Stau si meditez asupra vietii mele. Si o gasesc tricky. Undeva prin post-adolescenta m-a chemat catre un spatiu misterios (desi termenul elusive imi pare mai potrivit) cu promisiunea unei abundente de sensuri. Inca il mai explorez deoarece inca il gasesc fascinant. Ma simt totusi prins in capcana. Nu pot gasi un raspuns definitiv, mereu ramane ceva inexplicabil, incomplet sau intangibil. Recunosc, ma atrage aceasta nesfarsita deschidere (sau imposibila inchidere, din alta perspectiva) deoarece ma apara de plictiseala. Insa ma simt si frustrat (incep sa-i inteleg pe cainii care incearca sa-si prinda propria coada si sa-l invidiez pe sarpele Ouroboros, care a reusit acelasi lucru). Spatiul la care ma refer, si care pare a ma procupa deja de o vesnicie este populat cu ‚obiecte’ (in sens filosofic) precum Eul si sinele (sau Sinele), natura constiintei, constienta, prezenta, intentionalitatea, decizia, optiunile, responsabilitatea, libertatea, limitele, atentia, sufletul, identitatea.

Poate ar fi trebuit sa ma fac filosof. Asociez insa inconstient filosoful cu fotoliul (un fel partial de a experimenta viata). Filosofii gandesc si asta e foarte bine. Mi se pare insa ca nu stiu sa se opreasca din gandit iar tot ce este excesiv ma tem ca este daunator. Psihologii, pe de alta parte, nu  pot intra in profunzimea „obiectelor” mai sus mentionate (in sensul definirii lor crystal-like) dar au avantajul observarii lor in actiune (le prind in flagrant, ca sa folosesc o metafora). „A observa” este deja un termen ilegitim:nimeni nu stie exact ce este Eul sau unde anume se termina propria responsabilitate. Totusi nu vad alta cale in afara experientei reflectate in constiinta (indiferent ce ar insemna asta) si impartasite cu un altul (un Tu, cum poate ai remarcat ca prefer sa spun).

Acestea fiind nelinistile mele cognitive, o buna perioada din viata mea am petrecut-o respingand arogant tot ce parea a fi de importanta mai mica, nerelevant pentru o existenta traita constient, facil, inutil si, desigur, absurd. Nu intelegeam, de exemplu, de ce trebuie sa stea cineva cu ochii pe cer, facand inventarul stelelor (in loc sa se ocupe de lucruri fie mai concrete, mai practice, fie mai umane-intelegerea si dezvoltarea naturii umane). De asemenea, mi se parea lipsit de sens ca cineva sa-si dedice viata studierii insectelor (cu exceptia celor care pot prezenta un pericol pentru culturile agricole). Pe vremea aceea nu exista Discovery Channel (nu varianta de azi, degradata) insa daca ar fi fost cu siguranta as fi gasit complet neinspirata ideea cuiva de a-l urmari (pentru ca existau lucruri mult mai bune de facut). Evident ca nu mergeam la discoteca sau in cluburi (nu merg nici acum), locatii renumite pentru pierderea cu succes a unui timp pretios si ireversibil.

Astazi sunt deschis catre orice activitate selectata de Viata, nu le mai gasesc nesemnificative sau prostesti (cu unele exceptii, bineinteles) si, cand ma ajuta procesarea paralela din propriul creier, le identific si sensurile, rolurile, utilitatea. Probabil ca am crescut. Mai mult decat atat, am inceput sa-i antrenez si pe altii in aceasta directie (site-ul este un exemplu) deoarece raspunsurile la intrebarile grele, imi este tot mai limpede, vor veni in urma unor eforturi colective. Am o imensa recunostinta pentru oamenii care misca lucrurile in aceasta directie (a evolutiei intelegerii realitatii), impartasind descoperirile lor cu noi. Desi pe 99% dintre ei nu-i cunosc personal (unii au murit de mult) ii simt ca pe o mare familie a cautatorilor de adevar. Sigur ca unii sunt un pic mai exaltati iar altii excesiv de sceptici insa nu de aceea o familie este interesanta? Diferentele si varietatea sunt the spice of life. Afectiunea mea circula si catre mistici chiar dusi usor cu pluta (Ramakrishna avea apucaturi pedofile-vezi „Stripping the Gurus”, 2009) si catre oameni de stiinta atei (Richard Dawkins) si catre psihiatri stralucitori cu probleme etice (Jung si-a exploatat sexual cateva paciente). Caut ceea ce este bun, sustinand dezvoltarea, si accept imperfectiunea umana. Daca ai avea un copil, nu l-ai iubi si daca ai afla ca a copiat la examen? (oare de ce, in Romania, acest exemplu nu mi se pare notabil?)

Ma tem totusi de cei care, convinsi ca au gasit Adevarul (da, cu majuscula) se iau prea tare in serios si cauta sa-i convinga si pe altii, transformandu-i in adepti lipsiti de spirit critic. Am antene speciale pentru omogenizare mentala si nediferentiere psihologica. Am invatat sa recunosc lupul in haine de miel. Caut mereu stilul personal, originalitatea, exprimarea creativa, deoarece acestea sunt directiile de inaintare ale Vietii. Cei care incep sa gandeasca la fel, indiferent daca lucrul aceste se intampla intr-o miscare spirituala, psihoterapeutica sau academica, incapabili sa vina cu un element personal, de noutate sau macar de critica constructiva, traiesc, mi se pare, in zona unui pericol mortal. Viata se dezvolta din diferente si regreseaza in repetitii.

Inca nu stiu ce inseamna faptul de a fi constient. Inca nu inteleg cum fac pentru a sti ca eu, cel de azi, sunt, intr-un anume fel, acelasi cu cel de ieri (si diferit in alt fel). Dar toate aceste lucruri ma tin treaz.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol
Construit de Sorin