John Norcross. Ai auzit de el? Probabil ca „nu”, deoarece nu a fost tradus in Romania. E un baiat care scrie articole stiintifice si, uneori, carti despre psihoterapie (eficienta, vulnerabilitati, integrare). Exemple:
Handbook of Psychotherapy Integration, 2005, Oxford University Press
Psychotherapy Relations that Work, 2002, Oxford University Press
Systems of Psychotherapy: A Transtheoretical Approach, 2007, Brooks Cole (a sasea editie, scrisa impreuna cu J.O.Prochaska)
Daca esti curios si ai iesit din izolarea cognitiva, le poti procura si, eventual, savura. Fara sa vreau sa o promovez, iti voi oferi in continuare cateva date de tip statistic din ultima. E posibil sa te formezi in psihoterapie (sau sa vrei sa faci asta, in viitor) si ar fi interesant, eventual, sa stii cum sunt distribuite orientarile teoretice in cea mai avansata tara de pe Pamant (la nivelul careia nu cred ca vom ajunge pe parcursul vietii noastre-si spun asta fiind constient de limitele ei)
Sa presupunem ca esti psiholog clinician (te poti autoflata, imaginandu-ti ca ai terminat la Stanford sau UCLA). Din 100 de psihologi clinicieni formati in psihoterapie, cati oare calca nondirectiv pe urmele lui Rogers? (un mare terapeut, in opinia mea, in zilele mele noncritice). Unul! Da, 1%.
Dar in zona terapiei cognitive, cati or fi oare? (TC si nu TCC, adica terapie cognitiv-comportamentala). De 28 de ori mai multi. Da, 28%! Ti se pare mare diferenta? Rogers e depasit? Hai sa-i vedem pe admiratorii (si urmasii) lui Yalom (inca viu). Cu alte cuvinte, din 100 de psihologi clinicieni, cati practica in spiritul terapiei existential-umaniste? Unul! 1%, ca in cazul terapiei centrate pe client. Putem numi asta „unicitate”, nu-i asa?
Te formezi cumva in Gestalt-terapie (in Romania) si ti se pare ca e o mare realizare? Hai sa ne uitam in State, la urmasii lui Perls de acolo: 1%! Nu sunt greseli de tastare: din 100 de psihologi clinicieni practicanti ai psihoterapiei, unul este rogersian, altul este existentialist iar al treilea este gestaltist. Si 28 cognitivisti, sper ca nu ai uitat.
Unde sunt restul pana la 100? Ah, in psihanaliza trebuie sa fie, exclami triumfator daca nu l-ai coborat inca pe tata Freud de pe piedestal. Off, de ce trebuie mereu sa te dezamagesc? (poate pentru ca traiesti in iluzie?). Din 100 de clinicieni 3 sunt psihanalisti! (intelegi acum ce importanta are psihanliza in psihologia americana, in prezent?-americanii sunt oamenii aceia care aveau carduri cand noi nu stiam sa pronuntam cuvantul). Vreau totusi sa salvez onoarea psihanalizei: din 100 de psihiatri (shrinks, daca te uiti la filmele care deformeaza realitatea) licentiati ca psihoterapeuti, 11 sunt psihanalisti. Pentru a intelege mai bine aceasta ultima cifra trebuie sa stii ca, in urma cu 30 de ani numai, aproape toti psihanalistii erau doctori (psihiatri, mai exact)
Vrei sa stii cui apartine viitorul? E usor, nu trebuie sa fii vizionar. Viitorul apartine terapiilor eclectic-integrative! (pentru deosebiri fine ne revedem in alt articol). Din 100 de clinicieni americani, 29 sunt afiliati acestei orientari. Abilitatile de calcul aritmetic iti spun, probabil, ca inca nu am ajuns la 100. E adevarat, mai sunt si comportamentalistii (Behavioral Therapy): ei sunt 10. 10%! Si terapeutii de familie? (daca se intampla sa vrei sa investesti sume importante in terapia de famile) Ei sunt 3. 3%. Si evident, ca la sondajele de tipul „cu cine ati vota saptamana viitoare daca ar fi alegeri”, mai exista si categoria „altii”. E normal, sunt aproape 500 de modele terapeutice. Eh, cele 490 ramase acopera 7% (490 deoarece exista 10 modele cu mai mult de 1%). Nu aveai pana acum o reprezentare a conceptului de „cantitate neglijabila”? Sper ca o ai acum, mai ales daca te formezi intr-o scoala cu un PR puternic (ce zici de NLP?), crezand ca imaginea e echivalenta cu importanta.
Nota: aceasta statistica se refera la psihologii clinicieni. Ea nu spune nimic despre filosofii, inginerii, oamenii de litere sau oamenii care se plictisesc si au optat pentru un model terapeutic (nimeni nu a gasit potrivit sa-i numere si pe ei). De asemenea, nu se refera la asistentii sociali, care figureaza intr-un tabel diferit (de exemplu, din 100 de asistenti sociali care ofera servicii de psihoterapie, 13 au o formare existential-umanista iar 8 au o orientare psihodinamica)
Ti se contureaza putin mai bine tabloul psihoterapiei in SUA? (de ce nu si la noi, peste 10 ani, cand abia mai cresti si tu, daca esti acum o persoana tanara?) Cum ar fi sa mizezi pe un curent aflat pe cale de disparitie? Dar pe unul aflat in plina ascensiune? Si nu ar fi frumos (poate si prudent financiar) sa le deosebesti? Nu vreau sa te sperii, in cazul in care ai ales un model social-neatragator, mereu vor exista curente de nisa, ca la posturile TV (unii oameni prefera Taraf TV, altii se uita pe Euforia si mai sunt si unii care stau mai mult dupa miezul noptii, si nu pentru a citi in liniste)
Mie unul imi place diversitatea si ma bucur sa stiu ca exista analisti jungieni, de pilda, chiar daca nu-i viziteaza nimeni pentru a se vindeca de migrene recurente sau de anxietate generalizata. Viata e minunata tocmai pentru ca e bogata si creativa. Dar atunci cand alegi una din formele sau structurile ei, mi se pare ca ar fi intelept sa o faci in cunostinta de cauza. „Cauza” este a ta iar „cunostinta”, daca nu am irosit carbohidratii, azi, ar putea fi a mea. De acum incolo, poate, si a ta.