poti creste in inaltime dar nu vei depasi vreodata o girafa

Existenta precede esenta. Am meditat la aceasta afirmatie a lui Sartre (probabil cea mai cunoscuta propozitie rostita vreodata de el). Ce vrea sa spuna, m-am intrebat (nu am avut sansa sa-l intreb direct). Oare ce intelege prin „esenta”? (nu te speria, acesta nu este un articol filosofic pretentios, generator de migrene). Eu nu cred ca exista esente (in sensul de ceva neschimbator), dimpotriva, am impresia ca totul se afla intr-o stare de flux, inclusiv ceea ce obisnuim sa numim „identitati psihologice” (diferenta fiind ca se schimba mai lent si atunci apar, pe intervale mici de timp, constante)

Aha, poate asta vrea sa spuna si el: existenta precede esenta adica nu exista o esenta (nici la inceput, nici mai tarziu desi mai tarziu pare sa existe o esenta). Din acest punct de vedere Sartre este budist si la fel sunt si eu (insa nu avem „esenta” de budisti, sper ca remarci ironia!). Daca mai citesti inca articolul e timpul sa dau si cateva exemple:

  • X este un nenorocit de homosexual.
  • X  este un ipocrit, oricine poate vedea asta.
  • X este o sotie devotata.

Ce au in comun aceste 3 propozitii? Presupun ca exista o esenta pe care X o poseda: esenta de homosexual, esenta de ipocrit si esenta devotamentului marital. Nu sunt de acord. Resping acest gen de limbaj (pe care il folosesc in mod inconstient). Nu cred nici macar despre animale ca au o esenta (esenta de crocodil), desi sunt foarte asemanatoare intre ele (un crocodil si un alt crocodil nu sunt usor de deosebit la un nivel mai adanc-ma refer la instinctele lor, nu la numarul de solzi). Pisica nu este vegetariana insa de aici nu rezulta ca are o esenta „carnivora” (e in stare sa moara de foame inconjurate de morcovi, patrunjel si broccoli)

As putea accepta doar in mod conventional existenta unei esente (pentru usurinta limbajului) si, de fap, asta si fac (nu insa si celalalt, care chiar crede in esenta-iata substratul a numeroase neintelegeri). Pentru mine, X este homosexual astazi (sau a fost ieri, la ultimul lui contact sexual). X este ipocrit acum, cand il observ (sau a fost acum doua saptamani, cand l-am intalnit ultima data). X este devotata sotului ei in acest moment, cand ii fac o propunere indecenta (in limbaj conservator) si ea ma refuza elegant. Nimeni nu stie cum va fi X maine!

Sartre a intuit corect, in opinia mea. Oamenii nu sunt predeterminati de nimic la modul absolut. Ei dispun mereu de un spatiu al libertatii, un spatiu in care se pot transforma, in care existentele lor particulare pot fi altfel. Nu suntem inchisi in niciun fel de categorie, deoarece nu avem o esenta anume. Nici animalele nu au o esenta (esenta de soarece) insa ele sunt inchise in programele speciei (sorry, Mickey Mouse!). Nu neaparat oamenii valorifica o astfel de libertate potentiala si acesta este un lucru trist, pentru mine (dupa cum contrariul lui ma salveaza de la depresie si ma protejeaza de o „esenta” distimica).

Revenind la cele 3 exemple: este posibil oricand ca X sa devina atras de o femeie, sa-i placa ceea ce simte si, cel putin pentru o noapte, sa-si schimbe orientarea sexuala (este suficient un singur caz pentru a infirma teoria esentei). De asemenea, sunt situatii in care X nu are doua fete (sau mai multe) si se manifesta in acord cu ceea ce gandeste (fiind autentic dar nu in mod „esential” autentic). Si pentru a incheia in favoarea mea, intr-o zi (de fapt seara) X, tot mai instrainata de sotul ei, poate da curs propunerii mele „indecente” (dar foarte placute), acceptand sa-i stimulez cortexul somatosenzorial (fiecare intelege ce doreste de aici, in acord cu diferite „esente” pulsionale frustrate de morala sociala ipocrita sau doar exigenta).

Pentru practica psihoterapiei si dezvoltarii personale, intelegerea lui Sartre (ii folosesc numele ca un simbol) imi pare cruciala. Cum as putea asista intr-un mod competent pe cineva daca nu as crede, cu putere, ca se poate schimba? Cum as putea sprijini pe cineva sa devina mai deschis catre oameni daca sunt convins ca este schizoid (esenta lui il face sa-i ocoleasca pe oameni). Cum as putea ajuta pe cineva sa renunte la fumat daca sunt convins ca e deja dependent, deoarece fumeaza de 20 de ani? (are o esenta de dependent, plus contextul nefavorabil al lipsei alaptarii la san)

Meditatia serioasa si sistematica asupra unor subiecte de tip filosofic, in realitate de ordin existential, o vad ca o componenta „esentiala” a oricarui proces de formare, in nu conteaza ce fel de scoala sau orientare terapeutica. Terapia inseamna schimbare („asa ceva nu mai merge sau nu mai suport”) iar schimbarea se produce, printre altele, si daca admiti posibilitatea ei. A  crede in ea nu este o simpla declaratie constienta (desi conteaza si asta). Mi se pare ca e vorba de ceva mult mai profund, de aceea am scris „meditatie serioasa si sistematica”. Cred ca e important sa crezi si cu lobii frontali, dar mai ales cu sistemul limbic (centrii subcorticali sau „inconstientul”, intr-un alt idiom). Probabil terapeutii foarte buni, dincolo de alte variabile, sunt astfel deoarece simt cu toata fiinta lor ca un om se poate schimba iar acel om (clientul lor) simte, la randul lui, aceasta incredere si se elibereaza, astfel (nu doar asa, evident) de blestemul unor idei arhaice. Nu vad cum o astfel de atitudine ar putea fi simultana cu credinta intr-o esenta, adica in ceva de tip metafizic. Dimpotriva, cred ca nu avem o natura esentiala ci suntem goi. Iar in acest „gol” se asaza sau putem aseza noi tot felul de „lucruri”, multe dintre ele stabile insa niciunul de neschimbat sau etern.

Mai mult decat atat, cred ca un om se poate schimba brusc (desi aceste situatii sunt rare). Insa imi dau voie sa cred, in relatie cu cei apropiati si cu unii clienti (imi pare rau ca nu cu toti, este doar limita mea), ca nu e nevoie de ani sau decenii pentru o schimbare radicala. Daca un om, dupa un atac de panica de doar 5 minute, traieste cativa ani cu spaima repetarii lui, atunci, pe bucla de feedback, aceeasi experienta indelungata si nefericita, imprimata in cateva minute, ar putea fi stearsa rapid. In fond, cand apasi tasta „delete”, de cat timp este nevoie pentru aface sa dispara un document de 100.000 de cuvinte? Tehnologiile de dezvoltare personala, sunt convins, vor evolua in aceasta directie. Acum cateva secole transportul aerian era de neimaginat. Astazi aproape oricine isi poate permite sa zboare cu low-cost. Stiinta si tehnologia nu stau pe loc. Suntem norocosi deoarece au existat oameni care nu au crezut in esenta „mergatoare” („taratoare” suna jignitor) a omului. Au crezut ca putem zbura si visul lor nebunesc, iata, s-a realizat. Nu l-au citit pe Sarte, care s-a nascut mai tarziu, insa nici nu era nevoie. A fost suficient sa creada ca oamenii pot fi liberi.


Publicat

în

de către

Etichete: