DSM-IV-TR are in jur de 1,5 kg, de doua ori mai mult decat DSM-III. In curand (2013, desi era programat pentru 2012) va aparea DSM-V, dupa mai bine de 13 ani de cercetari, reuniuni profesionale si, de ce sa nu spunem,  dragalase conflicte de idei. Daca nu esti psihiatru, psiholog clinician sau psihoterapeut e posibil sa nu te intereseze „biblia” tulburarilor mentale. Ce zici insa de contrapartea ei pozitiva?

In „Character Strengths and Virtues”, pe care o cantaresc imediat, ochiometric (sau sa zic „manometric”?), da, tot in jur de 1,5 kg, poti gasi enumerate, definite, analizate si asociate cu numeroase studii nu mai putin de 24 de calitati (sau trasaturi pozitive de caracter), distincte si avand dimensionalitate (variaza pe un continuum si permit identificarea unor diferente individuale).

Pentru a-ti face o idee, m-am gandit sa prezint azi cele 5 trasaturi de caracter subsumate „intelepciunii” (una din cele 6 virtuti din lucrarea lui Seligman si Peterson). In cazul in care te intrebi ce diferenta exista intre „trasaturi” si „virtuti” iti sugerez o analogie: asa cum, referindu-te la un obiect, il poti numi „mobila” respectiv „scaun Barcelona”, adica poti alege, mental, un nivel mai abstract (prima referinta) sau mai concret (a doua referinta), tot asa trasaturile si virtutile pot fi asezate ierarhic, fiind mai convenabil, pentru un specialist in psihologie (sau un pasionat de psihologie, fara studii), sa opereze cu „entitati” mai bine definite, printre altele, si nu e deloc putin lucru, pentru ca pot fi masurate mai usor. Cum vei vedea imediat, poti spune cu mai multa siguranta daca unui student ii place sa invete si e mai greu sa stabilesti daca este sau nu intelept.

Iata, prin urmare, cele 5 trasaturi asociate cu intelepciunea:

  • Creativitatea (originalitate, inventivitate)
  • Curiozitatea (interesul, deschiderea catre experienta)
  • Mintea deschisa (judecata rationala, gandirea critica)
  • Dragostea de cunoastere (placerea de a invata)
  • Simtul perspectivei

Este limpede, sper, caracterul dominant cognitiv al acestor trasaturi. Aceasta proprietate impartasita de toate cele 5 calitati transforma „intelepciunea” intr-o virtute-cheie, in sensul de a le face pe celelalte 5 posibile (daca esti curioasa: restul de 5 virtuti sunt: curajul, umanismul, justitia, cumpatarea si transcendenta).

Hai sa reflectam un pic asupra curiozitatii (hmm, de ce crezi ca am ales-o?). Prin ea insasi este implinitoare. Altfel spus, iti place experienta de a cauta raspunsul la o intrebare sau de a trai o experienta noua. Totusi, in comparatie cu altii, cat de curioasa esti? (vezi, asa incep diferentierile) Sau, daca nu vrei sa analizam cazul tau, priveste un copil: dupa un „de ce?” pe o tema oarecare („de ce se misca norii pe cer?) urmeaza, mitraliate, alte „de ce”-uri care se nasc din chiar raspunsurile pe care le primeste? Cand se opreste din intrebat? (if ever) Pare imediat satisfacut, chiar de un raspuns grabit al tau, sau continua entuziast pana te epuizeaza?

Nu am ales intamplator acest exemplu. E de la sine inteles ca toti copiii sunt curiosi insa nu toti sunt la fel de curiosi. Pana in acest moment cercetarile par a sugera ca nivelul de curiozitate este stabil de-a lungul vietii. Altfel spus, un copil neamenintat de nimic si de nimeni, daca nu pune prea multe intrebari (nici macar in sinea lui), are sanse sa devina un adult neintrigat de lumea in care traieste,eventual multumit cu nivelul lui de cunoastere si, cine stie, destul de conformist.

Daca vrem sa fim si mai analitici decat, poate, ar fi cazul, putem defini curiozitatea drept recunoasterea, cautarea si reglarea activa a propriei experiente ca raspuns la provocarile mediului. Asta inseamna ca putem investiga curiozitatea din punct de vedere al intinderii ei (orizontala) sau al profunzimii ei (verticala). De asemenea, exista un prag diferit, probabil, de la om la om, si o disponibilitate diferita de a te angaja intr-o experienta recompensatoare (de cautare).

De exemplu: ai vrea sa stii ce fel de sms-uri primeste prietena ta? Sigur ca nu ai voie sa te uiti in telefonul ei dar ce te faci daca esti extrem de curios? (si nu gelos sau paranoid, atentie la variabile confundate!) Aproape ca nu-ti pasa ce ar putea sa-i scrie cineva la miezul noptii sau abia astepti sa intre la dus pentru un scurt „research”? (inca o data, mentionez ca am exclus, teoretic, alte motivatii-ce scuza minunata daca te prinde, nu-i asa?, „draga mea, iti scotocesc prin telefon nu pentru ca nu am incredere in tine ci pentru ca eu sunt, inca de mic, foarte curios si manifest astfel, fara sa-mi propun, virtutea intelepciunii!”)

Sa parasim terenul fierbinte al cuplului si sa intram pe teritoriul poate la fel de inflacarat, dar din alte motive, al relatiei parinte-adolescent. Cat de mult ti-ai dori sa-i citesti jurnalul? Desigur, nu vei face asta, dar in sinea ta poti sa recunosti: deloc, nu cine stie ce, moderat, destul de mult, „mor de curiozitate”.

Sau, si mai bine, sa ne indepartam de sfera relatiilor interpersonale, unde asa de multe interpretari sunt posibile („cum ai indraznit sa umbli prin lucrurile mele, cum poti fi asa de intruziv/nepasator/gelos/suspicios?”) si sa poposim in lumea fiintelor incapabile de articulare. De ce oare devin unii oameni de stiinta? Ce fel de persoana si-ar dori sa studieze melcii toata viata? (sau furnicile, albinele, termitele etc.) O persoana extrem de curioasa, desigur! Doar ca aici avem o curiozitate specifica (focalizata pe un anume domeniu, pe care il exploreaza in profunzime-un fel de echivalent al „Show all (sms) history”).

Curiozitatea specifica doreste sa sporeasca stocul de cunoastere specifica in timp ce curiozitatea diversificata (din pacate, boala de care sufar si eu) este axata pe cautarea noutatii. Ambele tipuri de curiozitate sunt sisteme orientate spre scop, cu diferenta ca al doilea tip este mai puternic asociat cu sociabilitatea si curajul in timp ce primul are legaturi mai stranse cu placerea rezolvarii de probleme. Ambele au, fireste, zonele lor vulnerabile: daca vrei sa distrugi un om curios expune-l in mod sistematic la stimuli repetitivi si neinteresanti.

Da, plictiseala poate ucide!

Iar libertatea de a-ti urma curiozitatea, normal, te scoala din morti, te insufleteste, te regenereaza (nici nu vreau sa ating aici spinoasa problema a obisnuintei sexuale din relatia de cuplu!).

Numita uneori si „deschidere la experienta”, curiozitatea bine definita se distinge totusi prin caracterul ei primar. Altfel spus, deschiderea la experienta este o dimensiune de ordin mai inalt a personalitatii (voi, cunoscatori intru Big Five, stiti foarte bine asta!), fiind intretesuta cu disponibilitati imaginative si, nu de putine ori, sensibilitati emotionale (vezi fateta „deschidere fata de emotii si sentimente”).

Nu as vrea sa inchei fara sa mentionez si pericolele asociate cu un nivel foarte inalt al curiozitatii. BTS iti spune ceva? Dar consumul de substante interzise? Dar oala care fierbe si destinul anumitor nasuri? Poate si unele intamplari cu pisici condensate de proverbe englezesti? Totusi, pentru a nu incheia pe un ton mortifer, subliniez ca trasatura pozitiva de caracter numita „curiozitate” este un ingredient esential al intelepciunii. Nu, nu este intelepciune. Curiozitatea este doar inceputul intelepciunii.

 

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin