Daca mintea si corpul sunt substante diferite ar fi de asteptat, nu-i asa, sa existe perceptii mentale separate de corp. Ele ar reprezenta o dovada puternica in sprijinul dualismului (nume filosofic  al credintei populare in nemurirea sufletului). Ei bine, chiar exista iar eu am fost tot timpul un naiv crezand in unitatea minte-corp.

Antonio Damasio a intalnit o femeie care putea fi cat se poate de lucida in timpul unei experiente in care corpul disparea cu totul din constiinta ei (cu exceptia perceptiei pulsului, dar acesta este un detaliu minor). Putem spune ca, in acele clipe, era „un suflet pur”? Putem, cine ne opreste? Nu este o dovada a sufletului desprins de corp (cum se va intampla cu noi toti, dupa ce murim), mai putin un ultim punct de contact? (inima sau „coarda de argint”, pentru esoteristii aflati in trecere). Femeia respectiva era capabila sa iasa din identificarea cu corpul si sa aiba constiinta existentei ei spirituale, decorporalizate (repet, nu mai avea nicio senzatie somatica). Ea experimenta, in avans, ceea ce si noi vom simti, credinciosi sau atei, dupa un numar de ani, la capatul ultimei expiratii.

De fapt, lucrurile nu stau deloc asa. Femeia respectiva era o persoana bolnava (avusese un accident vascular cerebral si suferea de crize epileptice locale). Senzatiile corporale ii dispareau pentru cateva minute, interval in care putea sa gandeasca dar nu se putea misca. Avea senzatia clara ca exista ca „eu” dar nu-si mai simtea corpul (devenit „inexistent” pentru constiinta ei). Damasio a cunoscut-o in calitate de pacienta iar experienta ei, departe de a fi o dovada a existentei sufletului diafan si imaterial, face parte dintru-un tablou patologic straniu pe nume asomatognozie.

Unii bolnavi pur si simpli uita de corp, sau il neaga, sau il ignora. Simpomele lor pot dura inclusiv zile sau luni. Unora nu le pasa in timp ce altii iti rationalizeaza situatia. De exemplu, cred ca bratul le-a fost furat, acesta fiind motivul pentru care nu-l mai simt, sau l-au pierdut. Confruntati cu evidenta prezentei bratului sau piciorului, afirma inocenti ca este bratul altcuiva, posibil chiar al doctorului care conduce interviul (iar in alte cazuri, deloc surprinzator, este bratul Diavolului). Bineinteles, sunt si cativa care accepta realitatea, doar pentru a uita complet de ea cateva minute mai tarziu.

Un caz particular de asomatognozie (poate fi intanita sub mai multe nume) este misoplegia, situatie in care pacientul tipa si isi loveste propriul brat, ferm convins ca nu-i apartine (in 2007 erau raportate doar 6 astfel de cazuri in literatura de specialitate). Ma tem ca dualismul substantelor, initiat de Descartes, este, totusi, gresit. Da, exista o substanta iar atributele sau proprietatile ei sunt uimitoare, de la un nivel de complexitate in sus. Aceasta substanta, de fapt minusculele particule numite cuarci sau leptoni, sau poate campul cuantic subiacent, se organizeaza intr-un corp in care exista un creier. Functionarea acestui creier ar putea fi mintea. Cand creierul este lezat, mintea si perceptiile ei sunt, inevitabil, perturbate. A nu-ti simti corpul nu este expresia unei separari reusite a sufletului (proiectie astrala spontana sau involuntara) ci rezultatul unei afectiuni neurologice. Imi pare rau pentru iluziile celor care „ies din corp”, desprinzandu-se, astfel, de nefericita materie fizica.  Am cunoscut o serie de astfel de persoane, multe fiindu-mi in continuare simpatice. Ceea ce ele nu stiu dar eu am observat ca au in comun, pe langa „proiectiile astrale”, si o mare suferinta din copilarie (brutalitati din partea unei figuri paterne, adesea). Era normal ca psihicul infantil, incercand sa se apre, sa recurga si la solutia disocierii. O dovada buna in acest sens este disparitia experintelor de dedublare in urma unei terapii reusite. Nu vreau sa spun ca toate persoanele confruntate cu astfel de trairi au fost lovite sistematic si inspaimantate de un barbat tiranic. Uneori, in ariile somatosenzitve, in urma unei lovituri benigne sau a unui accident, ceva nu mai functioneaza cum trebuie. Corpul dispare din constiinta. Pacienta lui Damasio era perfect constienta, fara a mai simti ca are un corp. Rezulta de aici ca Platon a avut dreptate? (de ce sa ne oprim la Descartes) Nu, rezulta doar ceea ce neurologii, prin natura meseriei lor, gasesc. O boala. Iar cine stie ca este bolnav are o sansa de vindecare.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin