Selectia naturala, spunea cineva, este cea mai frumoasa idee din istoria cunoasterii. Sunt de acord. Iar  Charles Darwin, in clipa in care i-a trecut aceasta idee prin cap (si a avut rabdarea necesara ca sa o verifice), sigur a fost fulgerat de geniul cel bun al descoperirilor stiintifice decisive. Nu este o idee usor de acceptat si nu ma refer aici la stramosii nostri cu coada si par, traitori prin copaci si amatori de giumbuslucuri inofensive (desi, pentru fundamentalistii crestini, nu stiu daca si islamici, dar intuiesc, inca e o nuca prea tare). Dimpotriva, am in vedere celalalt „capat”, ceea ce, pentru unii, pare a fi finalul sau scopul ultim (in raport cu unceputul). Dragii mei (fosti)  frati maimutoi (oare chiar sunt in vizita pe aici?), teleologic vorbind, vestile teoriei selectiei naturale sunt proaste (din alta perspectiva sunt minunante!):

Selectia naturala nu urmareste nimic.

Realitatea, ca proces, nu este orientata spre ceva, aflat undeva in viitor (si din acest motiv nu este tensionata:”oare voi reusi sa ajung?”). Nu are un scop. Nu are un plan (Dumnezeu are un plan sau cel putin asa cred unii, pentru a diminua angoasa unui univers incontrolabil). Nu doreste nimic. nu are nevoie de nimic.  Realitatea doar este. Nu intentioneaza sa fie intr-un anumit fel, nu are o imagine secreta a ce ar merita, sau ar trebui, sa devina. Tu nu ai numi asta „libertate”? (pentru ca mie asa imi vine sa-i spun)

Tu vrei sa ajungi intr-un anume loc (fizic, social sau intelectual) in urmatorii doi ani. El vrea sa devina un om mai bun. Ea vrea sa aiba copii (ticaie un ceas inauntrul ei). eu vreau o piersica (fiind mai primitiv, ma intereseaza lucruri concrete, din prezent). Majoritatea dorim cate ceva iar unii doresc sa nu mai fie (si cativa reusesc). Si realitatea, ca intreg, ce doreste? Ce intentioneaza? Spre ce anume inainteaza? In ce directie? In ce scop? Ce vrea sa implineasca?

Nimic!

Selectia naturala ne spune, intr-o forma usor de inteles, ca acolo unde exista trei ingrediente va exista, in mod necesar, si un anume produs. Ce crezi, asta se intampla exact pe planeta noastra. Cele trei „ingrediente”, cele care compun motorul fara scop al realitatii sunt variatia, selectia si ereditatea (capacitatea unui sistem de a se reproduce). Ele se intalnesc si dau nastere la ceva. Are un nume frumos. citeste „ecuatia” de mai jos:

Variatie+Ereditate+Selectie=Evolutie

Cum, nu e nevoie de un proiectant, de o minte care sa organizeze totul, macar la inceput? (dupa care sa se retraga discret, poate intervenind din cand in cand, la 2-3.000 de ani) Nu e nevoie de „cineva” (o inteligenta) care sa scoata lucrurile din haos? Nu! (esti dezamagita?) Variatia este naturala (mutatii intamplatoare). Ereditatea a aparut spontan (vezi un alt articol, relativ recent). Selectia este automata (cine nu este adaptat moare sau are urmasi care nu vor rezista). Nimeni nu controleaza nimic. lucrurile se intampla, pur si simplu, in felul lor. insa rezultatul e extraordinar: din haos apar si se dezvolta intreguri tot mai complexe. Le dirijeaza cineva din umbra? Nu, totul se intampla spontan.

Acest proces auto-organizator, ceea ce numim „evolutie” se desfasoara chiar acum, cand eu scriu respectiv tu citesti (incantata sau oripilata, dupa caz). Evolutie catre ce? Nu stiu. Nu stie nimeni! Nu exista cineva (o mare Fiinta) care sa aiba un obiectiv. Da, existam noi, cu micutele si comicele noastre obiective, insa la scara intregului Univers lucrurile curg asa cum au curs dintotdeauna. Fara scop, fara planuri de viitor, fara tensiune. Cine intelege ideea aceasta, in uluitoarea ei profunzime, nu are cum sa nu devina o persoana relaxata (opinia mea este ca Iisus a inteles:”Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp. Ei nici nu torc, nici nu tes.”)

Pare ciudat sa asociez un proces in realitate orb sau inconstient cu o stare de relaxare si liniste. Daca vei medita si tu asupra teoriei selectiei naturale (si nu asupra unei mantre stupide) e posibil sa simti la fel. Realitatea este un proces curgator, lipsit de directie. Nu vrea sa obtina nimic special, nu vrea sa ajunga nicaieri, nu vrea sa construiasca nimic. nu vrea nici macar sa supravietuiasca (asta vrem noi, organismele vii). Cum e posibil? In ce fel de lume traim? Ce model ingrozitor incerc sa pun in circulatie? (de fapt sa promovez, nu mai suntem in 1859)

Doar adevarul, asa cum poate fi inteles de o minte firava de om. O teorie incredibil de simpla, dand seama de inimaginabila complexitate a lumii. Un algoritm evolutiv in care nu incape un designer, fie el si iubitor. Un univers integrat, desfasurandu-se nepasator si dezinvolt, ca si cum s-ar juca. Universul-copil, aflat in deplina siguranta. Informatii care se copiaza, la nesfarsit, modificandu-se pe parcurs. Un proces care nu poate fi oprit deoarece nu exista nimic in afara lui care sa-l opreasca.

Putem numi informatia copiata „replicator”, in cinstea lui Richard Dawkins (o minte stralucitoare, contemporana cu noi). Genele sunt replicatori. Dar si memele sunt replicatorii. Este gresit sa-ti imaginezi ca genele (sau memele) isi doresc ceva. E ca si cum ai crede ca o ecuatie matematica vrea sa fie rezolvata (sau, invers, sadica fiind, sa nu reuseasca nimeni sa-i dea de cap). Informatia nu are nevoi, intentii sau aspiratii. Propozitia „Este august” nu vrea nimic de la noi (sau de la luna septembrie-de exemplu o intalnire!). informatia de pe un suport poate fi copiata pe altul. Oricine a mers la un xerox intelege asta. In procesul copierii se pot intampla tot felul de lucruri. Asa apar informatii noi. Asta e tot. Mai departe avem jocul, curgerea, infinita experienta. Cu aceiasi actori? (corpuri) Nu, imi pare rau (moartea chiar exista). Nici macar cu aceleasi informatii (care se pot schimba, desi nu este obligatoriu). Ti se pare insuportabil? Inteleg, poate te-am expus abrupt la realitate. Sper ca, pe termen lung, sa ma poti ierta. Si chiar daca nu o faci, pastrand ostilitatea periculoasa in primul rand pentru tine, sau, dimpotriva, imi vei fi recunoscatoare, simtind o libertate neobisnuita, oricum nu conteaza, in termenii realitatii. Picaturi modeste in acest ocean zburator, eu si tu, pentru o vreme, putem face mici selectii (citeste „alegeri”). Cu putin noroc, daca sprijina adaptarea, vor fi copiate. Si ce se va alege din ele? Nu vom sti niciodata.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin