Asa cum am promis, revin cu partea a doua a articolului despre altruism. Te invitam, in prima parte, sa te gandesti daca ai salva un copil aflat pe punctul de a muri inecat intr-un lac de adancime mica (un metru), cu riscul de a intarzia la job si de a-ti uda hainele. Probabil nu ai stat prea mult pe ganduri si ai raspuns „da”.

In cele ce urmeaza voi ridica unele dubii asupra acestui raspuns. Mai exact, opinia mea este ca nu stii ce spui, adica minti. Nu intentionat, fireste, dar minti. Nu ai face asta. Doar iti place sa crezi ca te-ai comporta astfel insa te inseli. Predictia mea este ca il vei lasa sa moara. Mai mult, nici nu vei realiza ca un copil moare sub ochii tai si tu nu faci nimic pentru a-l salva. Si ca sa nu ai senzatia ca acest articol e o predica deghizata iar eu sunt mai bun decat tine, iti marturisesc, de la bun inceput, ca eu, aproape in fiecare zi, ma comport astfel. Nu fac nimic pentru a salva un copil. Incepand de azi, in luna cadourilor, m-am gandit sa impart aceasta povara cu tine, la pachet cu intelegerea ca noi, oamenii, avem nu doar multe calitati ci si o serie de trasaturi infricosatoare. La una din ele ma voi referi in mod special:

Noi, oamenii, suntem o specie lacoma!

Nu e un articol comod si, daca ai ajuns cu lectura pana aici, inca mai ai timp sa renunti. Poti conserva, in felul acesta, o imagine de sine confortabila si sentimentul ca, una peste alta, esti un om bun. Nu sta in intentia mea sa-ti demonstrez ca esti un om bun sau rau. Vreau doar sa-ti arat, cu riscul de a te supara foarte tare, ca nu procedezi bine, adica nu traiesti in acord cu valorile pe care le proclami. Si tu lasi un copil sa moara. Doar ca, pana astazi, nu erai convins de asta. La sfarsitul acestui articol, daca vei rezista pana la final, vei fi. Vei accepta ca suntem o specie primitiva. Si ii vei putea vedea pe cei care isi spun altruisti (cu unele exceptii, evident) exact asa cum sunt: niste caraghiosi plini de propria lor importanta.

Documentandu-ma pentru acest articol, m-am interesat, deoarece nu fumez, de costul unui pachet de tigari. Iti propun sa accepti un cost conventional de 3 USD. Daca fumezi un pachet pe zi, aceasta distractie te costa 3 dolari. Daca fumezi un pachet in doua zile costul zilnic se reduce la jumatate: 1,5 dolari. Insa nu as vrea ca amatorii de stiluri de viata mai sanatoase sa se simta ignorati: cat costa o butelie de apa de 5 litri? Pentru usurinta calculelor hai sa fixam pretul tot la 1,5 dolari (si implicam in consumarea apei intreaga familie).

Poate observi, nici macar nu fac referire la produse mult mai scumpe, de pilda un tricou de 30 USD pe care il vei purta de 2-3 ori intr-un an, plictisindu-te de el, sau o pereche de pantofi de dama de 300 USD, veniti direct din atelierul unui faimos designer italian. Ma refer la produse foarte simple (tigari, apa plata sau minerala) si, dupa standardele noastre, ieftine.

Daca masinaria ta metaforica este activata, aceste produse ar reprezenta „lacul”. Si cine ar fi copilul? Eh, copilul chiar este un copil, doar ca nu unul aflat imediat in campul tau vizual. El este undeva mai departe. Cat de departe? Alege tu, eu doar iti spun alternativele:

Pana in 2008, conform Bancii Mondiale, un miliard de oameni traiau cu un dolar pe zi. Aceasta era linia saraciei extreme calculata de economisti. Acesti oameni nu aveau suficiente venituri pentru a-si asigura nevoile de baza: hrana, apa, adapost, imbracaminte. In 2008 estimarile au devenit mai bune si linia saraciei extreme a urcat la 1,25 USD. Sub aceasta noua linie se gaseau 1,4 miliarde de oameni (sa nu-ti imaginezi ca pana in decembrie 2011 cifrele s-au schimbat foarte mult).

Printre acesti oameni se afla copii si sa vezi ce surpriza: copiii mor pe capete.  In fiecare an mor 10 milioane de copii. 27.000 de copii pe zi. Daca nu ai uitat ultimul meu calcul, dintr-un alt articol, la fiecare 10 secunde mor 3 copii deoarece nu au ce sa manance, nu au apa de baut si nu pot fi tratati de boli precum diaree sau rubeola (pojar).

Ar putea fi salvati acesti copii? Fireste! Ei sunt copiii care se ineaca in lacul de mica adancime. Noi suntem trecatorii altruisti. Dar nu facem nimic pentru ei. Nu vrem sa intarziem la birou. Nu vrem sa ne sacrificam hainele. Vrem sa ne protejam pantofii. Hainele noastre sunt mai importante decat vietile unor copii. Nu cred ca poti nega realitatea. Chiar acum, cand tu iti bei cafeaua (apropo, cat a costat?) sau te delectezi cu un Kent Premium sau pur si simplu iti torni un pahar cu apa, dar nu de la chiuveta (Dumnezeule, cum sa bei asa ceva?), cativa copii nestiuti decat de parintii lor mor. In acest moment.

Si noi nu facem nimic. Trecem senini pe langa lac. Iar daca ne intreaba cineva suntem convinsi ca am face un gest altruist si, culmea, normal (asa pare, nu?). Insa acestea nu sunt decat iluzii! Ne mintim unii pe altii. Mai degraba cheltuim in mod inutil 3 dolari pe zi decat sa salvam viata unui copil (si asa suntem prea multi pe planeta, nu?).

Intrebarea mea este daca nu am putea trai altfel. Nici maimutelor de la gradina zoologica din orasul meu nu le pasa de copiii saraci din tarile subdezvoltate. Insa de la maimute nu ma astept la nimic. Ele nu au constiinta. Nu pot fi empatice. Nu sunt sensibile la suferinta umana. Totusi, prin ce anume ne deosebim noi foarte tare de ele? Cum putem merge linistiti la mall sau in excursii stiind ca am putea salva viata unui copil dar nu facem asta?

Evident ca exista o smecherie, anume sa nu fim constienti. „Un copil s-a inecat in lacul pe langa care am trecut? Vai, dar n-am vazut nimic, n-am auzit nimic. Iti dai seama, as fi intervenit imediat!”. Nu, dragul meu, nu ai fi facut-o. Nu o faci. Si, aproape sigur, nu o vei face.

Dar ar fi atat de usor! Daca fiecare om dintr-o tara dezvoltata ar dona 5% din venitul lui anual problema saraciei planetare ar putea fi rezolvata (cei cu venituri de peste un milion USD ar putea dona 10%). Aceste calcule nu-mi apartin mie, le-au facut unii mult mai priceputi (iti vine sa crezi, sunt unii oameni care se gandesc la astfel de lucruri!).

Te rog, nu-mi spune ca si in tarile afluente exista oameni saraci. ¾ din saracii americani au masini. 97% au televizoare color (in Romania, inainte de 1989, televizorul color era aproape inexistent). Toti au acces la sistemul public de sanatate. Saracia din Malawi (ai auzit de tara asta? Acolo speranta de viata este de 41 de ani) si saracia din Los Angeles sunt foarte diferite. Este de sute de ori mai avantajos sa fii sarac la Geneva sau Bruxelles decat in Sierra Leone sau Burundi.

In cazul in care ai uitat, de cand ai inceput sa citesti acest articol, mai ales daca ai facut si o scurta calatorie spre frigider, au mai murit 100 de copii. Vrei sa spui ca nu vei dormi bine la noapte din acest motiv? Sau in noptile urmatoare? Nu foloseste la nimic sa fim ipocriti. Aproape tuturor, ne pasa de familiile noastre si de un cerc restrans de oameni dragi. Aceasta este faimoasa umanitate, flancata de aura stralucitoare a sufletelor nemuritoare care ne locuiesc, temporar, corpurile.

Nu salvam niciun copil desi ar fi extrem de usor sa facem asta. Tinem la hainele noastre. Ne plac foarte tare pantofii. Suntem indragostiti de chiloti si sosete, nu mai zic ceasuri si bijuterii. Si in fanteziile noastre, actionam in acord cu cele mai inalte valori.

In acelasi timp, aproape in fiecare zi cumparam lucruri de care nu avem cu adevarat nevoie. Sigur ca este inacceptabil sa vina cineva si sa ne spuna cum sa ne cheltuim banii. Sigur ca putem face cu banii nostri ce vrem noi, inclusiv sa-i ingropam sau sa le dam foc. Si eu sunt gata sa-l pocnesc, crestineste, pe primul care imi spune ce trebuie sa fac, azi sau maine, cu banii mei. Dar ar putea fi o forma de creativitate sa intelegem ce am putea face cu ei si, fara sa ne oblige nimeni, sa alegem sa daruim un procent minor. Am putea, fiecare, salva un copil.

Daca ai fi parinte si copilul tau ar fi intr-o situatie grava, nu ti-ai dori un astfel de ajutor? Nu te astepta sa vina de la Mos Craciun deoarece vei astepta in zadar. El ar putea veni de la alti oameni. Cei care sustin, sus si tare, ca ar salva oricand un copil pe cale de a se ineca intr-un lac de mica adancime (adica fara sa riste aproape nimic). Dar care, deocamdata, nu fac nimic in acest sens. Poate pentru ca nu privesc atent in jur. Poate pentru ca nu-i scoate nimeni, periodic, din zona de confort.

Desi nu mi-a cerut nimeni eu am jucat azi acest rol. Nu-mi convine sa ma gandesc singur la umbrele speciei mele. Vreau sa te incomodez si pe tine. Vreau sa-ti stric bucuria exact in luna in care vei cheltui o suma importanta de bani pe cadouri pentru copii sau adulti care oricum o duc, in raport cu altii, foarte bine. Imi vei spune ca sunt lipsit de sensibilitate. Asa este, recunosc. Ghici cu cine seman?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin