai putea crede ca e vorba de faimosul studiu Minnesota (cei doi frati separati la nastere care s-au facut amandoi pompieri, unul in New Jersey, celalalt in Queens, New York-acesta e doar un exemplu)

Ei bine, nu! Era studiul Tellegen et al., din 1988. Din el rezulta ca numeroase aspecte ale personalitatii sunt puternic influentate de factori genetici. Asa se explica de ce gemenii identici crescuti impreuna au acelasi nivel de corelatie cu gemenii identici crescuti separat pe cand gemenii fraterni crescuti impreuna au niveluri ale corelatiilor mult mai mici (0.06, de pilda, la „controlul impulsului”:adica tu esti capabil sa nu-l pocnesti pe fratele tau cand iti mananca, din nou, prajitura in timp ce el, cand tu faci acelasi lucru, te baga un spital cu un croseu pe care il vei putea vedea maine, daca ai nervii tari, la meciul lui Bute de la Romexpo)

Prin urmare, daca te invinovatesti pentru inclinatia ta catre anxietate („nu sunt capabila sa-mi controlez aceste reactii vegetative”, gand urmat de prabusirea stimei de sine) am o veste buna: intr-o buna masura nu este vina ta. Nu ai avut noroc la loteria genetica (stiu, aceasta veste poate fi usor deprimanta insa sigur nu genereaza culpabilitate nevrotica) Te-ai nascut, pur si simplu, cu o predispozitie de a reactiona disproportionat la unii stimuli amenintatori. Cu timpul, cu ceva disciplina si cu ajutorul unui terapeut care ar putea admira poezia dar nu o practica in meseria lui, iti vei dezvolta modalitati de coping suficient de bune.

Ce te faci insa cu „traditionalismul”? (o alta trasatura din studiul Tellengen influentata genetic) Nu dispera, ai putea, de exemplu, sa intri in contact mai des cu unele idei liberale (nu de pe acest blog, unde s-ar putea sa nu poti tolera libertatea pe care o promovez) si „sa invingi gena”, adica sa-i limitezi manifestarea spontana. Cuvantul cheie este efort (daca nu ai o reprezentare a lui imagineaza-ti ca te antrenezi pentru Olimpiada de la Londra)

Dar care sunt acele gene implicate exact in timiditate sau impulsivitate? Inca nu stim insa ce crezi ca fac cercetatorii din domeniul geneticii moleculare? Da, asta fac:lucreaza! (au si laboratoare, din fericire). Dolan, Anderson si Deakin, de exemplu, au descoperit ca persoanele cu niveluri scazute de serotonina tind sa fie mai agresive decat alti oameni (intelegi ce scuza buna tocmai ti-am furnizat pentru reactiile tale agresive?)

Relationship between 5-HT function and impulsivity and agression in male offenders with personality disorders, 2001, British Journal of Psychiatry

Intr-o masura poate mai mare decat suntem pregatiti sau capabili sa acceptam comportamentele noastre sunt influentate de gene dar nu direct, in sensul ca nu exista o „gena a divortului” (da, s-a gasit o astfel de corelatie, nu-ti vine sa crezi, nu-i asa?) ci indirect, pe urmatorul traseu: gene-proteine-neurotransmitatori-dispozitii,emotii, impulsuri-trasaturi de personalitate.

Ai vrea sa stii cumva si de alte corelatii, daca tot te-am socat cu divortul? (oh, voi terapeuti predispusi la psihologizare, cum oare veti integra aceste descoperiri nesuferite?) Cauta-le, dragul meu vizitator, eu nu fac decat sa-ti trezesc curiozitatea si, poate, sa te stimulez sa nu vrei sa traiesti in ignoranta si iluzie, adica, pentru a umbla putin la sertarul cu metafore, in intuneric.

Pe mine intunericul acesta (cognitiv) ma sperie, nu-mi da pace si ma determina sa intreb, sa intreb din nou si, uneori, sa gasesc si un raspuns provizoriu. Tu esti o persoana cu un nivel mai inalt de certitudine. Aha, cum stii ca nu este rigiditate intelectuala determinata genetic?

Sex. Mmmm! (cu colega aceea inaccesibila, de la Marketing sau cu tanarul care aduce pizza, incercand astfel sa-si plateasca taxele la o super-facultate privata) Dar stii ce inseamna sex frecvent si pasional (adica neprotejat) cu necunoscuti (ea) si necunoscute (el)?

Risc de a fi infectat cu virusul HIV (sa presupunem ca suntem in America, in Romania neexistand acest pericol). Si atunci, fiind o persoana in cele din urma rezonabila, nu ar fi potrivit un test? Exact asta ai facut, ai mers la o verificare de rutina. Un test destul de bun: e capabil sa identifice purtatorii virusului cu o acuratete de 95% si, de asemenea, ii identifica pe non-purtatori cu acelasi procent de acuratete.

Te-ai dus plin de sperante si te intorci cu ganduri de sinucidere: ai iesit pozitiv!

Mai departe, te rog, citeste cu multa atentie: vreau sa-ti arat cum lipsa de intelegere a teoriei probabilitatilor poate genera cosmaruri. Nu-ti face griji, aproape toti oamenii au dificultati enorme in a intelege probabilitatile (eu sunt printre ei si incerc sa ma tratez) iar cand spun „aproape toti oamenii” spun si 95 de doctori americani dintr-o suta (americani, da, din aceia ca in „Dr. House”), care au esuat la testul de mai sus (interpretarea lui corecta)

Sa revenim: ai iesit pozitiv si acuratetea testului este de 95%, prin urmare exista 95% sanse sa ai virusul. Oare de ce complic lucrurile, probabil te intrebi, totul e foarte simplu! Nu e! Mediteaza putin la afirmatia mea, pe care urmeaza sa o demonstrez intr-un articol urmator, dupa ce las un pic sa creasca suspansul:

Daca ai iesit pozitiv sansele de a avea virusul sunt extrem de mici!

What? Da, am scris bine. Daca esti american si testul arata, negru pe alb, ca ai virusul („test pozitiv”), eu iti spun ca sunt sanse foarte mari sa nu il ai, de fapt! (si nu pentru ca analizele sunt gresite sau cineva ti-a incurcat proba cu a unei vedete porno) Cu alte cuvinte, la o acuratete de 95%, un test pozitiv (yours, by the way) este cu o probabilitate foarte mare un fals-pozitiv. De fapt esti sanatos insa, pentru ca nici tu nici doctorul tau nu intelegeti calculul probabilistic (nici eu, dar mi-am luat meditatoare, cu servicii sexuale din pacate neincluse) crezi ca esti bolnav (bolnava, pentru vizitatoarele corecte si erecte politic)

Nu suntem programati evolutionist sa intelegem probabilitatile.

Dimpotriva, suntem programati pentru judecati subiective, eventual pentru rezonanta empatica (tineri terapeuti, ati ciulit urechile?), poate, unii dintre noi, si pentru aprecieri estetice. Nu ne nastem cu o atitudine stiintifica si e nevoie de un consum exagerat de glucoza pentru a o dobandi. Am sentimentul (gut feeling, q.e.d) ca cei mai multi oameni nu acced niciodata la o astfel de atitudine, pur si simplu din cauza disciplinei mentale necesare (poate de aceea planeta noastra arata astazi asa?) Desigur, oamenii care iau decizii cu impact asupra altor oameni (sa-i includ aici si pe parinti sau doar pe politicieni?), prin irationalitatea de care nu sunt constienti ar putea fi cele mai mari pericole (si nu sugerez ca ar face asta in mod intentionat, nota pentru amatorii de teorii ale conspiratiei).

Cei mai multi suntem inocenti. In exercitiul de mai sus, credem ca rezultatul pozitiv la test este ca o condamnare la moarte lenta. Pare incredibil ca probabilitatea de a fi purtator, in conditiile unui test pozitiv, sa fie foarte mica. Si totusi asa este, cum iti voi explica intr-un articol urmator (desi nu garantez, e posibil sa creez aceasta situatie pentru a te motiva sa cauti un matematician care sa-ti arate de ce am dreptate) Si pentru a creste putin motivatia, hai sa presupunem ca nu e vorba de un test HIV in tara marului cu muscatura (Apple Inc., powered by Steve Jobs). Sa ne imaginam ca suntem in Romania, tu esti femeie si ti-ai facut o mamografie, cu o acuratete de 92% rezultat pozitiv daca ai cancer la san.

Rationamentul este acelasi. Frica ta este intr-o masura uriasa irationala. Desi ai iesit „pozitiv”, probabilitatea de a avea cancer la san este foarte mica. La o acuratete de 92%? Da! Stiu ca nu intelegi dar poti incepe sa te simti eliberata. Daca cineva (poate chiar eu) iti va explica ce inseamna probabilitate conditionata lumea va parea nu doar mai linistita (nu ai cancer desi erai convinsa de asta) ci si mai interesanta, deoarece face posibile astfel de enigme.

Neil Jacobson. Cine-o mai fi si asta, poate te intrebi. Eu sigur m-am intrebat cand i-am citit articolul aparut in Psychotherapy Networker (si reluat in Navigating the mindfield, remarcabila si, pentru unii, nelinistitoarea carte editata de Lilienfeld, Ruscio si Lynn,  mai cunoscuti in limba romana pentru critica ucigatoare a celor 50 de mari mituri ale psihologiei populare, critica sintetizata intr-o carte care a provocat dezbateri aprinse in randul fostilor mei studenti, nu toti amatori de critical thinking).

Jacobson este psihoterapeut si formator din 1972. In acelasi timp, a realizat cercetari in psihoterapie si a fost directorul unui program doctoral in psihologie clinica. Nu in Grecia candva filosofica si acum, poate, doar lenesa, nu in Bulgaria specializata in castraveti ci acolo unde exista cea mai dura si „carnivora”, simbolic vorbind, competitie. In Statele Unite, o tara fata de care Romania e un fel de district regional. Prin urmare, atunci cand vorbeste (sau scrie) presupun ca stie ce spune.

Articolul la care ma refer, aparut in aprilie 1995, trebuie citit gradat, mai ales daca esti un tanar consilier sau terapeut. Spun „gradat” deoarece te-ar putea soca (si ar putea fi necesar, ulterior, sa te tratezi de PTSD). Nu e deloc un articol singular ci, mai degraba, unul reprezentativ pentru o idee extrem de contraintuitiva revelata de cercetatorii nu prea iubiti, ca sa nu spun altfel, de practicieni (voi reveni in alt articol la aceasta misterioasa idee, acum doar o anunt folosind, evident, efectul de striptease din psihologia sociala)

Jacobson se refera, printre altele, la un studiu faimos (doar printre specialisti) al lui Hans Strupp (1979). El a comparat psihoterapeuti de orientare psihodinamica, avand, in medie, 25 de ani de experienta cu profesori universitari lipsiti de experienta (terapeutica), nesupervizati de nimeni. Si unii si altii au asistat studenti (ai fi putut fi unul dintre ei, daca te nasteai ceva mai devreme, intr-o tara normala) cu probleme psihologice (anxietate si depresie). Cine crezi ca a obtinut rezultate superioare?

Rezultatele au fost asemanatoare!

Adica trainingul, experienta enorma si anii de supervizare ai terapeutilor nu au servit la nimic? Nu, nu spun asta. Studiul arata doar ca acesti factori nu au facut diferenta. Poate pentru ca profesorii aveau, pur si simplu, talent pentru terapie? Nu era posibil sa fie cu totii exceptional de inzestrati, mai ales daca au fost supusi unei selectii randomizate. Si atunci? Te las pe tine sa meditezi la rezultatele acestui studiu, considerat crucial in istoria psihoterapiei.

Si el e doar unul din  sutele de studii care sugereaza o aceeasi concluzie (la care voi reveni si eu, in curand, cu comentarii si propuneri, poate si cu o iluminare, nu, nu sunt ironic, pentru cei care se intreaba de ce nu mai ofer servicii de formare)

Strupp, H.,H.,& Hadley, s. W., Specific vs nonspecific factors in psychotherapy, Archives of General Psychiatry, 36, 1125-1136

Si doar pentru amatorii de research, alte cateva trimiteri, de data mai recenta (cu alte cuvinte, ceea ce unii au aflat, cu surprindere, acum 30 de ani, altii au replicat mai tarziu iar unii dintre noi aflam astazi, conform principiului „ sa fim in mod perseverent ultimii!”)

Berman, J., S.,& Norton, N., C., 1985, Does professional training make a therapist more effective?, Psychological Bulletin, 98, 401-406

Blatt, S., J., Sanislow, C., A., Zuroff, D., C.,& Pilkonis, P., A., 1996, Characteristics of effective therapists, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64, 1276-1284

Christensen, A.,& Jacobson, N., S., 1994, Who (or what) can do psychotherapy: the status and challenge of nonprofessional tharapies, Psychological Science, 5, 8-14, 156-167

Acum 8 ani, intr-o carte numita „Psihoterapeutul de buzunar”, la pagina 154, imi exprimam, ironic, indoiala in raport cu sistemul ID (invatamant deschis la distanta) aplicat in psihologie. Nu pentru ca nu cred in informatiile care pot fi accesate online (dimpotriva, militez pentru aceasta forma de diseminare a cunostintelor!) ci deoarece consideram ca studiile academice de psihologie nu se pot rezuma la cateva intalniri (numite „tutoriale”) intr-un an. In aceeasi cheie ironica ma intrebam daca urmatoarea facultate care va lansa un sistem ID va fi stomatologia.

In 2003 facultatea de psihologie la care eram profesor inca nu oferea diplome ID. Insa in anii urmatori a facut-o si ghici cine, printre altele, tinea cursuri de comunicare cu 100 de studenti in sala? In urma acestor experiente pozitia mea nu s-a schimbat si, in cele din urma, pentru ca disonanta cognitiva devenise insuportabila, am demisionat. Vreau, totusi, sa mentionez ca in cei cativa ani de (minim) contact cu (nu foarte) tinerii viitori psihologi de weekend, am intalnit o serie de oameni pasionati, entuziasti, seriosi si, in cateva cazuri, sclipitori, situatie care nu a facut decat sa-mi adanceasca regretul ca (ei) nu pot beneficia de interactiunea prelungita profesor-student, intr-un cadru mai restrans (seminar) si in mod regulat (saptamanal).

Pe de alta parte, fara a fi excesiv de biasat fata de studentii facultatii mele, la examenele de admitere la master am intalnit absolventi  cu media 10 la licenta ai invatamantului ID, provenind de la facultati particulare (in special Spiru Haret), care nu puteau raspunde la cele mai elementare intrebari (inca mai obisnuiesc sa le pun, cu un aer inocent). Era deja prea mult. Probabil telepatic, ministresa Ecaterina Andronescu a ajuns la aceeasi concluzie si a declansat un scandal national (absolut necesar, in opinia mea)

Oare ce m-a apucat cu aceste amintiri, partial autobiografice? O decizie pe care Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei a luat-o luna trecuta si a aplicat-o luna aceasta (articol publicat in iulie 2011). Anume care? Una importanta: a hotarat ca incepand cu 2011 studiile de psihologie sa nu mai fie posibile in sistem ID (si nici in varianta clonata FR). Prin urmare nu s-a mai organizat examen de admitere.

2011 respectiv 2003. Sunt profet sau ce sunt? (Pentru initiati: am mai facut niste profetii cu referire la psihoterapie si neurostiinte. Sa asteptam cu rabdare trecerea timpului).

Construit de Sorin