In 2006 a aparut A Global Projection of Subjective Well-Being: the first published map of world happiness (cauta BBC News din 30.10.2007 pentru un pdf). Danemarca e pe primul loc, dar nimeni nu stie de ce. Si elvetienii sunt foarte fericiti (sunt pe locul 2), deci e o idee foarte buna sa te relochezi pe malul lacului Geneva. In cazul in care dai tarcoale Ambasadei Americane, poti fi un pic mai rezervat: americanii sunt doar pe locul 23.
Nu acord mare importanta acestei cercetari deoarece nu stiu mai multe despre ea (stirile din media imi trezesc numeroase suspiciuni). Insa psihologii care publica in jurnale peer-reviewed se bucura de increderea mea. Ei nu au avut asa de multi bani incat sa investigheze popoarele de pe glob (oare pe ce loc e Romania, te urmareste cumva intrebarea asta?) dar au dispus de suficiente fonduri pentru a afla relatia dintre fericire si variabile precum:
- Casatoria: oamenii casatoriti tind sa fie mai fericiti
- Studiile superioare: oamenii care au absolvit o universitate tind sa fie mai fericiti decat cei care nu au facut asta (ai aflat ca, la 28 de licee din Romania, nimeni nu a trecut bac-ul?)
- Sportul: cei care exerseaza regulat tind sa fie mai fericiti
- Recunostinta: cei care spun mai des „Multumesc!” sunt mai satisfacuti cu vietile lor decat cei care nu spun nimic (sau sunt chiar critici, imi vine sa adaug)
Ar fi insa o eroare sa credem ca prima variabila (casatoria, educatia etc.) este factor cauzal pentru a doua (fericirea autoperceputa). Studiile ne arata corelatii si nu sageti cauzale si nu e nevoie sa fim asi in metodologie pentru a sti ca numerosi oameni casatoriti sunt nefericiti si multi oameni fericiti nu sunt casatoriti (atentie, cei divortati sau vaduvi tind intr-o masura si mai mare sa fie nesatisfacuti de vietile lor)
Prin urmare, as scrie despre ceva mai sigur. Ce-ai zice de niste copii? (nu, nu sa-i facem, si vei intelege imediat de ce). In ce fel nasterea si cresterea copiilor influenteaza starea de fericire a parintilor? Ce intrebare prosteasca! (iarta-ma, te rog, sunt inca sub influenta unor studii despre efectul Flynn). Toata lumea stie ca ingerasii ne insenineaza vietile si ne bucura sufletele. Experienta parentalitatii e ceva minunat. Si dorit, de asemenea! („Voi cand aveti de gand sa faceti un copil?”, „astfel incat eu sa devin bunica”, ar fi continuarea) Societatea e construita pentru a genera copii si, in ultimul timp, oarecum, si pentru a-i proteja. Ce-ar putea gasi niste psihologi-tocilari, pe care nu i-a dus capul sa castige 200.000 USD/an? Oamenii se casatoresc, fac copii si sunt, astfel, mai fericiti. Simplu ca „buna ziua”! Doar ca e noapte:
Faptul de a avea copii reduce nivelul de fericire.
Daca esti parinte de bebelus, chiar acum (cu nopti nedormite la activ, vreau sa spun), e posibil sa-mi dai dreptate. Si adolescentul tau care nu se protejeaza sexual te nelinisteste cumva, nu-i asa? Nu dau aceste exemple pentru a folosi, manipulativ, efectul de „vividness”. Doar incerc sa concretizez putin experienta parentalitatii si sa o scot din zona de ideal sau de prescriptie sociala. Cel putin pana pleaca de acasa, fiind adulti tineri, copiii nu sunt o sursa de crestere a nivelului de fericire ci de diminuare a lui. Se numeste paradoxul parentalitatii.
Pentru amatorii de studii, amanunte:
Bernard, J.,1982, The future of marriage, Yale University Press
Glenn, N.D., 1978, A multivariate survey study of marital happiness, Journal of Marriage and the Family
Callan, V.J., 1987, The personal and marital adjustment of mothers and of voluntarily and involuntarily childess wives (acelasi jurnal)
Lopata, H.Z., 1971, Occupation:Housewife, Westport, CT:Greenwood (in anii ’70 cercetatorii din stiintele sociale au inceput sa puna sub semnul intrebarii „adevarurile” colective referitoare la casatorie si copii)
Anderson, S.A., 1983, Perceived marital quality and family-life cycles categories: a further analysis (jurnalul citat mai sus)
Si tot asa, dar mi se pare plictisitor sa tot dau elemente bibliografice. Crede-ma pe cuvant: dovezile sunt coplesitoare! Adultii din familiile care au copii sunt mai putin fericiti decat echivalentii lor care nu si-au combinat ADN-ul. Daca vrei sa fii fericit, nu e o idee buna sa faci copii. Te rog, nu trage in mesager! (am date si mai clare insa cred ca e suficient pentru azi)
Si atunci, de ce oamenii, daca vor sa fie fericiti, nu renunta? Hai, mediteaza tu la asta! Exclude posibilitatea de a-si dori, inconstient, sa sufere si tine cont de instinctul de reproducere (ziceam undeva ca oamenii sunt primate, adica animale?). Elimina si enorma presiune culturala, doar de dragul de a izola un factor cauzal. Da, exista un astfel de factor (nu, nu e povestea cu sprijinul la batranete). Ia sa vedem, ghicesti? (pardon, gandesti?)
Intrand in rolul de parinti oamenii pierd puncte importante la capitolul „fericire” insa castiga, enorm, in alta parte.
Oare unde? Eu plec acum, am o intalnire cu un copil. Nu, nu am investit in el bani, energie si timp, deoarece nu este al meu. Iar daca as fi facut asta, pentru a nu intra in disonanta cognitiva, as spune ca sunt fericit.