Am cativa prieteni si amici iubitori de film. Cinefili „grei”, cu sute (sau sa zic mii?) de filme la activ. Eu sunt un fost iubitor de teatru, din anii cand locuiam la doar 5 minute de principalele teatre bucurestene. Cum nu exista piesa de teatru si film fara scenariu, probabil ceea ce ne apropie, in acest caz, este tocmai „scenariul” in sensul de viata pre-scrisa (asa sunt si vietile noastre,  uneori, inainte de a deveni libere).

Inca inainte de ceremonia decernarii premiilor Oscar am fost ispitit, rugat, orientat cu blandete sau manipulat in vederea vizionarii celor doua mari filme aflate in competitie. Am rezistat cu succes insa e limpede ca voi ceda. De fapt vreau sa spun ca nu am vazut nici „The Hurt Locker”, nici „Avatar”. Insa m-a incantat ideea ca Ea(Bigelow), parasita candva de El (Cameron), lupta pentru aceleasi premii. La categoriile care conteaza cu adevarat a castigat „The Hurt Locker”. Sunt fericit. Repet, nu am vazut filmele (ignorant, stiu, stiu!). Sunt fericit deoarece un film cu buget mic (in termeni de Hollywood), 11 mil. USD, a invins un film cu buget imens (300 mil. USD). Cred ca asta inseamna calitate. Asta inseamna sa comunici idei puternice, nu doar sa impresionezi prin efecte vizuale. Evident, viitorul apartine lui „Avatar”, adica civilizatiei 3D (nu peste mult timp toti vom avea astfel de televizoare in casa). E bine ca tehnologia se dezvolta. Dar tehnologia nu este cultura. Sunt bucuros cand cineva, cu mijloace modeste (in raport cu un altul), tulbura constiintele, le scoate din zona de confort mental sau genereaza frumusete artistica. Cred ca imi calc pe inima si intru intr-un Multiplex (ati auzit, oh,voi, inglorious bastards?)

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin