Sunt preocupat de spiritualitate inca din adolescenta. Un timp indelungat am fost convins ca filosofiile si mai ales practicile orientale sunt depozitarele adevarului dupa care tanjeam. Asa ca le-am studiat cu pasiune. Ca orice tanar, am fost repede coplesit de aroganta pe care o trezeste ideea ca fac ceva special, pe care putini il inteleg. Eram un initiat. Citeam Upanisadele, activam chakrele si marsaluiam victorios spre eliberarea suprema. Uneori, in astfel de circumstante, Universul devine nazdravan. Pe mine m-a scutit de temutele lui dusuri reci. A fost chiar extrem de binevoitor. Mi-a deschis usa psihologiei. Sigur ca exista si o psihologie budista, destul de elaborata. Sigur ca indienii din vechime au construit scheme cuprinzatoare ale mintii. Oameni cu adevarat iluminati, fiinte exceptionale, cum ar fi putut gresi? Cu toate acestea, simteam ca ceva lipseste. Doar ca nu stiam ce. Nici nu aveam curajul sa-mi urmez dubiile mai departe. Imi era frica, desigur, de constientizarea iluziei in care traiam. Eul trebuie transcens, acesta era cuvantul de ordine.

Privind retrospectiv ma consider mai mult decat norocos. In generozitatea ei de neinteles, Viata mi-a aratat comorile psihologiei occidentale. Mi-a dezvaluit lumea dintr-o perspectiva, a psihoterapiei, pe care metodologiile orientale, cu tot respectul, nu o cunosc. Profunzimea extraordinara a trairilor omenesti s-a desprins cumva de abstractiunile sinelui conventional din budism, de tanmatra,manas si parama-atman si a inceput sa aiba chip, brate si o poveste de spus sau de implinit. De aceea ii privesc acum cu simpatie pe tinerii cautatori, atat de plini de  superioara lor cunoastere. Et in Arcadia ego!

Ce bine ar fi ca maestrii din vechime sa fi spus totul si noi sa nu mai avem nimic de adaugat. Insa nu este asa! Dezvoltarea spirituala este o succesiune de experiente ale unitatii. Asta inseamna ca mintea are valoarea ei iar Eul nu este ceva demn de dispret, de care trebuie sa scapi cat mai repede. Mi-a devenit limpede ca Eul este destul de modest inteles de maestrii orientali. Stiu si de ce: au plecat repede in planurile transpersonale ale mintii, pastrand un contact minim cu realitatea (Ramakrishna petrecea ore in sir in extaz. Ii apreciez experientele insa nu pot uita nicio clipa ca era analfabet. Nu a avut acces la cultura. Nu as numi asta o realizare) Eu insumi am scris despre Eu, in carti mai vechi (analizand faimoasa polaritate Eu-Sine) intr-un fel care ma obliga sa revin cu precizari. Nu as respinge nimic din realitate (material sau subtil). Nu totul are aceeasi valoare insa totul conteaza. Iar Eul este una dintre cele mai importante structuri psihologice. Nu este o iluzie (ideea de separare este o iluzie) si este o idee nefericita sa incerci sa-l anihilezi, sa-l reduci la tacere sau sa te detasezi de el. Folosind doar un pic de logica, atunci cand incerci sa faci unul din aceste lucruri, oare cine este cel care si-a propus un astfel de scop? Nu te poti ridica tragandu-te in sus de sireturi. Eu am incercat si, crede-ma, nu perseverenta mi-a lipsit. Sigur ca si tu ai nevoie de propriile tale eforturi ridicole. Ma gandesc, totusi, ca a sosit timpul lucrului in echipa. Sunt suficienti cativa care esueaza. Ceilalti pot invata din experienta lor. Putem numi asta evolutie sistemica. Poate ca, in epoca transmisiilor ultrarapide de date, a trecut timpul incercarilor narcisice, sub indrumarea neexaminata critic a unor invatatori orientati spre trecut. Poate Universul ne cheama la un joc nou, intemeiat nu doar pe intuitiile si experientele extatice ale misticilor ci si pe insight-urile si clarviziunea scolilor moderne de psihologie. Desi toate au limite evidente, este incantator, cel putin pentru mine, sa calatoresc in lumea lor, sa le absorb cunoasterea si sa o verific, inclusiv pe cei angajati pe o cale spirituala insa putin constienti de propriile lor Umbre.

Chiar faptul de a scrie pe acest site este o invitatie in lumea fabuloasa a psihologiei de buna calitate, pe un drum care, pe nesimtite, poate deveni unul spiritual, doar ca va lipsi o constiinta mandra de sine care sa spuna asta. De mult nu mai cred ca dezvoltarea este un proces individual desi, ironic, conduc grupuri de dezvoltare personala. Insa la fel de ironic este conceptul de iluminare, despre care am scris nu de putine ori, tocmai pentru a-l scoate din zona de exceptional si a-i restitui caracterul autentic, anume de nothing special.

E posibil sa par un sustinator partizan al psihologiei, disciplina considerata in cercurile spirituale un fel de ruda saraca. Insa o astfel de abordare nu denota decat ignoranta celor care, altfel, se arata smeriti in fata lui Dumnezeu. Cunoasterea psihologica este o realizare exceptionala a spiritului uman, aidoma fizicii sau matematicii. Nu cred ca dezvoltarea spirituala ar putea exclude cultura iar psihologia, alaturi de celelalte discipline ale cunoasterii, exacte sau inexacte (umaniste), este una din florile acestei lumi. Pe masura ce ma trezesc din somnul nediferentierii inteleg valoarea entomologiei sau astronomiei, asta ca sa dau doar doua exemple de stiinte pe care le consideram, de pe o pozitie infantil-initiatica, complet inutile. Nu as mai spune asta despre nici o stiinta. Sunt fericit sa descopar inauntrul fizicii sau biologiei, atunci cand ma duce capul, pattern-uri si conexiuni pe care nu le pot numi altfel decat spirituale (in sensul de modele organizatoare ale realitatii la multiple niveluri). Sper sa-mi fac timp, in viitor, pentru cateva exemple.

Asa ca da, sustin psihologia si aplicatiile ei in lumea reala. Mai sustin abordarile integrative si sunt convins deja ca psihologia, cat de curand, va depasi viziunea ingusta a „parohiilor” pentru a accede la o perspectiva mai cuprinzatoare sau, pentru a fi riguros, la perspective multiple legate in constiinta extinsa a unui subiect cunoscator. Tehnicile, curentele si scolile spirituale raman in memoria mea ca o prima si de neuitat dragoste. Consider insa o eroare, in sensul de intarziere, decizia de a incepe cu ele. Daca vrei sa cresti din punct de vedere spiritual, adica sa te unifici, e mai potrivit sa incepi cu analiza onesta a propriei tale minti. Retine epitetul „onesta”. Orice om are propriile lui pete oarbe. De aceea are nevoie de un altul. Nimeni nu-si poate vedea culoarea ochilor altfel decat intr-o oglinda. Fereste-te de cei care spun ca nu au nevoie de nimeni! Ei nu au inteles inca lectia solidaritatii. Mintea ta iti rezerva multe surprize, majoritatea cu radacini in copilarie. Nu iti propun excavatii nesfarsite in cautare de trilobiti. Dar nici nu-ti recomand expedierea facila si sfidatoare a problematicilor personale, pe motiv ca fericirea spirituala inseamna sa-ti depasesti Eul. In primul rand pentru ca nu exista fericire spirituala statica. Si apoi, pentru ca a evolua nu inseamna sa fugi de ceva ce nu-ti convine sau devalorizezi. Evolutia este un joc dublu al diferentierii si integrarii. And guess what? Eul poate fi integrat. Nu stii prea bine ce este Eul? Ma angajez sa-l descriu. In curand!

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin