te iubesc, adica imi place foarte tare sa fiu cu tine, asa cum esti

Problema iubirii este centrala in viata mea. Si cum viata nu-mi este separata de profesie (in sensul ca imi percep practica profesionala ca o extensie naturala a sinelui meu) ma intalnesc frecvent cu problematicile iubirii atunci cand „merg la lucru” (nu am lucrat niciodata nine to five, asa ca sintagma de mai sus poate fi privita mai lejer). Era inevitabila construirea unei teorii sau macar a unor referinte interne la care sa pot raporta ceea ce mi se povesteste sau vad. Nu am, totusi, nicio pretentie de originalitate (am consultat zeci de cercetatori ai tematicilor iubirii, cum poate ai facut si tu, fara sa faca parte din fisa postului). Iata un fragment al viziunii personale din prezent:

  1. Cand spun „Te iubesc” (sau „il/o iubesc”) oamenii se refera la lucruri foarte diferite. Oricat ar parea de ciudat, sunt multi cei care spunand „te iubesc” vor de fapt sa spuna „te doresc” sau „am nevoie de tine”. Aceasta confuzie periculoasa sta la baza unor probleme interminabile („dar eu te iubesc foarte mult”, ii spune tanarul student fetei care il respinge in favoarea unui alt baiat-si ulterior sare de la etajul 5, pentru a-i demonstra ca a vorbit serios sau doar incercand, inconstient, sa o culpabilizeze pentru toata viata). In „Te iubesc”-ul autentic exista intotdeauna o componenta dinamica, o preocupare activa pentru bunastarea celuilalt si o dorinta spontana de a face ceva pentru el. „Te iubesc” se prelungeste natural in actiuni in favoarea celui iubit iar prin „natural” inteleg absenta unui „trebuie”, a unei exigente sau datorii („Imi doresc sa fac asta pentru tine, chiar daca e dificil sau incomod”- o mama iubitoare va intelege imediat aceasta afirmatie). De aici nu rezulta ca a fi iubitor inseamna a fi exploatat sau transformat intr-un instrument de satisfacere a nevoilor celuilalt (aceea este doar o relatie de cuplu nevrotica). Situatiile critice sunt un test excelent, „hartia de turnesol” a sentimentelor autentice (si nu doar fantasmate sau neclarificate). In ce fel este reala iubirea cuiva daca nu este acolo exact cand ai mai mare nevoie de el? Traieste cineva doar cu declaratii romantice si gesturi facute inauntrul zonei de confort? Doar copiii in acceptiunea psihologica a termenului. Iubirea nu exista in afara dovezilor de iubire (latura concreta, perceptibila, elementul „pamant”). Iar dovezile de iubire nu sunt planificate („o sa-i arat azi ce mult o iubesc”) ci sunt raspunsuri spontane la situatii din aici-si-acum. Cuvantul cheie este spontan. Vreau sa subliniez astfel ca in iubirea matura nu exista control, adica faci un lucru pentru ca il simti si nu pentru ca asa se face, pentru a impresiona sau impins de tot felul de frici (teama de abandon fiind prima dintre ele). Evident ca nu toate raspunsurile sunt spontane (nimeni nu e perfect) dar cele mai multe sunt. A iubi pe cineva inseamna a simti spontan un sentiment a carui natura este sa te impulsioneze sa actionezi in directia dezvoltarii celuilalt (doi oameni uda florile in fiecare zi insa doar unul le iubeste). Sentimentul este spontan si nu actiunea. Actiunea este gandita, elaborata, uneori planificata in detaliu, prin urmare actiunea este orientata de inteligenta (si alimentata energetic de sentiment). Inclinatia mea este sa nu despart emotiile, cognitiile si actiunea cand ma refer la iubirea matura ci sa le unific. Sunt foarte aproape de Maslow in conceptul de iubire matura: doar oamenii aflati in plin proces de actualizare a sinelui sunt capabili de ea (cei blocati pe diferitele niveluri ale trebuintelor psihologice opereaza cu definitii asociate propriilor deficite; de pilda, cineva care a trait intr-un mediu instabil sau haotic din punct de vedere emotional isi va reprezenta iubirea astfel: iubire=siguranta). Rezulta cumva de aici ca iubirea matura nu este posibila cand esti tanar? Da, exact asta rezulta, oricat ar fi de dureros! (nu te teme, anxietatea generata de aceasta afirmatie va fi preluata de mecanismele de aparare in maxim 2-3 minute). Rezulta ca este garantata dupa 40 de ani? (vezi stadiile lui Erikson). Nu, nici asta nu rezulta! Realitatea nu garanteaza nimic. Trebuie sa-ti iei „talantii” (parabola lui Iisus) si sa faci ceva creator cu ei.Pentru mine, posibilitatea unei asemenea iubiri intr-o viata de om este prin ea insasi stimulativa. Vreau sa traiesc experienta iubirii ca scop in sine, ca recompensa prin ea insasi, fara a-i pretinde celuilalt, direct sau subtil, sa ma faca sa ma simt in siguranta sau pretuit (dar bucurandu-ma enorm cand aceste lucruri vin de la sine). Iubirea la care ma refer nu se consuma exclusiv pe scena cuplului si nu se extinde nedefinit in „comunitati spirituale”. Exista cativa oameni carora li te poti dedica, purtat de sentimente intense. Ceilalti intra in sfera persoanelor pe care le placi, le simpatizezi, le ajuti uneori, fata de care esti cald sau binevoitor. Te pacalesti insa daca iti imaginezi ca le iubesti (sa iubesti cu adevarat un om este deja ceva remarcabil)
  2. Exista un alt sens al lui „te iubesc”, complementar cu sensul dinamic. Este sensul in care iubirea este o experienta estetica. Cu alte cuvinte, „te iubesc” inseamna ca este o incantare sa fiu cu tine. Nu trebuie sa faci nimic special, doar sa fii tu insati. A fi cu tine este ca si cum as asculta muzica preferata sau as privi un rasarit de soare. Nu mai e nevoie de nimic in plus, tot ce este necesar este deja prezent. Vreau sa spun ca, privita din alt unghi, iubirea este o experienta a incantarii. Evident ca Dumnezeu se califica cel mai bine pentru acest rol insa de ce nu ar fi si oamenii, uneori, expresii trecatoare ale frumusetii divine? Este absurd sa-i spui cuiva „stii, eu te iubesc insa nu-mi place sa fiu cu tine”! Cel pe care il iubesti este cineva atragator, este dorit si pretuit. Nu cred ca gresesc spunand ca iubirea contine o doza considerabila de admiratie. Da, iubirea este si admiratie! Cum l-ai putea iubi pe cel pe care nu-l respecti, il dispretuiesti, il judeci necontenit, il acuzi sau il percepi sub nivelul tau? de aceea iubirea este inaltatoare. Ea te „transporta” intr-o zona in care nu ai fi ajuns cu maruntele tale puteri.

Te iubesc, adica ma bucur sa fiu aici, cu tine (fireste ca uneori ma infurii pe tine, alteori sunt dezamagit sau doar trist, insa aceste trairi mai degraba nuanteaza in mod inedit o experienta incontestabil uimitoare si fericita). Ma bucur de tine asa cum esti, nu vreau sa te schimb, nu vreau sa te modelez (sunt expert in acest gen de greseli), nu vreau sa devii mai buna, mai inteligenta, mai afirmativa sau mai ordonata (insa nu ma opun daca o vei face vreodata). Pentru mine esti minunata asa cum esti. Da, acestea sunt declaratii de tinerete (cand suntem foarte indragostiti) si realizari ale varstelor adulte (maturitate emotionala). Stiu ca spunand toate aceste lucruri risc sa-mi pierd cititorii mai tineri insa avantajul meu este ca nu depind de ei, adica scriu doar de dragul de a ma exprima (in plus, dragii mosului, ati prefera sa va mint frumos? Pentru asta exista filme, cantece si video-clipuri).

Si nu am terminat marturisirile. Insa dupa un pachet de teorie, ma gandesc, se potrivesc si cateva aplicatii. Tu iubesti pe cineva?


Publicat

în

de către

Etichete: