Sa presupunem ca la metrou nu ar exista strajeri (termenul autohton pentru „bodyguard”) si nici camere de supraveghere. Oare ai circula fara cartela? (si nu ar exista nici controale in timpul calatoriei) Daca tu ti-ai plati in mod constiincios cartela sau abonamentul dar ai vedea din ce in ce mai multi oameni circuland fraudulos ai rezista ispitei de a proceda la fel? Si daca raspunsul este „da”, care este motivatia ta?

Acesta este un experiment mental in jurul ideii de valoare morala. Daca nu-ti platesti calatoria, gresesti (refuzi sa dai ceva in schimbul avantajului de a merge cu un mijloc de transport care nu-ti apartine). Actiunea ta este imorala. Sau, poate, doar ilegala? (pentru ca nu respecti legea) Nu putem spune, totusi, ca facand ceva incorect (calatoria frauduloasa e o forma de furt) simultan faci si ceva „rau”? (observa ca nu am spus ca esti un om rau ci ca actiunea ta este rea). Si ce motive ar avea managerii de la metrou sa renunte definitiv la control? Singurul motiv plauzibil ar fi increderea lor in nivelul inalt de moralitate al calatorilor („Nu este nevoie sa-i controlam deoarece inteleg legea si vor sa o respecte”)

De fapt, ar mai putea exista unul (un pic mai dubios, dar nu la prima vedere): „Cei care circula cu metroul in orasul nostru cred in Dumnezeu. Prin urmare, chiar daca ar dori sa mearga  gratis, nu ar face-o, fiind credinciosi”. In acest caz, pare a avea sens sa fii un cetatean corect (sau „bun”) deoarece exista Dumnezeu. Daca mergi cu metroul fara sa platesti, Dumnezeu te vede. Si ce urmeaza? O chelfaneala, bineinteles! (nu neaparat in aceasta viata). Folosesc acest exemplu probabil nefericit (se pare ca urmeaza o greva la metroul bucurestean-la momentul cand a fost scris articolul) pentru a ilustra baza moralitatii celui credincios. Tu o vezi? Este teama de pedeapsa lui Dumnezeu sau, intoarsa pe dos, dorinta unei recompense divine. Pentru ca, daca nu ar exista amenintarea unei pedepse ceresti, ce sens ar avea sa-ti platesti calatoria? Privita cu ochii unui student la psihologie (anul 1, psihologia copilului) o astfel de intemeiere a actiunii morale evoca imediat anii de gradinita („daca esti bun primesti o prajitura sau eviti o mustrare, chiar o palma dupa ceafa in cazuri mai grave”)

Si acum sa ne imaginam doua orase identice, cu metrouri si reguli identice (absenta controlului). In primul, pe care il voi numi Servilia (a nu se confunda cu Sevilla) oamenii cred in Dumnezeu si isi cumpara cartele. In al doilea,pe care il voi numi Serenitas („seninatate”, in limba latina) oamenii nu cred in existenta lui Dumnezeu si cu toate acestea si ei isi cumpara cartele. Nici in Servilia nici in Serenitas nu exista camere video de monitorizare a comportamentului calatorilor. Oare ce-i face pe serenitasieni sa fie cetateni onesti? (sa nu fure, calatorind cu metroul fara sa plateasca). Constiinta lor morala, bineinteles! Dar pe ce se bazeaza ea, din moment ce nu sunt credinciosi? Servilienii se tem ca Dumnezeu, fiind atotvazator, ii poate observa daca nu-si achita calatoria. Aici lucrurile sunt limpezi: Dumnezeu este izvorul moralei (sau, mai bine zis, dorinta de a-i face pe plac) Dar in cazul Serenitas? Poate ca nici nu e posibil, nu-i asa?

Cumva, totusi, nu ar fi frumos sa se poata? Adica sa fii corect (sau bun) nu din frica ci din intelegere! (intelegi ca este mai avantajos pentru toata lumea sa coopereze-un caz clasic de situatie win-win) Judecand evolutionist, Serenitas imi pare un oras mai dezvoltat decat Servilia, din punct de vedere moral . Am spus ca nu exista camere video si partial este adevarat. De ce doar partial? Deoarece servilienii au totusi o camera de supraveghere. In cap!

 

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin