Hai sa spunem 8 ore de somn. Plus inca 8 ore la job. Si, de ce nu, doua ore in trafic (transportul dus-intors). Total: 8+8+2 =18. Ziua are 24 de ore. Mai raman 24-18=6 ore, adica 25% din viata noastra pentru a face ce dorim (timp petrecut in cuplu, cu familia sau prietenii). Doar o patrime din viata aleasa de noi mi se pare putin. De unde poate fi majorat procentul? Din variabila „munca”, bineinteles! Insa cum sa faci asta? Cum sa transformi munca dintr-o datorie (ceea ce trebuie sa faci) intr-o bucurie (ceea ce iti place sa faci)? Este o intrebare de 33 de procente (cel putin). Daca stii sa raspunzi la ea sentimentul ca iti alegi viata devine dominant.

Observ in jurul meu o preocupare impresionanta pentru cariera (workshop-uri, consultanta, conferinte, cursuri, investitii). Hmm,  am din nou sentimentul de alien. Pentru mine cariera nu este importanta. Niciunul din clientii mei mai in varsta nu este un ratat din punct de vedere profesional. Dimpotriva, cativa au ajuns foarte sus. Totusi asta nu-i bucura prea tare. Nu doar experienta altora ma face sa resping ideea de cariera. Prin chiar structura ei pe piata actuala a muncii, cariera inseamna rezultate exterioare (in esenta profit si vanzari). Mai inseamna competitie, adica succesul tau este esecul altuia (daca ai merge cu cea mai buna prietena la un interviu, cine ai vrea sa fie persoana aleasa? Aminteste-ti ca branza e pe bani!) Nu i-as vorbi niciodata unui tanar despre cariera (oare de ce gandul imi zboara imediat la o cariera…de piatra?). L-as face atent la altceva. I-as spune sa caute si sa nu inceteze cautarea, oricat de dificile ar deveni lucrurile. Si daca ar sta in puterile mele, l-as ajuta sa descopere. Sa descopere ce? Ce conteaza mai mult decat cariera? Ce sta pe talerul opus al balantei? Cum ar putea viata lui sa rodeasca in loc de a se ofili intr-o pozitie prestigioasa care nu-l face fericit?

Inteleg prin vocatie sa faci ceea ce-ti place si sa fii platit pentru asta. Alege vocatia in locul carierei! Descopera-ti chemarea, talentul, inzestrarea! Indrazneste sa faci lucrurile pe care simti nevoia sa le faci si nu ceea ce iti spun parintii, profesorii, oamenii „realizati” conform standardelor sociale. Urmeaza-ti impulsul interior stabil (si nu dispozitia de moment) indiferent de privatiunile pe care le ai de infruntat (imi amintesc de o zi din viata mea in care nu mi-am putut cumpara o paine pentru ca nu am avut suficienti bani). Sacrificiile de acest tip vor fi mereu limitate in comparatiile cu sacrificiul pe care il solicita o cariera (o treime din viata ta traita incordat si ingrijorat). Te incurajez sa faci tot ce depinde de tine pentru a-ti transforma activitatea profesionala (munca) intr-o placere creativa. Este posibil, o serie de oameni inaintea ta au reusit. Fii tu urmatorul!

Vocatia imbina bucuria (de care tu ai nevoie)  si utilul de care alti oameni au nevoie (de aceea esti platit). Cum crezi ca ar fi sa muncesti fara bucurie, sa mergi la job din frica (nu supravietuiesti daca nu o faci) si sa astepti mereu weekend-ul si concediile? Mi se pare tot mai des ca o vocatie este sanatoasa in timp ce carierele risca sa devina nevrotice. Si gasesc extrem de tragica o situatie in care un om, apropiindu-se sau depasind mijlocul vietii, incepe sa inteleaga ca viata ii este furata de o companie careia, de fapt, nu-i pasa de el.

Prima mea optiune profesionala a fost gresita. Am devenit inginer crezand ca acesta e traseul cuiva care se descurca binisor cu algebra si analiza matematica. Sufletul meu a fost de alta parere si mi-au fost necesari aproape 5 ani nu pentru a-l auzi(asta s-a intamplat mult mai devreme) ci pentru a avea curajul de a-i urma chemarea. Astazi nu mai fac diferenta intre munca si timp liber. Tot ce imi cere profesia mea se potriveste asa de bine cu cine sunt eu incat nu am niciodata sentimentul de corvoada. Simbolic vorbind, traiesc fara ceas (iar doua persoane ingenioase, simtind asta, mi-au daruit un ceas care merge invers). Nu ma intereseaza profitul, nu ma intreaba nimeni de performanta sau cifra de vanzari, nu-mi cere nimeni cifre pe baza carora sa-mi stabileasca salariul sau bonusurile. Poate nu sunt un exemplu relevant, fiind un free-lancer. Vreau doar sa spun, inclusiv din experienta personala, ca exista un loc pe lumea aceasta special pentru tine, un loc in armonie cu natura ta profunda. Poate ca, spre deosebire de mine, tu suporti un program regulat nine to five.Nu asta e important. Conteaza cum te simti in acele 8 ore. Si incerc sa-ti spun ca ai mereu de ales intre varianta Sistemului si calea alternativa a oamenilor diferentiati, care s-au abandonat propriilor predispozitii, nestiind unde vor fi condusi din interior. Exista un astfel de drum si pentru tine. Nu este lipsit de efort iar recompensele exterioare (bani, recunoastere, admiratie) nu sunt garantate. Insa ceva este sigur. Pe acest drum vei fi mereu tu insuti. Nu-ti vei pierde sinele real. Vei ramane o persoana intreaga. Si undeva de-a lungul lui, desi nu tot timpul, vei gusta bucuria.

 

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin