Sa presupunem ca sunt un student la Master. Pana la sfarsutul sesiunii am de predat un referat la una din disciplinele studiate. Referatul tine loc de examen. Mai am 2 saptamani la dispozitie insa hotarasc sa-l scriu azi. Asa ca ma asez in fata laptop-ului. Privesc intens ecranul. Nu sunt inspirat? Nu e vorba de asta. Realizez ca imi doresc sa-mi citesc mail-urile. Totusi nu fac nici asta. Sunt blocat. De ce? Energia intentiei constiente este echilibrata de energia dorintei de care nu stiam nimic pana sa ma asez la birou. Dorinta exista dar era inconstienta. Nu este suficient de puternica pentru a ma determina sa o satisfac dar nici suficient de slab pentru a-mi permite sa scriu referarul. Asa ca nu ma misc nici intr-o directie nici in alta. Timpul trece.
Dar nu trece degeaba. Intentia constienta incepe sa se „scufunde”, adica sa iasa din campul constiintei. Nu aman, nu caut pretexte, pur si simplu observ cum forta deciziei mele constiente de a-mi face tema slabeste. La un moment dat nu mai „stiu” nimic de ea. A disparut complet din constient. Si unde s-a dus? In niciun caz in afara mintii mele, desi asa pare. A „coborat” in inconstient, unde continua „duelul” cu dorinta cealalta. Inca nu fac nimic. Doar ca in adancul meu se strange tensiunea. Stiu eu asta? Nu! Nu am nici cea mai vaga idee. Tensiunea este inconstienta.
In acest moment intra in incapere sotia mea (prietena/iubita/amanta etc.) Sincer interesata de mine ma intreaba: „Ai terminat referatul?” Chestia asta ma enerveaza foarte tare. Mi se pare ca ma preseaza si ca ma controleaza. Cum isi permite sa puna astfel de intrebari?
Ultimele reactii fac parte din ceea ce eu, Adrian, numesc film. Eroul nostru a iesit din realitate. El se afla acum intr-o lume numai a lui, in care partenera lui il preseaza sa faca un lucru pe care nu-l doreste. Cum se intampla toate astea? Intentia constienta devenita intre timp inconstienta (pentru ca a „alunecat” din constiinta) este proiectata asupra sotiei. Pentru ca el nu mai vrea sa scrie referatul pare ca altcineva vrea. Acest „altcineva”, pentru el, este sotia cand, de fapt, este tot el (propriul lui inconstient). Conflictul pe care deja il traia, insa fara sa stie, apare acum la suprafata ca si cum ar fi fost provocat de sotia lui care, in realitate, este cu totul inocenta (ea doar solicita o informatie factuala).
In realitate el isi doreste in continuare sa scrie referatul dar nu mai e constient de asta. In filmul lui pare ca sotia isi doreste (pentru ca ii atribuie propria dorinta de acum inconstienta). In linii mari aceasta este proiectia. Relatiile de cuplu sunt pline de asemenea proiectii. Sub nicio forma nu vreau sa le incriminez desi asta pare ca fac. Proiectiile sunt naturale pentru ca suntem oamenii iar constiinta noastra inca nu este extinsa. Calitatea de a fi evolutive incepe nu cu proiectia, care este inevitabila ci cu identificarea si retragerea ei.
Relatiile care produc crestere personala sunt acelea in care se face permanent „curatenie”. Ele nu se bazeaza pe atribuiri ci pe constientizari. Acesta nu e un proces simplu si cu siguranta nu e placut, deoarece te obliga mereu sa recunosti ca ai pierdut contactul cu realitatea. Insa nu exista alta cale. O relatie, culmea, poate gravita in jurul proiectiilor reciproce („Din cauza ta…” „Ba nu, din cauza ta…”) ani in sir. Durabilitatea unei relatii nu este un indicator al gradului ei de sanatate, asa cum foarte bine stie oricine a fost sau este casatorit cu un dependent de alcool, drog, jocuri de noroc etc.
Partenerul de cuplu, uneori prin simpla lui prezenta, creeaza situatii in care poti deveni constient de conflictele tale interioare. Nu el iti creeaza conflictul. A crede asta inseamna a fi in film. Conflictul exista deja. Exemplul de mai sus este minor. Continuturi mult mai puternice pot fi proiectate pe celalalt pur si simplu pentru ca ai o relatie apropiata cu el, asa cum ai cu propriul tau inconstient. Rezultatele acestor proiectii pot fi asociate cu spitalele si farmaciile. In cazuri extreme cu morga sau cimitirul. Oamenii se lupta nestiutori cu umbrele lor. Sigur ca o varianta mai inteleapta este sa se imprieteneasca sau macar sa discute amical. Nu este insa ca si cum ai bate palma cu Mefistofel? Ei bine, iti spun ceva si apoi o sterg repede: Mefistofel esti tu.
Ps 1. Te rog sa apreciezi diminutivul!
Ps 2. Exista si iritare legitima? Da, atunci cand partenera chiar vrea sa te controleze (sa-ti termini referatul pentru a da o fuga pana la piata; un sprint, preferabil). Reactia ta nervoasa, in acest caz, este potrivita. Nimeni nu are niciun drept sa te controleze, adica sa-ti impuna sa fii intr-un anume fel (sotul model care face piata). De asemenea, tu esti in contact cu tensiunea ta sau esti chiar relaxat deoarece ai decis cat se poate de constient sa lucrezi maine. Nu exista niciun continut gata de a fi proiectat. Inconstientul este linistit. Iritarea nu este mereu un semn al proiectiei, asa cum s-ar putea intelege dintr-o carte pe care am scris-o acum 100 de ani (e o figura de stil, inca sunt tanar). Exista si „nervi” sau furie sanatoasa, adica adaptata la realitate. Nu mai cred de mult in sfinti netulburati de nimic si initiati „detasati” care fierb pe interior. Inconstientul este un ocean care nu poate fi nivelat cu „rigla” constiintei noastre fragile. Este „rau” daca il dispretuiesti sau il negi. Altfel, prieten la catarama. Exagerez? Bine, amic! (articol din ianuarie 2010)